„Vreau, Dumnezeu, pentru vecie,
Ca, binecuvântat, să fie –
El, Tatăl Domnului Iisus,
El, Dumnezeul Cel de Sus,
Părinte-al îndurărilor
Și Domn al mângâierilor,
Cel care mângâie, mereu,
Când, în necaz, ne este greu,
Pentru ca să putem și noi,
Să-i mângâiem pe alți-apoi,
Precum și El ne-a mângâiat,
Când, în nevoie, ne-am aflat;
Căci după cum, neîndoios,
De suferința lui Hristos,
Parte avem, din belșug, noi,
Tot prin Hristos, avem apoi,
Parte, de multă mângâiere
Și alinare, în durere.
Dacă-n necaz suntem aflați
Noi, astăzi – dragii noștri frați –
Suntem, pentru ca voi să fiți
Și mângâiați, și mântuiți.
Când mângâiați suntem apoi –
Să știți că suntem pentru voi –
Ca să puteți fi mângâiați,
Că suferiți și că răbdați,
Aceleași rele, ca și noi.
Nădejdea noastră – pentru voi –
E neclintită. Am văzut,
Precum că, parte, ați avut,
De suferințe și durere;
De-aceea, și de mângâiere –
Iată – suntem încredințați,
Că parte-aveți și voi, dragi frați.