„Noi știm, și-astfel, suntem pe pace,
Cum că atunci când se desface
Cortul acesta, pământesc –
Adică straiul cel trupesc –
Avem, în cer, drept moștenire,
Mereu, o altfel de clădire,
Ce, veșnică, este durată
Și cari, de Dumnezeu, ni-e dată,
Căci nu-i, de mână omenească,
Zidită, ci este cerească.
În cortul nostru, fiecare
Gemem, având o arzătoare
Dorință, ca să încercăm,
Peste acest trup, să purtăm –
Pentru că este pământesc –
Locașul nostru, cel ceresc.
Lucrul acesta, negreșit,
Are să fie-nfăptuit,
Dacă, atunci când, îmbrăcați,
Urmăm a fi – dragii mei frați –
N-avem ca, dezbrăcați apoi,
Să fim găsiți, de-acest trup, noi.