2 Samuel 22
22
Cântarea lui David
1David, un cântec, a cântat,
Pe care el l-a închinat
Spre slava Domnului Cel care
L-a izbăvit cu brațu-I tare,
De Saul și de-al său popor,
Precum și de-a vrăjmașilor
Mânie-aprinsă. El a spus:
2„Iată că Domnul Cel de Sus
Este Izbăvitrorul meu.
El este stânca mea, mereu.
Domnul e cetățuia mea,
3Stânca pe care-o voi avea
De adăpost, necontenit,
Scutul care m-a ocrotit,
Puterea ce mă întărește
Și cari, mereu, mă mântuiește,
Turnul înalt – puternic, tare –
Și locul unde am scăpare.
Doamne – Mântuitorul meu –
De silnicii, mă scapi, mereu!
4Pe Domnu-l chem, necontenit,
Și de vrăjmași, sunt izbăvit.
Vrednic de laudă, mereu,
Este al nostru Dumnezeu.
5Mă-nconjura valul pieirii
Și-apoi, șuvoiul nimicirii
Mă prinse și mă-nspăimântase.
6Mormântul mă înfășurase
Cu legăturile-i întinse,
Iar lanțul morții mă cuprinse.
7Când m-am simțit mai strâmtorat,
Pe Dumnezeu, eu L-am chemat.
El, glasul, mi l-a auzit
Și-ndată-n sprijin, mi-a venit,
Din sfântul Său locaș al Lui,
Din înălțimea cerului.
8Atunci, pământul s-a mișcat
Și totul s-a cutremurat.
Chiar și înaltul cerului
Mișcat-a-n temelia lui,
Pentru că El S-a mâniat
Și fum, pe nări, a aruncat.
9Un foc mistuitor ieșea,
Din gura Lui și-apoi, din ea,
Cărbuni aprinși – necontenit –
În jurul Lui, a azvârlit.
10De ceruri, El S-a apucat
Cu mâinile, și le-a plecat
În clipa-n care a venit.
Cu un nor gros, Și-a învelit
Picioarele, pe când venea.
11Pe-un heruvim, El călărea,
Zburând pe-aripa vântului.
12Ca și un cort, în jurul Lui,
Întunecimi s-au adunat.
De ape fosta-nconjurat,
Iar norii negri și vârtoși
Îl înveleau, întunecoși.
13Din strălucirea ce mergea
În față-I, se puteau vedea
Cărbuni aprinși, cum licăresc
Și cum, lumină, răspândesc.
14Domnul, din ceruri, a tunat
Și glasul Său a răsunat.
Cel Prea Înalt a glăsuit,
Prin tunetul ce s-a pornit.
15Săgeți, apoi, a aruncat
Și pe vrăjmași i-a alungat.
Cu fulgerul, i-a urmărit
Când, îngroziți, ei au fugit.
16Prin ceea ce El a făcut,
Străfundul mării s-a văzut,
Iar temeliile menite
Să țină lumea, dezvelite
Au fost, de cearta Domnului
Și de suflarea nării Lui.
17Mâna, spre mine, Și-a-ndreptat,
De sus, și-apoi m-a apucat,
Scoțându-mă din apa mare;
18Iar de potrivnicul cel tare,
M-a izbăvit. De toți acei
Care erau vrăjmașii mei –
Mai tari decât fusesem eu –
Al meu Domn m-a scăpat mereu.
19Ai mei dușmani m-au înhățat,
Dar când eram mai strâmtorat,
Domnul a fost sprijinul meu
20Și la loc larg, m-a scos, mereu.
Domnul, apoi, m-a mântuit,
Căci ne-ncetat, El m-a iubit.
21Mi-a răsplătit strădania
În nevinovăția mea.
După-ale mele mâini curate,
Domnul făcutu-mi-a dreptate,
22Căci am păzit căile Lui
Și-astfel, în fața Domnului,
Am fost găsit nevinovat.
23Poruncile, I le-am urmat
Și am păzit legile Lui.
24Eram, în fața Domnului,
Nevinovat, căci m-am ferit
Și făr’delegi n-am săvârșit.
25Am fost găsit nevinovat
Și-atunci, răsplată, El mi-a dat.
Aceasta fost-a cântărită,
Prin curăția-mi dovedită.
26Tu Doamne ești Acela care,
Pentru cel bun, ai îndurare.
Cu omul drept, necontenit,
De-asemeni, drept Te-ai dovedit.
27Cu cel care a fost curat,
Și Tu, la fel, Te-ai arătat.
După-ndărătnicia lui,
Va fi răsplata Domnului,
Față de omul dovedit
A fi-ndărătnic, negreșit.
28Tu mântuiești poporul care
Smerit este, sub mâna-Ți tare.
Când Îți îndrepți, către pământ,
Privirea Ta, cei mândri sânt
La locul lor aduși, căci iată,
Cu toți sunt scoborâți, de-ndată.
29Tu ești lumina mea, mereu,
Și-n întunericul cel greu,
Tu luminezi, neîncetat.
30Când, lângă mine, ești aflat,
Peste vrăjmași mă năpustesc
Și-a lor oștire-o nimicesc.
Când lângă mine-i Dumnezeu
Sar peste zidu-nalt, mereu.
31Căile Lui sunt dovedite –
Necontenit – desăvârșite.
Cuvântul Său e curățit,
Iar pentru cei ce au dorit
La El să vină, ne-ncetat,
Domnul, drept scut, S-a arătat.
32Cine mai este, Dumnezeu,
Afară doar de Domnul meu?
Mai este, oare, cineva
Care-i asemeni Lui, cumva?
Mai e vreo Stâncă oare-aflată,
Precum al nostru Domn Se-arată?
33Domnul e cetățuia mea
Și călăuză-L voi avea,
Pe calea dreaptă, negreșit.
34Picioarele mi le-a iuțit,
Asemenea cerboaicelor.
Mi-a pus talpa picioarelor,
Pe locurile care sânt
Înalte, pe acest pământ.
35În luptă, mâna mi-o deprinde,
Iar al meu braț, arcul, întinde.
36Tu mă păzești pe a mea cale,
Cu scutul mântuirii Tale.
Prin bunătatea Ta, eu știu
Că mare-ai să m-ajuți să fiu.
37Sub pașii mei, drumu-i lărgit
Și-al meu picior nu s-a clintit.
38Pe-ai mei vrăjmași, îi urmăresc,
Mereu, până îi nimicesc.
39Nu se mai scoală: sunt zdrobiți
Sub ai mei pași și-s nimiciți.
40Tu, cu putere, mă încingi,
Iar pe vrăjmași, Tu mi-i învingi.
Dușmanii, la pământ, sunt puși,
Căzând sub mine-apoi, răpuși.
41Pe-al meu vrăjmaș, fără-ndoială,
Îl pui să-mi deie socoteală
Și nimiciți sunt toți cei care
Mă-mpresură, cu ură mare.
42În jurul lor, speriați, privesc,
Dar ajutor nu dobândesc,
Pentru că nu e nimenea
Care să poată să li-l dea.
Strigă apoi, la Dumnezeu,
Dar singuri sunt, în ceasul greu,
Pentru că Domnul Își ascunde
Fața, de ei, și nu răspunde!
43Eu îi pisez asemenea,
Încât ajung ca pulberea.
Calc peste toți dușmanii mei,
Ca prin noroiul uliței.
44Al meu popor, fără-ncetare,
Neînțelegeri multe are,
Însă Tu – Dumnezeul meu –
Din ele, m-ai scăpat, mereu.
Cârmuitor, tu m-ai păstrat
Și-s peste neamuri așezat.
Supus, Tu Doamne ai făcut,
Să-mi fie-un neam necunoscut.
45Fiii străinului grăbesc,
La mine, și mă lingușesc.
Ei, la picioare, mi se-aruncă
Și sar la cea dintâi poruncă.
46Fiii străinului leșină,
Căci a lor inimă e plină
De-un tremur cari, spre ea, se suie,
Când eu pornesc din cetățuie.
47Trăiască Dumnezeul meu
Și binecuvântat, mereu,
Să fie El – El, Stânca mea –
Cari, mântuire, o să-mi dea!
‘Nălțat să fii, în toate cele,
Stâncă a mântuirii mele!
48El e răzbunătorul meu,
Care-mi supune, tot mereu,
Popoarele căci, ne-ncetat,
49De-ai mei vrăjmași, El m-a scăpat,
Iar de asupritori – mereu –
Mă izbăvește Dumnezeu.
50De-aceea Doamne, lăudat
Ești, printre neamuri, ne-ncetat,
Iar Numelui Tău, slavă-I cânt
Cât voi trăi, pe-acest pământ.
51Mari izbăviri dă Dumnezeu,
Pentru-mpăratul lui – mereu –
Căci milă, El a arătat
Unsului Său, neîncetat,
Iar David și sămânța lui
Au îndurarea Domnului.
Peste-a lui David seminție,
Mila Lui fi-va, pe vecie.”
Selectat acum:
2 Samuel 22: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca