YouVersion
Pictograma căutare

Faptele apostolilor 6

6
Cei șapte diaconi
1Când ucenicii au sporit
În număr și s-au întărit,
Evrei-acei care vorbeau
Grecește, ne-ncetat cârteau,
Pe seama celorlalți Evrei,
Căci după cum văzură ei,
Când ajutoare se-mpărțeau,
Ale lor văduve erau
Uitate, și-astfel, fiecare
Avea motiv de supărare.
2Cei doisprezece-au adunat,
Pe ucenici, și-au cuvântat:
„Iată, cu cale am găsit,
Că, pentru noi, nu-i potrivit
Ca, pe la mese, să slujim
Și-n acest fel, să părăsim
Cuvântul Domnului. Dragi frați,
3Alegeți dar, șapte bărbați
Din rândul vost’ – bine văzuți
De toți – de Duhul Sfânt umpluți,
Precum și de înțelepciune,
Și pe aceștia îi veți pune
Să facă astă slujbă-apoi.
Așa e bine, pentru voi.
4Astfel, noi, timp, o să avem,
Și ne-ncetat o să putem,
În rugăciuni, să stăruim
Și-apoi să propovăduim
5Cuvântul.” Toți au ascultat
Și spusa le-a încuviințat,
Căci pentru-ntreaga adunare
Fusese astă cuvântare,
Foarte plăcută. Au ales,
După ce-ntâi s-au înțeles,
Șapte bărbați. Aceștia sânt:
Ștefan – om plin de Duhul Sfânt
Și de credință; alt bărbat,
Filip a fost; lui i-a urmat
Altul cari s-a numit Prihor.
Veni rândul lui Nicanor,
Timon, Parmena și-n sfârșit,
Și Nicolae – prozelit
Din Antiohia. Luați
6Au fost, apoi, și-nfățișați
Apostolilor, după care,
Aceștia, peste fiecare,
Mâinile, și le-au așezat
Și, rugăciuni, au înălțat.
Ștefan învinuit de hulă
7Mereu, mai mult se răspândea
Cuvântul Domnului. Sporea
Și rândul ucenicilor.
Intrară, în numărul lor,
Mulți oameni, din Ierusalim.
De asemeni, preoți mai găsim –
În acea vreme – că veneau
Și-astă credință-mpărtășeau.
8Ștefan, de har, fiind umplut
Și de putere, a făcut
Minuni și semne mari, în gloate.
9Văzând aceste lucruri toate,
Unii care aparțineau
De sinagogi – precum erau
Acea a Izbăviților,
Cea a Alexandriților,
A Cirinenilor – porniră,
După ce-ntâi se însoțiră
Și cu iudei din Asia,
Precum și din Cilicia,
O ceartă-aprinsă, cu Ștefan.
10Dar truda lor era în van,
Căci nu puteau ei a se pune,
Cu-a lui Ștefan înțelepciune,
Cu Duhul care-l însoțea
Întotdeauna, când vorbea.
11Ei, câțiva oameni, au tocmit
Să zică: „Noi l-am auzit,
Cum a vorbit, hulind, mereu,
Pe Moise și pe Dumnezeu.”
12Aceste vorbe au stârnit
Gloata, cu care s-au unit
Bătrâni și cărturari. Furioasă,
Ascultând vorba mincinoasă,
Mulțimea, pe Ștefan, a pus,
Mâna și, la Sobor, l-a dus.
13Pe dată, martori mincinoși
Au fost găsiți, și-n față scoși,
Ca să depună mărturie:
„Iată, așa precum se știe,
Oricând și-oriunde se găsește,
Doar hule, acest om rostește,
În contra locului cel sfânt,
14Și-a Legii. Prin al său cuvânt,
El a vestit cum că Iisus,
Nazarineanul, ar fi spus
Că are să dărâme, El,
Locașul sfânt. În acest fel,
Și obiceiurile date,
De Moise, ne vor fi schimbate.”
15Toți cei cari, în Sobor, ședeau,
La fața lui Ștefan, priveau
Atenți, iar ceea ce-au văzut,
Față de înger, le-a părut.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te