Smulgându-ne din brațul lor,
Plecat-am, pe a apelor
Cărare, ajungând la Cos,
Și-a doua zi pân’ la Rodos
Și la Patara. În sfârșit,
Altă corabie-am găsit –
Corabie care pornea
La drum, către Fenicia.
Pe-aceasta, noi ne-am îmbarcat.
În stânga noastră, am lăsat
Insula Cipru, iar apoi,
Spre Siria plecarăm noi.
Ajunși cu bine-n Tir, ne-am dat
Cu toți – jos – căci, la descărcat,
Intră corabia. Aici,
Găsitu-i-am pe ucenici,
Și șapte zile-am stat la ei.
Lui Pavel, ucenici-acei,
Prin Duh, i-au spus să nu suim,
Cumva, către Ierusalim.
Când zilele s-au împlinit,
Pe drumul nostru am pornit,
Iar ucenicii, cu soții,
Precum și cu ai lor copii,
Venit-au de ne-au însoțit,
Până cetate-am părăsit.
Apoi, rămas bun, ne luarăm
Și, pe corabie, urcarăm.
Călătoriile pe mare
Se terminară, după care,
Din Tir, la drum, din nou plecarăm
Și-n Ptolemaida intrarăm.
Aici, de bine, am urat
La frați, și-o zi, la ei, am stat.
A doua zi, iar am pornit
Și la Cezaria-am sosit,
Unde, popas, noi am făcut
La Filip – cel ce-i cunoscut
Ca și evanghelist și care,
Printre cei șapte, e – ca stare.
Acesta, patru fete-avea
Și fiecare prorocea.
Ședeam, de-un timp, în casa ‘ceea,
Când coborât-a, din Iudeea,
Un om – proroc – ce s-a numit
Agab. Acesta a venit,
La noi, iar după ce-a luat
Brâul lui Pavel, și-a legat,
Cu el, de-ndat’, picioarele,
Iar după-aceea, mâinile,
Rostind, apoi, acest cuvânt:
„Așa vorbește Duhul Sfânt:
„În acest fel va fi legat
Și cel cari brâul a purtat,
Chiar la Ierusalim, de cei
Care-s de-un neam cu el, Iudei.
Iar după ce va fi legat,
La neamuri o să fie dat.”
Când lucru-acesta îl aflarăm,
Noi toți, pe Pavel, îl rugarăm
Să nu meargă-n Ierusalim.
El așteptat-a să sfârșim,
Și ne-a răspuns: „Dragii mei frați,
De ce plângeți și mă-ntristați,
Rupându-mi inima? Să mor,
Sunt pregătit eu, fraților,
Nu doar să fiu legat, cum știm
Că fi-voi, la Ierusalim.
Să mor, sunt gata, cum v-am spus,
Pentru al Domnului Iisus
Sfânt Nume.” Dacă am văzut
Cum că nimic nu-i de făcut,
Am zis, lăsând pe placul lui:
„Facă-se voia Domnului!”
Ne-am pregătit a merge-apoi,
Către Ierusalim. Cu noi,
Au mai plecat la drum, de-aici,
Atunci, și patru ucenici,
Veniți de la Cezaria.
Un ucenic ce se trăgea
Din Cipru și cari s-a numit
Mason, la el, ne-a găzduit.
Când ne văzură că sosim,
Cu bine, la Ierusalim,
Toți frații ne-au întâmpinat,
Cu bucurie, de îndat’.
A doua zi, Pavel, cu noi,
A mers la Iacov, unde-apoi,
Prezbiterii s-au adunat.
După ce ziua bună-am dat,
Pavel, pe larg, le-a povestit
Tot ceea ce a-nfăptuit,
Când, printre Neamuri, s-a aflat,
Domnul, prin slujba ce i-a dat.
Când vorbele i-au auzit,
Pe Dumnezeu L-au proslăvit
Și-au zis: „Vezi frate, câți Iudei?
Văzut-ai câte mii, din ei,
Crezură și s-au dovedit,
De râvnă, plini, necontenit,
Pentru această Lege? Ei
Au auzit că, pe Iudei –
Pe cei care-ntre Neamuri sânt,
Azi, răspândiți pe-acest pământ –
Tu îi înveți că, ne-apărat,
Trebuie Moise lepădat
Și că le-ai spus la cei din jur
Cum că nu trebuie-mprejur
Să îi mai taie pe-ai lor prunci,
Iar datina de pân-atunci,
Să n-o mai țină – să sfârșească,
Asemeni ei, să viețuiască.
Acuma, ce e de făcut?
Fii sigur că ai fost văzut
De mulți, iar vestea s-a lățit,
Și mâine-aicea, negreșit,
Mulțimea are să se-adune.
Deci, tu să faci cum îți vom spune.
Avem, aici, patru bărbați;
De-o juruință, sunt legați.
Ia-i și cu ei, te curățește
Și, pentru ei, te cheltuiește
Să-și radă capul. Imediat,
Că nu-i nimic adevărat –
Din toate câte-au auzit
Că despre tine s-au zvonit –
Vedea-vor toți. De-asemenea,
În felu-acesta, vor vedea
Că umbli după rânduială
Și ții Legea, fără-ndoială.
Acum, cu cei care-au crezut –
Din Neamuri – iată ce-am făcut:
Le-am scris că trebuie ferit
De ceea ce a fost jertfit
La idoli și ca nu cumva,
Sânge, s-atingă cineva,
Sau dobitoace sugrumate.
Apoi, după aceste toate,
Le-am scris că trebuie să știe
Să se ferească de curvie.”
Pavel, pe oameni, i-a luat,
S-a curățit și a intrat
În Templu, unde a vestit
Că timpul ce-a fost hărăzit,
De curățire, s-a-ncheiat;
În urmă, el a așezat
O anumită zi, în care
S-aducă, pentru fiecare,
Jertfa, de lege rânduită,
Când curățirea e sfârșită.
Când șapte zile sorocite,
Aproape că au fost sfârșite,
Mai mulți Iudei, din Asia,
Văzând pe Pavel cari ședea
În Templu, au întărâtat
Întreg norodul adunat,
Și-au pus mâna pe el, zoriți,
Strigând: „Bărbați Israeliți!
Dați-ne, grabnic, ajutor!
Iată, acest înșelător,
E cel cari propovăduiește,
În toată lumea, și vorbește,
Mereu, contra norodului
Și împotriva Legii lui
Și a locașului în care
Ne-am strâns acum, cu mic, cu mare.
Ba, mai mult încă: a băgat,
În Templu, Greci; și a spurcat
Locașul sfânt.” Ei au văzut,
Într-adevăr, că a trecut
Pavel, cu un însoțitor,
‘Nainte, prin cetatea lor;
Știau căci cel ce-l însoțise
Pe Pavel, din Efes venise
Și că, Trofim, el s-a numit.
De-aceea, ei toți s-au gândit
Cum că la Templu, l-a adus.
Bible App
Bible App for Kids
