Faptele apostolilor 11
11
Petru își îndreptățește purtarea
1Toți, din Iudeea, auziră –
Apostoli, frați – cum că primiră
Și Neamurile, Duhul Sfânt,
Prin al lui Dumnezeu Cuvânt.
2Când, la Ierusalim, apoi,
Petru se-ntoarse înapoi,
A fost mustrat, de cei din jur,
Ce-aveau tăierea împrejur.
3„Cum ai putut, de ai intrat
Și la aceia ai mâncat,
Cari, împrejur, nu sunt tăiați?” –
Îl întrebară, supărați.
4Petru le-a spus ce s-a-ntâmplat,
În timpul cât a fost plecat:
5„Tocmai la Iope mă aflam
Și, chiar atunci, când mă rugam,
Într-o răpire, am căzut
Și-o viziune, am avut.
Un vas, precum o față mare
De așternut pe masă, care
Își avea colțurile toate
Strânse-mpreună și legate,
În jos, încet, s-a tot lăsat
Și, pe pământ, s-a așezat.
Vasul, la mine, a venit,
6Iar eu, într-însul, am privit.
Multe făpturi, în el, erau:
Și dobitoace se aflau –
Din cele cu patru picioare –
Păsări, precum și târâtoare.
7O voce, gravă și adâncă,
Îmi spuse: „Taie și mănâncă!”
8Eu, însă, am răspuns, îndată:
„Nu Doamne, căci eu, niciodată,
De când mă știu, nu am mâncat
Ceva spurcat și necurat.”
9Glasul, din nou, s-a auzit:
„Ceea ce Domnu-a curățit,
Să nu mai numești tu, spurcat!”
10Lucrul acest s-a repetat,
Exact de trei ori, după care,
La cer, vasul acela mare –
Cât fața mesei – s-a-nălțat.
11Îndată, am fost căutat,
De trei bărbați, care-au venit,
De la Cezaria. Vestit
12Am fost, de Duh, de-a lor venire,
Să nu fac vreo deosebire
Și să îi însoțesc apoi.
Ăști șase frați au fost cu noi
Și, împreună, am intrat,
La cel la care-am fost chemat.
13Omul acel ne-a povestit,
Cum că un înger a venit
Și-a zis: „Trimite să se ducă
Oameni, la Iope, să-l aducă
Pe Simon Petru. Ține minte:
14Va spune astfel de cuvinte,
Prin care veți putea să fiți –
Tu și-a ta casă – mântuiți.”
15Eu începusem să vorbesc,
Când Duhul Domnului ceresc,
Peste-acei inși, S-a așezat,
La fel precum s-a întâmplat,
La începuturi, și cu noi.
16De spusa Domnului, apoi,
Mi-am amintit eu, imediat:
„Ioan, cu apă-a botezat,
Dar, și mai mult, voi căpătați:
Cu Duh Sfânt, fi-veți botezați.”
17Deci, Dumnezeu le-a hărăzit,
Darul, pe care L-am primit,
Când, în Hristos, noi am crezut.
Dacă ăst lucru l-am văzut,
M-am întrebat: „Cum mă pot eu,
Împotrivi, lui Dumnezeu?”
18Când aste lucruri auziră,
Încet, cu toți se potoliră,
Iar, în final, ei L-au slăvit,
Pe Domnul: „El a dăruit,
Și Neamurilor, pocăință” –
Au zis apoi. „Le dă putință,
La toți dar, să se pocăiască
Și astfel, viață, să primească.”
Barnaba și Saul la Antiohia
19Aceia ce s-au risipit,
Atunci când s-a dezlănțuit
Prigoana care l-a răpus
Pe Ștefan, iată că s-au dus
De-ajunseră-n Fenicia,
Cipru și Antiohia.
Acești-au propovăduit,
Mereu, pe unde s-au oprit,
Cuvântul, numai la Iudei;
20Dar fost-au câțiva, dintre ei,
Care, din Cipru, se trăgeau;
Alți-n Cirena locuiau.
În Antiohia-au venit
Și-acolo, au mărturisit
Și Grecilor, despre Iisus –
De Evanghelia Lui, le-au spus.
21Prin multe locuri, au umblat
Și, peste tot, neîncetat,
Al Domnului braț i-a-nsoțit.
În număr mare, au venit
Oameni, care i-au ascultat.
Încrezători, s-au arătat,
În vorba lor, în ce-au văzut,
Și-apoi, în Domnul, au crezut.
22Mult, despre-aceștia, s-a vorbit,
Iar veștile s-au auzit
Pân’ la Ierusalim. Astfel,
Biserica găsi căci cel
Mai potrivit ca să se ducă
Și știri, de-acolo, să aducă,
Barnaba este, negreșit.
Pe dată, el a și pornit,
Spre Antiohia. Ajuns
23Acolo, el a fost pătruns
De harul cari l-a revărsat
Domnul, din cer, și i-a-ndemnat
Pe toți, ca hotărâți, mereu,
Să stea lipiți, de Dumnezeu.
24De către toți, bine văzut,
Era Barnaba, și știut
Ca om foarte evlavios,
Plin de Duh Sfânt și credincios.
Astfel, mulți oameni au venit
Și, Domnului, s-au alipit.
25Apoi, Barnaba a plecat
La Tars, unde l-a căutat
Pe Saul, ca, apoi, să-l ia
26Cu sine-n Antiohia.
Un an întreg, ei au luat,
Parte, la adunări, și-au dat
Învățătură, tuturor.
Aicea – ucenicilor –
Întâia oară, li s-a dat,
Un nume nou. Ei s-au chemat
„Creștini”. Deci, a pornit ăst nume,
Din Antiohia, în lume.
O foamete prorocită de Agab
27În Antiohia, sosiră
Niște proroci, care veniră
De la Ierusalim. Acei
28Oameni avură, printre ei,
Pe un proroc, Agab, numit.
Prin Duh, acesta a vestit
Că lumea fi-va bântuită,
Curând, de-o foamete cumplită.
Când lucru-acesta s-a-ntâmplat,
Claudiu fost-a împărat.
29Toți ucenicii au găsit,
Că este foarte potrivit,
Ca fiecare, dintre ei,
Să dea fraților lor Iudei,
După putință, ajutor.
30Astfel, prin grija tuturor,
Au strâns aceste ajutoare
Și fost-au date, spre păstrare,
Prezbiterilor – sau „bătrâni”.
Ajunseră-n ale lor mâni,
Prin Saul și Barnaba care
Au dus aceste ajutoare.
Selectat acum:
Faptele apostolilor 11: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Faptele apostolilor 11
11
Petru își îndreptățește purtarea
1Toți, din Iudeea, auziră –
Apostoli, frați – cum că primiră
Și Neamurile, Duhul Sfânt,
Prin al lui Dumnezeu Cuvânt.
2Când, la Ierusalim, apoi,
Petru se-ntoarse înapoi,
A fost mustrat, de cei din jur,
Ce-aveau tăierea împrejur.
3„Cum ai putut, de ai intrat
Și la aceia ai mâncat,
Cari, împrejur, nu sunt tăiați?” –
Îl întrebară, supărați.
4Petru le-a spus ce s-a-ntâmplat,
În timpul cât a fost plecat:
5„Tocmai la Iope mă aflam
Și, chiar atunci, când mă rugam,
Într-o răpire, am căzut
Și-o viziune, am avut.
Un vas, precum o față mare
De așternut pe masă, care
Își avea colțurile toate
Strânse-mpreună și legate,
În jos, încet, s-a tot lăsat
Și, pe pământ, s-a așezat.
Vasul, la mine, a venit,
6Iar eu, într-însul, am privit.
Multe făpturi, în el, erau:
Și dobitoace se aflau –
Din cele cu patru picioare –
Păsări, precum și târâtoare.
7O voce, gravă și adâncă,
Îmi spuse: „Taie și mănâncă!”
8Eu, însă, am răspuns, îndată:
„Nu Doamne, căci eu, niciodată,
De când mă știu, nu am mâncat
Ceva spurcat și necurat.”
9Glasul, din nou, s-a auzit:
„Ceea ce Domnu-a curățit,
Să nu mai numești tu, spurcat!”
10Lucrul acest s-a repetat,
Exact de trei ori, după care,
La cer, vasul acela mare –
Cât fața mesei – s-a-nălțat.
11Îndată, am fost căutat,
De trei bărbați, care-au venit,
De la Cezaria. Vestit
12Am fost, de Duh, de-a lor venire,
Să nu fac vreo deosebire
Și să îi însoțesc apoi.
Ăști șase frați au fost cu noi
Și, împreună, am intrat,
La cel la care-am fost chemat.
13Omul acel ne-a povestit,
Cum că un înger a venit
Și-a zis: „Trimite să se ducă
Oameni, la Iope, să-l aducă
Pe Simon Petru. Ține minte:
14Va spune astfel de cuvinte,
Prin care veți putea să fiți –
Tu și-a ta casă – mântuiți.”
15Eu începusem să vorbesc,
Când Duhul Domnului ceresc,
Peste-acei inși, S-a așezat,
La fel precum s-a întâmplat,
La începuturi, și cu noi.
16De spusa Domnului, apoi,
Mi-am amintit eu, imediat:
„Ioan, cu apă-a botezat,
Dar, și mai mult, voi căpătați:
Cu Duh Sfânt, fi-veți botezați.”
17Deci, Dumnezeu le-a hărăzit,
Darul, pe care L-am primit,
Când, în Hristos, noi am crezut.
Dacă ăst lucru l-am văzut,
M-am întrebat: „Cum mă pot eu,
Împotrivi, lui Dumnezeu?”
18Când aste lucruri auziră,
Încet, cu toți se potoliră,
Iar, în final, ei L-au slăvit,
Pe Domnul: „El a dăruit,
Și Neamurilor, pocăință” –
Au zis apoi. „Le dă putință,
La toți dar, să se pocăiască
Și astfel, viață, să primească.”
Barnaba și Saul la Antiohia
19Aceia ce s-au risipit,
Atunci când s-a dezlănțuit
Prigoana care l-a răpus
Pe Ștefan, iată că s-au dus
De-ajunseră-n Fenicia,
Cipru și Antiohia.
Acești-au propovăduit,
Mereu, pe unde s-au oprit,
Cuvântul, numai la Iudei;
20Dar fost-au câțiva, dintre ei,
Care, din Cipru, se trăgeau;
Alți-n Cirena locuiau.
În Antiohia-au venit
Și-acolo, au mărturisit
Și Grecilor, despre Iisus –
De Evanghelia Lui, le-au spus.
21Prin multe locuri, au umblat
Și, peste tot, neîncetat,
Al Domnului braț i-a-nsoțit.
În număr mare, au venit
Oameni, care i-au ascultat.
Încrezători, s-au arătat,
În vorba lor, în ce-au văzut,
Și-apoi, în Domnul, au crezut.
22Mult, despre-aceștia, s-a vorbit,
Iar veștile s-au auzit
Pân’ la Ierusalim. Astfel,
Biserica găsi căci cel
Mai potrivit ca să se ducă
Și știri, de-acolo, să aducă,
Barnaba este, negreșit.
Pe dată, el a și pornit,
Spre Antiohia. Ajuns
23Acolo, el a fost pătruns
De harul cari l-a revărsat
Domnul, din cer, și i-a-ndemnat
Pe toți, ca hotărâți, mereu,
Să stea lipiți, de Dumnezeu.
24De către toți, bine văzut,
Era Barnaba, și știut
Ca om foarte evlavios,
Plin de Duh Sfânt și credincios.
Astfel, mulți oameni au venit
Și, Domnului, s-au alipit.
25Apoi, Barnaba a plecat
La Tars, unde l-a căutat
Pe Saul, ca, apoi, să-l ia
26Cu sine-n Antiohia.
Un an întreg, ei au luat,
Parte, la adunări, și-au dat
Învățătură, tuturor.
Aicea – ucenicilor –
Întâia oară, li s-a dat,
Un nume nou. Ei s-au chemat
„Creștini”. Deci, a pornit ăst nume,
Din Antiohia, în lume.
O foamete prorocită de Agab
27În Antiohia, sosiră
Niște proroci, care veniră
De la Ierusalim. Acei
28Oameni avură, printre ei,
Pe un proroc, Agab, numit.
Prin Duh, acesta a vestit
Că lumea fi-va bântuită,
Curând, de-o foamete cumplită.
Când lucru-acesta s-a-ntâmplat,
Claudiu fost-a împărat.
29Toți ucenicii au găsit,
Că este foarte potrivit,
Ca fiecare, dintre ei,
Să dea fraților lor Iudei,
După putință, ajutor.
30Astfel, prin grija tuturor,
Au strâns aceste ajutoare
Și fost-au date, spre păstrare,
Prezbiterilor – sau „bătrâni”.
Ajunseră-n ale lor mâni,
Prin Saul și Barnaba care
Au dus aceste ajutoare.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca