2 Cronici 26
26
Domnia lui Ozia
1Ozia-apoi, al său fecior,
A devenit stăpânitor
În Iuda unde – împărat –
Al său popor l-a așezat.
Când – împărat – el se făcuse,
Doar șaisprezece ani avuse.
2În timpul său, a reușit –
Elotul – de l-a dobândit
Și după ce-l luă-napoi,
L-a întărit iar, mai apoi.
3Ani șaisprezece a avut,
Când împărat a fost făcut,
Iar – la Ierusalim – apoi,
El a domnit cincizeci și doi.
Mamă i-a fost Icolia,
Cari, din Ierusalim, venea.
4Cât a trăit, el a făcut
Doar lucruri care I-au plăcut
Lui Dumnezeu, asemenea
Cum a făcut Amația.
5Cât Zaharia a trăit –
Acela care s-a vădit
Că e proroc și pricepea
Ceea ce îi descoperea
Domnul prin vise – l-a cătat
Pe Dumnezeu neîncetat;
Iar Dumnezeu l-a ocrotit
Și l-a făcut de-a propășit.
6Când Ozia porni apoi,
Cu Filistenii, un război,
A mers pân’ la cetatea Gat
Și al ei zid l-a dărâmat.
A dărâmat, de-asemenea,
Zidul cari Iabna-mprejmuia,
Precum și al Asdodului.
A ridicat, în jurul lui,
Alte cetăți. Le-a construit
Acolo, căci le-a rânduit
Să șeadă între-al său popor
Și cel al Filistenilor.
7Domnul a fost, neîncetat,
Cu el și ajutor i-a dat
În contra Filistenilor,
Precum și a Arabilor
Cari la Gur-Bal stăpâni erau
Căci în acel ținut ședeau.
Cu Moabiții s-a luptat,
Iar Dumnezeu, sprijin, i-a dat.
8Toți Amoniții se duceau
La Ozia și îi dădeau
Daruri, pentru că faima lui,
La granița Egiptului
Ajunse și era știut
Cât de puternic s-a făcut.
9Și la Ierusalim, de-ndat’,
Ozia, turnuri, a-nălțat.
Un turn, după porunca lui,
Era pe poarta unghiului,
În timp ce altul se vădea
Pe poarta văii că ședea.
Apoi, pe unghiuri – negreșit –
El, alte turnuri, a zidit.
10A zidit turnuri în pustie,
Iar pentru că avea-n câmpie
Și-n văi, turme nenumărate,
A pus, fântâni, de-a fi săpate.
Avea plugari și-asemenea,
Vieri avea, căci îi plăcea
Lucrul pământului. Astfel,
Mulți locuiau pe la Carmel.
11O oaste de oșteni avea
Mereu, alături, Ozia,
Cari fost-a-n cete împărțită.
Oastea fusese rânduită
De logofătul Ieiel
Și de Maseia cari, și el
Fusese mare dregător.
Numărătoarea cetelor
Și-a celor ce le-alcătuiau,
Oameni-aceștia o făceau.
Hanania era cel care,
E, peste cete, pus mai mare.
12Tot numărul acelor cari,
Peste familii, sunt mai mari –
Precum și al vitejilor
Cari fost-au sub porunca lor –
E două mii și șase sute.
13Trei sute șapte mii cinci sute
Fusese numărul pe care
Oastea mai marilor îl are.
Cu-această oaste, ei ședeau
Lângă-mpărat și-l sprijineau.
14Oștenii, suliți, au avut,
Coifuri și platoșe și scut.
Unii și praștii mai aveau,
Iar alții, arcuri, foloseau.
Armele-acestea – negreșit –
De la-mpărat, ei le-au primit.
15Când Ozia fost-a-mpărat,
Ierusalimul apărat
Era și de mașini, pe care
Le-a născocit un meșter mare.
Pe ziduri, ele se găseau,
În turn și-n unghiuri, și-aruncau
Săgeți precum și pietre cari
Erau anume foarte mari.
Faima lui Ozia s-a-ntins
Și-ntreg ținutul l-a cuprins
Lățindu-se până departe,
Pentru că el avuse parte
De sprijin, în chip minunat,
Încât puternic s-a-nălțat.
Semeția lui Ozia
16Când Ozia ajunse mare –
Când s-a simțit destul de tare –
Inima lui s-a înălțat
Și spre pieire l-a-ndreptat.
Față de Domnul, s-a vădit
Precum că a păcătuit,
Intrând în Templul Domnului
Și aducând, pe-altarul Lui,
Tămâie, deși nu avea
17Voie. Atunci, Azaria,
Cari era preot, a-ndrăznit –
De-optzeci de preoți însoțit
Și de mulți oameni cari vădeau
Precum că inimă aveau –
18Să stea-n fața-mpăratului
Ca să se-mpotrivească lui.
El merse-n față la-mpărat
Și-n acest fel, a cuvântat:
„N-ai dreptul pe altarul Lui,
S-aduci tămâie Domnului!
Acest drept e-al preoților,
Adică e al fiilor
Cari, de Aron, sunt zămisliți,
Pentru că ei au fost sfințiți,
Spre-a o aduce Domnului!
Acuma, din locașul Lui,
Să ieși afară, imediat,
Căci săvârșești un greu păcat!
Prin acest lucru, îți spun eu,
Nu Îl cinstești pe Dumnezeu!”
19Doar o cădelniță, avea,
Atunci, în mână, Ozia.
Către Azaria, de-ndat’,
El se întoarse, mâniat,
Și toată lumea s-a-ngrozit
Văzând că lepra l-a lovit.
Pe frunte, lepra îi ieșise,
20Pentru că Domnul îl lovise.
Preoții, grabnic, îl luară
De mână și l-au scos afară.
Chiar împăratu-a priceput
Cum că prin ceea ce-a făcut,
Un lucru rău el săvârșise,
Iar Dumnezeu îl pedepsise.
21Domnul, cu lepră, l-a lovit
Pe Ozia, care-a bolit,
Până în ziua morții sale.
De-aceea, a găsit cu cale
Să nu mai șadă la palat,
Ci într-o casă așezat,
Care era deosebită,
Mai la oparte, construită.
Al său fecior, Iotam numit,
În fruntea casei a venit
Să judece pe-al său popor,
Căci a fost pus judecător.
22Dar toate câte-au fost făcute
De Ozia, au fost trecute
În cartea lui Isaia, care,
Părinte, pe Amoț, îl are.
23Când Ozia a adormit,
A fost și el adăugit
Neamului său. L-au îngropat
Într-un mormânt ce-a fost săpat,
De-ai săi supuși, pe un ogor,
Cari este-al împăraților
Și folosea la-nmormântare,
Căci ei au zis că „Lepră are”.
Iotam – al său fiu – a venit
În locul lui și a domnit.
Selectat acum:
2 Cronici 26: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca