Ioaram, apoi – acela care
Părinte, pe Ahab, îl are –
La tron, în urmă, a venit
Și-n Israel a stăpânit.
Pe vremea ‘ceea, Iosafat
Era în Iuda împărat
Și optsprezece ani avea,
De când în Iuda stăpânea.
Ioram, în Israel, a stat,
Ani doisprezece, ca-mpărat.
Cetatea-n care locuia
Chemată e, Samaria.
Asemenea tatălui său,
El a făcut ce este rău,
Stârnind mânia Domnului,
Dar nu ca și părinții lui.
Stâlpii lui Bal, ce i-a-nălțat
Ahab, întâi i-a răsturnat.
Însă apoi, el a făcut
Păcatele ce le-a avut
Ieroboam, acela care,
Părinte, pe Nebat, îl are.
În felu-acesta, după el,
A tras întregul Israel.
Meșa, cel care-mpărățea
Peste Moab, mari turme-avea.
Un bir avut-a de dat el,
Din turme, către Israel.
Din miei, dădea o sută mii
Pentru-ai lui Israel copii
Și tot o sută mii dădea
Și din berbeci, de-asemenea.
Atuncea când a auzit
Cum că Ahab s-a prăpădit,
Cel care fost-a împărat –
Peste Moab – s-a răsculat.
Ioaram a adunat la el,
Grabnic, întregul Israel
Și în Samaria, de-ndat’,
Poporul și l-a numărat.
La Iosafat, soli, a trimis,
Prin care în ăst fel i-a zis:
„Acela care-i împărat
Peste Moab, s-a răsculat
În contra mea. Te rog pe tine,
De te-nvoiești, să vii cu mine,
Ca împreună să plecăm
Și împotrivă-i să luptăm.”
„Bine” – răspunse Iosafat –
„Am să pornesc și eu, de-ndat’,
Și-ți voi veni în ajutor,
Cu caii și cu-al meu popor.
Ne spune, unde să venim?
Pe care drum să ne suim?”
„Oștirea ta are să vie,
Prin a Edomului pustie” –
Zise Ioram; iar Iosafat –
Cu cel ce fost-a împărat
Peste Edom – au și pornit
Să-i vină-n sprijin, negreșit.
O săptămână au făcut
Pe drum, iar apa de băut –
Pentru oșteni și pentru vite –
Era aproape pe sfârșite.
Atunci, Ioram a glăsuit:
„Iată că Domnul a voit
Să ne-adunăm trei împărați,
Pentru că vrea ca să fim dați
În mâinile acelui care
Drept împărat, Moabu-l are!”
Când Iosafat a auzit,
S-a-ntors și a-ntrebat, răstit:
„Spune-mi, cu noi – aicea – nu-i
Nici un proroc al Domnului,
Prin cari să-L întrebăm apoi –
Pe Domnul – ce să facem noi?”
Un slujitor din cei pe care,
Ioram, în slujba lui, îi are,
Veni și zise: „Domnii mei,
Aici se află Elisei.
El este fiul lui Șafat.
El este cel care-a turnat
Apă, pe mâna lui Ilie.
Doriți ca să îl chem să vie?”
Atuncea Iosafat a spus:
„Cuvântul Domnului de Sus,
Cu el e, fiți încredințați!”
Pe dată, cei trei împărați –
Cel care-n Israel domnea,
Cel ce-n Edom împărățea
Și cel în Iuda-ncoronat –
La Elisei au alergat.
Dar Elisei, în acest fel,
I-a zis celui din Israel:
„Ce am a face eu, cu tine?
De ce vii tu, acum, la mine?
Mergi la prorocii cei pe care,
Ahab, al tău părinte-i are,
Sau la prorocii ce-i avea
Chiar mama ta, pe când trăia!”
Atunci, Ioram a cuvântat:
„Eu cred că Domnul i-a chemat
Pe împărați, căci voia Lui
Este de-ai da Moabului!”
„Viu este Domnul Dumnezeu,
Al cărui slujitor sunt eu,
Că dacă n-ar fi Iosafat,
În seamă nu te-aș fi băgat” –
Răspunse-ndată Elisei.
„Acuma însă, domnii mei,
Un cântăreț să-mi fie-adus,
Cu harfa sa” – el a mai spus.
Când cântărețul a venit –
Și când, să cânte, s-a pornit –
Îndată, mâna Domnului
Veni peste prorocul Lui,
Iar Elisei, astfel, a spus:
„Așa vorbește Cel de Sus:
„În astă vale, vreau ca voi
Să faceți multe gropi! Apoi,
Chiar dacă n-o să fie vânt
Și nu vor fi ploi pe pământ,
Gropile toate – veți vedea –
Cu apă, că se vor umplea.
Vitele fi-vor adăpate,
Iar voi veți bea pe săturate.”
„Lucrul acesta, vă spun eu,
Mic este pentru Dumnezeu.
De-aceea, prin puterea Lui,
Oștirile Moabului,
În mâna voastră vor fi date.
Cetățile vor fi prădate
Și-n urmă, voi le veți surpa.
Apele, le veți astupa,
Copacii buni o să-i tăiați
Și pietre o să aruncați,
Pe-ale Moabului ogoare,
Să nu mai fie roditoare.”
Tocmai când ziuă se făcea –
La ora când se aducea
Jertfa din zori – s-au pomenit
Precum că apa a venit
De-a lungul drumului pe care
Țara Edomului îl are.
Uimiți, cu toții au văzut
Cum gropile li s-au umplut.
Apa care atunci venise,
Tot câmpul îl acoperise.
Când Moabiți-au auzit
Că împărații au venit
Să lupte împotriva lor,
Au strâns, îndată, din popor,
Pe toți cei care se vădeau
Că săbiile mânuiau.
Cu oastea ce s-a adunat,
Către hotar s-au îndreptat.
Când soarele a apărut,
Apele, roșii, le-au părut
Și-n felu-acesta, au vorbit:
„De sânge, apa s-a-nroșit.
Poate-mpărații s-au luptat –
Ei între ei – și s-au tăiat
Cu sabia. Să năvălim,
Îndată, și să-i nimicim!”
S-au repezit, în goana mare,
Să treacă-n tabăra pe care
Israeliții o aveau.
Aceștia însă-i așteptau
Și i-au lovit, pe negândite,
Până când fost-au nimicite
Oștirile Moabului.
Oștenii Israelului
Pătrunseră, apoi, în țară:
Cetățile, le sfărâmară,
Iar pietrele le-au adunat
Și pe câmpii le-au aruncat.
Toate izvoarele aflate,
Îndată, fost-au astupate
Și-apoi, copacii s-au tăiat.
Chir-Hareset, înconjurat
De prăștiași, a fost bătut
Până când pulberi s-a făcut.
În felu-acesta, din cetate,
Doar pietre au mai fost aflate.
Cel care fost-a împărat
Peste Moab încoronat,
În clipa-n care a văzut
Cum că în luptă e bătut,
Cu șapte sute de soldați –
Cari grabnic fost-au adunați –
A încercat ca să răzbească
Și-astfel, un drum să își croiască,
Pân’ la cel care, împărat,
Era-n Edom încoronat.
Oricât de tare s-a zbătut,
Să-și facă drum, nu a putut.
Atunci, împins de disperare,
Luă pe fiul său cel mare –
Pe cel pe care-ar fi urmat
Pe al său tron de-a fi urcat –
Și-apoi, pe ziduri, el l-a pus,
Unde drept jertfă l-a adus.
Israeliții au văzut
Ce fel de faptă a făcut
Și – mânioși – se-ndepărtară
De împărat și de-a lui țară.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
