2 Timotei 1
1
1„Pavel, chemat să fie pus
Apostol, în Hristos Iisus –
Prin a lui Dumnezeu voință,
După acea făgăduință
A vieții veșnice, de sus,
În Domnul nost’, Hristos Iisus –
2Spre Timotei, cel prea iubit,
Copilul meu, adeverit
A fi-n credință: îndurare,
Pace și har, de la Cel care
E Tatăl nostru, Cel de Sus,
Și-apoi, de la Hristos Iisus.
3Îi mulțumesc lui Dumnezeu –
Acel pe care-L slujesc eu
Din moși strămoși, neîncetat
Ținându-mi cugetul curat –
Că zi și noapte, negreșit,
În rugăciuni, te-am pomenit;
4De ale tale lacrimi – eu –
Aminte, îmi aduc, mereu,
Pentru că tare îmi doresc,
Din nou, ca să te întâlnesc
Și sufletul, umplut, să-mi fie,
Astfel, de-o mare bucurie.
5De-asemenea, nu pot uita,
Ce mare e credința ta
Neprefăcută și curată –
Credință care, așezată
Întâi, era-n a ta bunică,
Lois. Aceasta – fără frică –
În urmă, a găsit cu cale,
S-o-mpărtășească, mamei tale –
Lui Eunice – și știi bine,
Că a trecut, din ea, la tine.
6Astfel, aminte-mi aduc eu,
Că darul de la Dumnezeu –
Pe care tu l-ai căpătat
Când mâinile mi-am așezat
Asupră-ți, pentru al tău crez –
Mereu, să îl înflăcărez.
7Căci Dumnezeu nu ne-a-nzestrat
Cu-n duh de frică, ci ne-a dat
Duh de putere și credință,
De dragoste și chibzuință.
8Tu – Timotei – ia seama bine:
Nicicând, să nu-ți fie rușine,
De mărturia Domnului,
Și nici de mine – cari, al Lui,
Întemnițat sunt – ci, mereu,
Stând întărit, în Dumnezeu,
Cu Evanghelia, împreună,
Să suferi orișice furtună.
9Din slăvile cerești – de sus –
El, mântuire, ne-a adus,
Căci îndurare-a arătat,
Chemarea sfântă, când ne-a dat,
Nu după fapta omului,
Ci după hotărârea Lui
Și după harul arătat
Cari, prin Iisus Hristos, e dat,
De la-nceput, pe veșnicie,
10Și care – după cum se știe –
Nouă, ni s-a descoperit,
În clipa-n care a venit
Mântuitorul, Cel de Sus –
Al nostru Domn, Hristos Iisus –
Care, pe moarte, a călcat
Și care ne-a eliberat,
Pe dată, de întreaga vină,
Aducând viața, la lumină
Și-a Lui neprihănire-apoi –
Prin Evanghelie – pentru noi.
11Iată, propovăduitor,
Apostol și învățător
Al Evangheliei, am fost eu,
Pus ca să o vestesc, mereu,
La Neamurile care sânt
Pe fața-ntregului pământ.
12Din astă pricină, acum,
Sufăr, pe-al vieții mele drum,
Aceste lucruri. Dar, rușine,
Mie nu-mi este, căci știu bine,
În ce anume am crezut,
Iar după câte am văzut,
Eu sunt convins, precum că El
Are putere și, astfel,
O să păzească, ne-ncetat,
Ceea ce I-am încredințat,
Până când acea zi anume
Are să vină, peste lume.
13Vreau ca, dreptarul tuturor –
Cel al învățăturilor
Drepte – pe care, de la mine,
L-ai auzit, să îl ții bine,
Mereu, cu toată sârguința,
Cu dragostea și cu credința
Care se află, ne-ndoios,
În Domnul nost’, Iisus Hristos.
14Ia seama dar, la ce îți spun:
Păzește orice lucru bun
Care ți s-a încredințat,
Prin Duhul Sfânt, în noi, aflat.
15Să știi că toți cei care sânt
Aflați pe-al Asiei pământ,
Acuma dar, m-au părăsit.
Printre aceștia, s-au găsit
Figel, cari fost-a, de îndat’,
De către Ermogen, urmat.
16Domnul să verse îndurare,
Prin bunătatea Lui cea mare –
Din înălțimea cerului –
Peste Onisifor și-ai lui,
Pentru că el m-a ajutat,
Mereu, și nu s-a rușinat,
De lanțul care îl purtam.
17Pe când, în Roma, mă aflam,
Cu multă grijă, a venit,
M-a căutat și m-a găsit.
18Vreau ca „în ziua ‘ceea” mare
Să-i deie Domnul, îndurare,
Căci, în Efes – bine se știe –
Că ajutor mi-a fost el, mie.”
Selectat acum:
2 Timotei 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca