2 Corinteni 1
1
Urare
1„Pavel, chemat spre a fi pus,
Apostol, în Hristos Iisus –
Precum voit-a Dumnezeu –
Și Timotei, fratele meu,
Către Biserica pe care,
Al nostru Dumnezeu o are
Pe al Corintului pământ,
Și către sfinții care sânt,
Pe-acel meleag îndepărtat,
Care, Ahaia, e chemat:
2Harul și pacea, tot mereu,
Să vi-o dea Tatăl, Dumnezeu,
Și-al nostru Domn, Hristos Iisus,
Care se află-n ceruri, sus!”
Mângâierile apostolului
3„Vreau, Dumnezeu, pentru vecie,
Ca, binecuvântat, să fie –
El, Tatăl Domnului Iisus,
El, Dumnezeul Cel de Sus,
Părinte-al îndurărilor
Și Domn al mângâierilor,
4Cel care mângâie, mereu,
Când, în necaz, ne este greu,
Pentru ca să putem și noi,
Să-i mângâiem pe alți-apoi,
Precum și El ne-a mângâiat,
Când, în nevoie, ne-am aflat;
5Căci după cum, neîndoios,
De suferința lui Hristos,
Parte avem, din belșug, noi,
Tot prin Hristos, avem apoi,
Parte, de multă mângâiere
Și alinare, în durere.
6Dacă-n necaz suntem aflați
Noi, astăzi – dragii noștri frați –
Suntem, pentru ca voi să fiți
Și mângâiați, și mântuiți.
Când mângâiați suntem apoi –
Să știți că suntem pentru voi –
Ca să puteți fi mângâiați,
Că suferiți și că răbdați,
Aceleași rele, ca și noi.
7Nădejdea noastră – pentru voi –
E neclintită. Am văzut,
Precum că, parte, ați avut,
De suferințe și durere;
De-aceea, și de mângâiere –
Iată – suntem încredințați,
Că parte-aveți și voi, dragi frați.
8Într-adevăr dar – fraților –
Vă spunem vouă, tuturor,
Căci nu dorim ca să nu știți,
Că-n Asia, am fost loviți,
De un necaz atât de mare,
Care ne-a apăsat mai tare
Decât puteam noi să răbdăm,
Încât, nădejde să scăpăm
Cu viață, nu am mai avut.
9Ba mai mult, încă, am crezut
Că este timpul să murim.
Pentru că trebuia să știm,
Încredere, s-avem apoi,
În Dumnezeu, și nu în noi,
Căci El are, în mână, sorții
Și poate să-nvieze morții.
10Iată că El ne-a izbăvit,
Iar moartea nu ne-a mai lovit;
Și-avem nădejde că, de-acum,
Încă un timp, pe-al vieții drum,
De noi, are să se-ngrijească
Și are să ne izbăvească.
11Voi înșivă puteți apoi,
Ca să ne ajutați, pe noi,
Cu rugăciunile – dragi frați –
Pe care o să le-nălțați,
Căci noi primit-am îndurare,
Prin rugile acelea care,
De cei mai mulți, au fost făcute,
Spre a fi ele prefăcute
Într-un prilej, prin cari, voim,
Lui Dumnezeu, să-I mulțumim.”
Mărturia cugetului apostolului
12„Lauda noastră este dată,
De mărturia arătată,
De-al nostru cuget, ne-ncetat,
Pentru că-n lume, ne-am purtat –
Și mai ales, față de voi –
Cu o sfințenie care-apoi,
Vine din inimi ce-s curate
Și cari, de Dumnezeu, sunt date,
Pentru că nu ne-am bizuit
Pe-nțelepciunea ce-a venit
Din lume, ci pe harul care,
Al nostru Dumnezeu îl are.
13Nu v-am scris, altceva, nimic,
Afară doar de ce, eu zic,
Că voi cunoașteți și citiți –
Și trag nădejdea ca să știți,
Pân’ la sfârșit. Ați și văzut –
14Și-n parte, chiar ați cunoscut –
Căci laudă, vă suntem noi,
Precum o să ne fiți și voi
Motiv de laudă, nespus,
În ziua Domnului Iisus.
15În astă-ncredințare-am vrut,
Să vin, ca voi să fi avut,
În felu-acesta, așadar –
Atuncea – un al doilea har.
16Dacă, la voi, aș fi venit –
În urmă – cred că, negreșit,
Spre Macedonia, porneam,
Iar de acolo, mă-ntorceam,
Iarăși, la voi, ca după-aceea,
Să mă conduceți, spre Iudeea.
17Când am luat, în gândul meu,
Această hotărâre, eu,
Credeți că nu am cugetat-o
Și ușuratic am luat-o?
Sau hotărârile pe care
Le iau mereu, credeți voi, oare,
Că-n felul lumii, le-am luat,
Doar pentru a se fi aflat
Atât „Da, da”, în vorba mea,
Cât și, „Nu, nu”, de-asemenea?
18Dar, credincios e Dumnezeu
Și martor îmi este, mereu,
Cum că vorbirea noastră-apoi,
Ce-am folosit-o pentru voi,
Nu a cuprins, nicicând, în ea,
Și „Da” și „Nu”, de-asemenea.
19Căci Fiul Tatălui de Sus –
Al nostru Domn, Hristos Iisus –
Cari fost-a propovăduit,
În al vost’ mijloc, negreșit
Prin mine și prin Timotei
Și prin Silvan deci – dragii mei –
N-a fost și „da” și „nu”, vreodat’,
Ci El, doar „da”, S-a arătat.
20Iată căci ceea ce, mereu,
Făgăduit-a Dumnezeu,
Făgăduințele acele –
Oricât de multe ar fi ele –
În El sunt „da”, necontenit.
Astfel, și „Aminul” rostit,
De noi, prin El, e spus, mereu,
Spre a-L slăvi, pe Dumnezeu.
21Acela care ne adună
Și ne-ntărește împreună,
Ca să ne ungă în Hristos,
E Dumnezeu, neîndoios.
22El este Cel ce ne-a iubit
Și-n urmă, ne-a pecetluit,
Punând, în inima oricui,
Apoi, arvuna Duhului.”
Pricina amânării venirii
23„Martor, Îl iau, pe Dumnezeu,
În fața sufletului meu,
Că, la Corint, nu am venit,
Căci să vă cruț, eu am dorit.
24Nu vreau să creadă cineva,
Că, stăpânire, am avea –
Peste credința voastră – noi.
Dar, împreună, vrem apoi,
Ca să lucrăm, fără-ncetare,
La bucuria voastră mare,
Pentru că voi – dragii mei frați –
Tari, în credință, știți să stați.”
Selectat acum:
2 Corinteni 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
2 Corinteni 1
1
Urare
1„Pavel, chemat spre a fi pus,
Apostol, în Hristos Iisus –
Precum voit-a Dumnezeu –
Și Timotei, fratele meu,
Către Biserica pe care,
Al nostru Dumnezeu o are
Pe al Corintului pământ,
Și către sfinții care sânt,
Pe-acel meleag îndepărtat,
Care, Ahaia, e chemat:
2Harul și pacea, tot mereu,
Să vi-o dea Tatăl, Dumnezeu,
Și-al nostru Domn, Hristos Iisus,
Care se află-n ceruri, sus!”
Mângâierile apostolului
3„Vreau, Dumnezeu, pentru vecie,
Ca, binecuvântat, să fie –
El, Tatăl Domnului Iisus,
El, Dumnezeul Cel de Sus,
Părinte-al îndurărilor
Și Domn al mângâierilor,
4Cel care mângâie, mereu,
Când, în necaz, ne este greu,
Pentru ca să putem și noi,
Să-i mângâiem pe alți-apoi,
Precum și El ne-a mângâiat,
Când, în nevoie, ne-am aflat;
5Căci după cum, neîndoios,
De suferința lui Hristos,
Parte avem, din belșug, noi,
Tot prin Hristos, avem apoi,
Parte, de multă mângâiere
Și alinare, în durere.
6Dacă-n necaz suntem aflați
Noi, astăzi – dragii noștri frați –
Suntem, pentru ca voi să fiți
Și mângâiați, și mântuiți.
Când mângâiați suntem apoi –
Să știți că suntem pentru voi –
Ca să puteți fi mângâiați,
Că suferiți și că răbdați,
Aceleași rele, ca și noi.
7Nădejdea noastră – pentru voi –
E neclintită. Am văzut,
Precum că, parte, ați avut,
De suferințe și durere;
De-aceea, și de mângâiere –
Iată – suntem încredințați,
Că parte-aveți și voi, dragi frați.
8Într-adevăr dar – fraților –
Vă spunem vouă, tuturor,
Căci nu dorim ca să nu știți,
Că-n Asia, am fost loviți,
De un necaz atât de mare,
Care ne-a apăsat mai tare
Decât puteam noi să răbdăm,
Încât, nădejde să scăpăm
Cu viață, nu am mai avut.
9Ba mai mult, încă, am crezut
Că este timpul să murim.
Pentru că trebuia să știm,
Încredere, s-avem apoi,
În Dumnezeu, și nu în noi,
Căci El are, în mână, sorții
Și poate să-nvieze morții.
10Iată că El ne-a izbăvit,
Iar moartea nu ne-a mai lovit;
Și-avem nădejde că, de-acum,
Încă un timp, pe-al vieții drum,
De noi, are să se-ngrijească
Și are să ne izbăvească.
11Voi înșivă puteți apoi,
Ca să ne ajutați, pe noi,
Cu rugăciunile – dragi frați –
Pe care o să le-nălțați,
Căci noi primit-am îndurare,
Prin rugile acelea care,
De cei mai mulți, au fost făcute,
Spre a fi ele prefăcute
Într-un prilej, prin cari, voim,
Lui Dumnezeu, să-I mulțumim.”
Mărturia cugetului apostolului
12„Lauda noastră este dată,
De mărturia arătată,
De-al nostru cuget, ne-ncetat,
Pentru că-n lume, ne-am purtat –
Și mai ales, față de voi –
Cu o sfințenie care-apoi,
Vine din inimi ce-s curate
Și cari, de Dumnezeu, sunt date,
Pentru că nu ne-am bizuit
Pe-nțelepciunea ce-a venit
Din lume, ci pe harul care,
Al nostru Dumnezeu îl are.
13Nu v-am scris, altceva, nimic,
Afară doar de ce, eu zic,
Că voi cunoașteți și citiți –
Și trag nădejdea ca să știți,
Pân’ la sfârșit. Ați și văzut –
14Și-n parte, chiar ați cunoscut –
Căci laudă, vă suntem noi,
Precum o să ne fiți și voi
Motiv de laudă, nespus,
În ziua Domnului Iisus.
15În astă-ncredințare-am vrut,
Să vin, ca voi să fi avut,
În felu-acesta, așadar –
Atuncea – un al doilea har.
16Dacă, la voi, aș fi venit –
În urmă – cred că, negreșit,
Spre Macedonia, porneam,
Iar de acolo, mă-ntorceam,
Iarăși, la voi, ca după-aceea,
Să mă conduceți, spre Iudeea.
17Când am luat, în gândul meu,
Această hotărâre, eu,
Credeți că nu am cugetat-o
Și ușuratic am luat-o?
Sau hotărârile pe care
Le iau mereu, credeți voi, oare,
Că-n felul lumii, le-am luat,
Doar pentru a se fi aflat
Atât „Da, da”, în vorba mea,
Cât și, „Nu, nu”, de-asemenea?
18Dar, credincios e Dumnezeu
Și martor îmi este, mereu,
Cum că vorbirea noastră-apoi,
Ce-am folosit-o pentru voi,
Nu a cuprins, nicicând, în ea,
Și „Da” și „Nu”, de-asemenea.
19Căci Fiul Tatălui de Sus –
Al nostru Domn, Hristos Iisus –
Cari fost-a propovăduit,
În al vost’ mijloc, negreșit
Prin mine și prin Timotei
Și prin Silvan deci – dragii mei –
N-a fost și „da” și „nu”, vreodat’,
Ci El, doar „da”, S-a arătat.
20Iată căci ceea ce, mereu,
Făgăduit-a Dumnezeu,
Făgăduințele acele –
Oricât de multe ar fi ele –
În El sunt „da”, necontenit.
Astfel, și „Aminul” rostit,
De noi, prin El, e spus, mereu,
Spre a-L slăvi, pe Dumnezeu.
21Acela care ne adună
Și ne-ntărește împreună,
Ca să ne ungă în Hristos,
E Dumnezeu, neîndoios.
22El este Cel ce ne-a iubit
Și-n urmă, ne-a pecetluit,
Punând, în inima oricui,
Apoi, arvuna Duhului.”
Pricina amânării venirii
23„Martor, Îl iau, pe Dumnezeu,
În fața sufletului meu,
Că, la Corint, nu am venit,
Căci să vă cruț, eu am dorit.
24Nu vreau să creadă cineva,
Că, stăpânire, am avea –
Peste credința voastră – noi.
Dar, împreună, vrem apoi,
Ca să lucrăm, fără-ncetare,
La bucuria voastră mare,
Pentru că voi – dragii mei frați –
Tari, în credință, știți să stați.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca