2 Împărați 1
1
ȘIRUL ÎMPĂRAȚILOR LUI IUDA ȘI ÎMPĂRAȚILOR LUI ISRAEL DE LA IOSAFAT ȘI MOARTEA LUI AHAB PÂNĂ LA NIMICIREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI ISRAEL
Boala lui Ahazia și moartea lui
1Ahab, cel care a domnit
Peste Israel, a murit.
Îndată, după moartea lui,
În contra Israelului,
Moabul tot s-a ridicat.
2Ahazia era-mpărat
Și în Samaria șezuse.
De la fereastră, el căzuse,
Printre zăbrelele pe care
Odaia sa, de sus, le are.
Din căzătură, s-a lovit
Și foarte rău s-a-mbolnăvit.
Îndată, soli, el a chemat
La sine și a cuvântat:
„La Bal-Zebub – la cel pe care,
Ecronul, dumnezeu, îl are –
Degrabă, vreau să mergeți voi,
Ca să îl întrebați apoi,
Ce se va întâmpla cu mine,
Dacă mă voi mai face bine.”
3Îngerul Domnului s-a dus,
Pân’ la Ilie și i-a spus:
„Scoală și du-te-n graba mare,
În fața solilor pe care
I-a trimis cel cari, împărat,
Este-n Samaria aflat.
Când înaintea lor sosești,
În acest fel să le vorbești:
„Nu este – și n-a fost, mereu –
În Israel, un Dumnezeu?
De ce mergeți la cel pe care,
Drept dumnezeu, Ecronu-l are?
De ce lui Bal-Zebub apoi,
Vreți, întrebări, să-i puneți voi?
4Pentru că astfel v-ați purtat,
Mergeți și spuneți la-mpărat:
„Din patu-n care te-ai suit,
N-ai să cobori, căci – negreșit –
Tu vei muri.” Ili-apoi
Plecă, iar solii, înapoi,
5Se-ntoarseră, la împărat.
Ahazia i-a întrebat,
Îndată de cum i-a zărit:
„Așa de iute ați venit?”
6Ei au răspuns: „Pe drum eram
Și spre Ecron ne îndreptam.
Un om, atuncea, ne-a ieșit
În cale și-astfel ne-a vorbit:
„Întoarceți-vă înapoi,
La împăratul vost’ și-apoi,
În felu-acesta să-i vorbiți,
În fața lui, când vă găsiți:
„Nu este – și n-a fost mereu –
În Israel, un Dumnezeu?
De ce mergeți la cel pe care,
Drept dumnezeu, Ecronu-l are?
De ce, lui Bal-Zebub, apoi,
Vreți, întrebări, să-i puneți voi?
Pentru că astfel v-ați purtat,
Mergeți și spuneți, la-mpărat:
„Din patu-n care te-ai suit,
N-ai să cobori, căci – negreșit –
Tu vei muri. Cuvântul meu,
E spus de către Dumnezeu!”
7Ahazia a întrebat:
„Să-mi spuneți, cum a arătat,
La-nfățișare, omu-acel?”
8Ei au răspuns: „Avea, pe el,
Mantaua care-l învelea,
Iar peste mijloc, o curea.
Mantaua, precum am văzut,
Din păr, credem că s-a făcut.”
„Ilie e, de neam Tișbit” –
Zise Ahazia grăbit.
9Îndată, împăratu-a pus
Un căpitan care s-a dus,
Cu oamenii ce îi avea –
Căci, peste cincizeci, stăpânea –
Pân’ la Ilie. L-a găsit,
Pe munte stând și i-a vorbit:
„Hei tu, om al lui Dumnezeu!
Te cheamă împăratul meu!
Pogoară-te la el, cu mine!”
10Ilie a răspuns: „Ei bine,
Dacă așa ai spus că eu
Sunt chiar omul lui Dumnezeu,
Atunci, din cer, coboare foc
Și să vă mistuie pe loc,
Pe tine și oamenii tăi!”
Îndată, el – și toți ai săi –
De-un mere foc, au fost loviți –
Venit din cer – și mistuiți.
11Ahazia, apoi, a pus
Alt căpitan care s-a dus,
Cu oamenii ce îi avea –
Căci peste cincizeci stăpânea –
Pân’ la Ilie. L-a găsit,
Pe munte stând și i-a vorbit:
„Hei tu, om al lui Dumnezeu!
Te cheamă împăratul meu!
Pogoară-te la el, cu mine!”
12Ilie a răspuns: „Ei bine,
Dacă așa ai spus că eu
Sunt chiar omul lui Dumnezeu,
Atunci, din cer, coboare foc
Și să vă mistuie, pe loc,
Pe tine și oamenii tăi!”
Îndată, el – și toți ai săi –
De-un mere foc, au fost loviți –
Venit din cer – și mistuiți.
13Ahazia, din nou, a pus
Alt căpitan, care s-a dus,
Cu oamenii ce îi avea –
Căci peste cincizeci stăpânea –
Pân’ la Ilie. L-a găsit,
Pe munte stând și i-a vorbit,
După ce-ntâi i s-a-nchinat
Și-n fața lui a-ngenunchiat:
„Tu ești om al lui Dumnezeu.
Pentru-a mea viață, te rog eu,
Și pentru cei ce sunt cu mine.
Scumpă să fie – pentru tine –
Viețile noastre. Am văzut
14Prea bine, ceea ce-ai făcut,
Cu cei cincizeci care-au venit
Întâi. Cu toții au pierit,
Când a căzut, din ceruri, foc.
De-asemeni, au pierit pe loc,
Ceilalți cincizeci care-au venit,
Pe urma lor și ți-au vorbit.
Acuma însă, viața mea –
Și-a oamenilor mei – aș vrea,
Scumpă să fie, pentru tine.
Te rog, să te pogori, cu mine!”
15Îngerul Domnului s-a dus,
Pân’ la Ilie și i-a spus:
„Pogoară-te cu omu-acel,
Iar frică, să nu ai, de el.”
Ilie-atuncea a plecat
Cu căpitanul, la-mpărat.
16În fața lui, când a sosit,
În felu-acesta a vorbit:
„La Bal-Zebub – la cel pe care
Drept dumnezeu, Ecronu-l are –
Soli ai trimis, voind astfel,
Să afli ce-ți va spune el,
Deși în țară, tot mereu,
Se află Domnul Dumnezeu.
Pentru că astfel te-ai purtat,
Nu vei mai coborî din pat,
Căci moartea te va fi răpus.”
17Așa a fost, precum a spus:
Ahazia a și murit,
După cuvântul cel rostit
De către Domnul, prin Ilie.
În locul lui, la-mpărăție,
Ioram, în urmă, a venit.
Când a-nceput el de-a domnit,
În Iuda sta Ioram, cel care,
Pe Iosafat, părinte-l are.
Doi ani, acest Ioram avea,
De când în Iuda stăpânea.
Ahazia – cum e știut –
Nici un fecior nu a avut.
18Dar faptele ce-au fost făcute
De-Ahazia, nu sunt trecute
În cărțile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraților
Cari în Israel au venit
Și peste el au stăpânit?
Selectat acum:
2 Împărați 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca