2 Împărați 17
17
Osea, cel din urmă împărat al lui Israel
1De doisprezece ani ședea
Ahaz și-n Iuda stăpânea,
Când la Samaria-a venit
Și-n Israel a stăpânit
Osea. El e acela care,
Pe Ela, drept părinte-l are.
Timpul în care a domnit,
De nouă ani s-a dovedit.
2Lucrările ce le-a făcut,
Lui Dumnezeu nu I-au plăcut.
Totuși, n-a fost așa de rău,
Precum înaintașul său.
3În contra lui, acela care
Era-n Asiria mai mare –
Salmanasar fiind chemat –
Cu oaste multă s-a urcat.
Apoi, pe Osea, l-a supus
Și să-i plătească bir, l-a pus.
4Dar împăratul cel pe care,
Asiria, în frunte-l are,
În urmă, a descoperit
Precum că Osea-a uneltit
În contra lui. L-a-ncătușat
Și-n temniță l-a aruncat,
Aflând că bir n-a mai plătit
Și că-n Egipt a repezit,
Mereu, solii, ce se-ndreptară
Spre So, voind, sprijin, să ceară.
5Apoi, cel care, împărat,
Era-n Asiria aflat,
Înconjură Samaria,
Pe care a putut s-o ia
După trei ani. Cum e știut,
6Aste-ntâmplări s-au petrecut,
Când nouă ani a adunat
Osea, în țară, ca-mpărat.
Israeliți-au fost luați
Și în Asiria mutați.
Ca robi – acolo – au trăit
Și în cetăți au locuit,
Cetăți cari – înaintea lor –
Fuseseră-ale Mezilor.
Halah, întâia s-a chemat.
Habor, drept nume, a purtat
A doua. Ele sunt aflate,
Pe malul apei așezate,
Iar râul ce le mărginea,
Gozan, pe-atuncea, se numea.
Robia asiriană
7Lucrul acesta s-a-ntâmplat,
Căci Israelul a uitat
De Cel care l-a scos afară,
Atunci când rob era în țară,
La Egipteni. El a uitat
De Domnul său și a urmat
Alți dumnezei, străini de el.
8Astfel, întregul Israel,
Deprins-a obiceiuri noi,
Pe care le-a luat apoi –
În țara pe cari a primit-o –
De la cei care-au locuit-o.
Chiar dacă neamurile-aflate
În țară, fost-au alungate
De către Domnul Dumnezeu,
Poporul a urmat, mereu,
Doar obiceiurile lor,
Precum și-ale-mpăraților
Cari la domnie au venit
Și-n Israel au stăpânit.
9Israeliții au făcut,
Pe-ascuns, lucruri ce n-au plăcut
Lui Dumnezeu. Necontenit,
Ei – în cetăți – au construit
Multe-nălțimi. Ele erau
În turnurile-n cari ședeau
Străjerii, și-au mai fost zidite
Și-n cetățuile-ntărite.
10Stâlpi idolești au înălțat
Și Astartee-au ridicat
Pe dealurile dimprejur
Și sub copacii verzi, din jur.
11Poporul, pe-nălțimi, s-a dus
Și-a ars tămâie-acolo, sus,
Așa precum obișnuiau
Cei care-n țară locuiau,
Chiar dacă neamurile-aflate,
Au fost, de Domnul, alungate.
Prin felu-n care s-au purtat,
Pe Dumnezeu L-au mâniat.
12La idoli, oameni-au slujit,
Chiar dacă Domnu-a poruncit
Zicând poporului apoi:
„Ăst lucru, să nu-l faceți voi!”
13Domnu, mereu, a tot trimis
Proroci și văzători și-a zis:
„Vă-ntoarceți din căile rele,
Ca să urmați legile Mele.
Păziți ceea ce-am poruncit
Și ceea ce am rânduit.
Să țineți legea ce-a fost dată
Părinților voștri, odată,
Prin robii Mei – prorocii – care
V-au fost trimiși fără-ncetare”.
Domnul i-a înștiințat, astfel,
Pe Iuda și pe Israel.
14Ei, însă, nu L-au ascultat,
Ci – mai departe – s-au purtat
Întocmai precum au făcut
Părinții lor, la început.
N-au ascultat de Dumnezeu,
Căci și-au înțepenit, mereu,
Grumazul. Astfel, s-a văzut
15Precum că ei nu au mai vrut
A ști de legea Domnului
Și nici de legământul Lui,
Pe care El l-a încheiat
Cu-ai lor părinți. Ei au urmat
Lucruri pe care le vedeau
Că neamurile le făceau,
Și erau lucruri de nimic,
La fel ca sufletul lor, mic.
De-aceea, ei s-au dovedit
Că de nimic sunt, negreșit,
Urmând pe neamurile-acele,
Măcar că Domnul – după ele –
Să nu se ia, le-a poruncit.
16Israeliți-au părăsit
Pe Domnul lor, și au făcut
Viței turnați – cum au avut
Popoarele de lângă ei –
Idoli și stâlpi de Astartei.
Apoi, întregul lor popor,
Oștirilor cerurilor
S-a închinat și a sfârșit –
Lui Baal – ca să îi fi slujit.
17Prin foc – copiii – și-au trecut,
Așa precum ei au văzut
La neamurile care-au stat
În jurul lor. S-au mai dedat
Și la ghiciri – precum se știe –
Și-apoi și la vrăjitorie.
Unii, pe alții, s-au vândut
Și-n felu-acesta au făcut
Doar rele-n fața Domnului
Și au stârnit mânia Lui.
18De-aceea, Domnul – mâniat –
Din fața Lui a-ndepărtat
Atunci, poporul Israel.
Doar Iuda a rămas cu El,
19Dar nici chiar Iuda n-a păzit
Ceea ce Domnu-a poruncit,
Pentru că a călcat – și el –
Pe căile lui Israel,
Prin obiceiele-nvățate,
Cari – de la el – au fost luate.
20Domnul a lepădat, astfel,
Întreg poporul Israel.
Din fața Lui, l-a izgonit,
Lăsându-l singur, părăsit,
În mâinile vrăjmașilor
Și-ale jefuitorilor.
21Când Israel s-a dezlipit
De David, el și-a rânduit,
În fruntea sa, un domnitor
Care-i al lui Nebat fecior.
Ieroboam, el s-a chemat,
Iar – cât fusese împărat –
Trase-n păcate, după el,
Întreg poporul Israel.
22Israeliții au făcut
Tot ceea ce ei au văzut
Că și Ieroboam făcea,
Pe vremea când împărățea.
Ei au urmat căile lui,
Stârnind mânia Domnului.
23De-aceea, El i-a izgonit,
Așa după cum a vestit
Prin robii Săi care veneau
În Israel și proroceau.
Rob – în Asiria – astfel,
Ajunse-n urmă Israel
Și – tot acolo – a rămas
Până acum, în acest ceas.
Samaritenii
24În Israel, acela care
Era-n Asiria mai mare,
Oameni – în urmă – a adus
Și la Samaria i-a pus
Să locuiască. Ei erau
Din Babilon. Alții veneau
Din Cuta, Ava și Hamat,
În timp ce alții au plecat
Tocmai de la Sefarvaim.
Pe toți aceștia, îi găsim
În așezările pe care,
Țara Samariei le are.
25Când au venit – la început –
De Dumnezeu nu s-au temut;
Dar niște lei, El a trimis,
Care – mereu – i-a tot ucis.
26Atunci, au mers la împărat
Și-au zis: „Aicea ne-ai mutat,
Dar află precum că nu știm,
Domnului țării, să-I slujim.
De-aceea, lei, El a trimis,
Care mulți oameni ne-au ucis.”
27Atunci, cel care s-a aflat
Peste Asiria-mpărat,
A poruncit: „Adus să fie
Unul din preoți, din robie.
Să meargă la Samaria
Și în acel ținut să stea,
Spre-a-mpărtăși noroadelor,
Cum Domnului – din țara lor –
Trebuie ca să Îi slujească,
Iar El să nu-i mai nimicească.”
28Unii din preoții luați
Robi și-n Asiria mutați,
S-au reîntors în Israel
Și se-așezară la Betel.
În urmă, ei i-au învățat
Pe oamenii cari s-au aflat
În țara lor, ca tot mereu,
Teamă-a avea de Dumnezeu.
29Dar neamurile și-au văzut
De viața lor și au făcut
Alți dumnezei la cari slujeau
După credința ce-o aveau.
Idoli-aceia au fost duși
Și-apoi în temple au fost puși,
Căci temple idolești avea –
Pe înălțimi – Samaria,
Zidite de Samariteni.
30Oamenii Babilonieni,
Pentru Sucot-Benor slujeau,
Căruia i se închinau.
Zeul Nergal a fost făcut
De oamenii veniți din Cut.
Zeul Ațima e urmat
De cei aduși de la Hamat.
31Nibhaz și cu Tartac, slujiți
Au fost de cei care-s veniți
Din Ava. Astfel, îi găsim
Pe toți cei din Sefarvaim
Că pentru zeii ce-i aveau,
În foc, copiii, și-i ardeau.
Ei îl slujeau pe-Adramelec
Și-asemeni pe Anamelec.
32Aceste neamuri se-nchinau
Și Domnului. Ele aveau
Preoți ai înălțimilor,
Care erau din rândul lor.
Aceștia, jertfe, aduceau
În templele ce se aflau
Pe înălțimi. Oameni-acei
33Slujeau acelor dumnezei,
Așa cu au obișnuit
În țara-n care-au locuit;
Dar Îi slujeau și Domnului
Și se-nchinau în fața Lui.
34Ăst obicei a fost păstrat,
De acești oameni, neschimbat:
Nu țin porunca Domnului
Și nu se-nchină-n fața Lui,
Așa precum ceruse El,
Copiilor lui Israel;
Nu țin nici rânduiala lor,
Ce au avut-o, ca popor.
În felu-acesta, neschimbat,
Ei, până astăzi, s-au păstrat.
35Așa precum este știut,
Un legământ, Domnu-a făcut
Cu toți fiii lui Israel,
Vorbindu-le în acest fel:
„Să nu aveți alți dumnezei,
Să nu vă închinați la ei,
Jertfe să nu le dăruiți,
Și nu cumva să îi slujiți!
36Iată ce trebuie apoi:
De Domnu, să vă temeți voi,
Căci – din Egipt – ați fost scăpați
De brațul Său. Lui vă-nchinați!
Jertfe, doar Lui să-I dăruiți
Și numai Lui să Îi slujiți!
37Păziți tot ce v-a poruncit,
Tot ceea ce a rânduit.
Faceți așa precum v-a zis
Și cum, în carte, este scris.
Iar, de alți dumnezei – cumva –
Să nu se teamă cineva!
38Mereu să-Mi împliniți cuvântul!
Să nu uitați de legământul
Pe care l-am făcut cu voi,
Și să-l păziți, iar – mai apoi –
Să nu se teamă cineva,
De dumnezei străini, cumva.
39Voi să vă temeți – tot mereu –
Numai de Domnul Dumnezeu.
Atuncea, El vă ocrotește
Și de vrăjmași vă izbăvește.”
40Ei, însă, nu L-au ascultat,
Ci – mai departe – și-au urmat
Doar obiceiul lor, știut,
Precum era la început.
41Acele neamuri se temeau
De Dumnezeu, însă slujeau
Și chipurilor lor cioplite,
Cari – din strămoși – sunt moștenite.
Copiii lor – toți – au făcut
În felu-n care au văzut
Că s-au purtat părinții lor;
Și până azi, acel popor
Nu este cu nimic schimbat,
Făcând precum a învățat.
Selectat acum:
2 Împărați 17: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca