În acest timp, creștini-acei
Care, prin jur, s-au risipit,
Cuvântu-au propovăduit.
Printre Samariteni, s-a dus
Filip, vorbind despre Iisus.
Noroadele-au luat aminte,
Atunci, la ale lui cuvinte,
Pentru că ele au văzut,
Ce semne, Filip a făcut.
Din îndrăciți, duhuri ieșeau,
Înspăimântate, și țipau;
Șchiopi și ologi nenorociți,
Au fost, atunci, tămăduiți,
Iar acel timp a fost să fie
Un timp de mare bucurie,
Pentru cetate. Locuia,
Acolo, în Samaria,
Un om cari, Simon, s-a numit.
Întreg norodul a uimit,
Cu vrăjile ce le făcea.
Om însemnat, el se credea,
Pentru că toți, cu mic cu mare,
Îl ascultau, dându-i crezare
Și-l lăudau, zicând mereu:
„Aceasta-i a lui Dumnezeu
Putere, ce se cheamă „mare”,
Cum bine vede fiecare.”
Și astfel, cu luare-aminte,
Norodul, ale lui cuvinte,
Le asculta, fiind uimit,
De câte vrăji, a săvârșit.
Însă, când Filip a intrat,
La ei și când a cuvântat,
De Evanghelia Domnului
Și despre cea a Numelui
Cel Sfânt al lui Hristos Iisus,
Samaritenii, toți, s-au dus
La el, și fost-au botezați,
Atât femei, cât și bărbați.
Când aste lucruri a văzut,
Chiar Simon însuși a crezut,
Iar după ce-a fost botezat,
Mereu, pe Filip, l-a urmat,
Uimit de cele petrecute,
De semnele ce-au fost făcute.
Apostolii, care – cum știm –
Rămaseră-n Ierusalim,
Când veștile le-au auzit –
Cum că-n Samaria, primit
Este al Domnului Cuvânt –
Găsiră că potriviți sânt,
Să meargă, în acel ținut,
Ioan și Petru. Au făcut,
Întocmai, cum au cugetat;
Cei doi au mers și s-au rugat,
Pe al Samariei pământ,
Ca să primească Duhul Sfânt
Toți cei care l-au ascultat,
Pe Filip, și au căpătat
Botezul – precum el le-a spus –
În Sfântul Nume-al lui Iisus –
Căci Duhul Sfânt nu fuse dat.
Ioan și Petru s-au rugat,
Punând mâinile peste ei,
Duh Sfânt primind oameni-acei.
Când a văzut că tuturor,
Doar prin punerea mâinilor
Apostolilor, le e dat
Duhul Cel Sfânt, a alergat
Simon, la ei, și le-a adus
Bani, ca să-i cumpere, și-a spus:
„Iată ce vreau eu, a vă cere:
Să-mi dăruiți astă putere,
Să pot, când mâinile-mi așez
Pe cineva, să-l înzestrez
Cu Duhul Sfânt.” Petru-a privit
La el și, aspru, i-a vorbit:
„Ce mârșav gând, ție îți vine?!
Să piară banii tăi, cu tine,
Pentru că astfel tu gândești,
Că poți, cu bani, să dobândești
Darul lui Dumnezeu! Dar vai!
Nici parte și nici sorți nu ai,
În toate-aceste trebi, vreodată,
Căci inima nu ți-e curată,
În fața Domnului. Îți spun
Care e lucrul cel mai bun,
Ce poți ca să-l înfăptuiești:
Degrabă, să te pocăiești
Și să te rogi, lui Dumnezeu,
Să-ți ierte-acum păcatul greu,
Să-ți ierte gândul necurat! –
De-i cu putință de iertat.
Căci bine văd, că ești umplut,
De fiere-amară și, ținut –
De făr’delegi – înlănțuit.”
În urmă, Simon a vorbit:
„Eu cred că este mult mai bine
Să vă rugați voi, pentru mine,
Lui Dumnezeu, ca nu cumva
Să mi se-ntâmple-apoi, ceva,
Din cele ce mi-ați pomenit.”
Sfârșind de propovăduit
Cuvântul Domnului, cei doi
Apostoli, s-au întors, apoi,
Către Ierusalim, vestind
Iar Evanghelia, și vorbind,
Mereu, Samaritenilor
În satele din drumul lor.
În zbor, un înger a venit,
La Filip și i-a poruncit:
„De drum, acum, te pregătește
Și-apoi, spre miazăzi, pornește!
Către Ierusalim te duci,
Și calea ‘ceea s-o apuci,
De către Gaza. Acel drum,
Să știi, că e pustiu, acum.”
Filip, pe dată, s-a sculat –
Cum i s-a spus – și a plecat.
Pe drum, un famen, a găsit –
Un Etiopian – venit
De la Ierusalim, căci el
Fusese în orașu-acel,
Să se închine, precum cere
Al său crez. El avea putere,
La-mpărăteasa ce domnea,
Atunci, în Etiopia,
Care, Candace, s-a numit.
Șezând în car, el a citit
A lui Isaia prorocie.
Atunci, s-a potrivit să fie
Filip, în urma lui, pe drum.
Duhul îi zise: „Fugi, acum,
Să îl ajungi!” El a fugit
Și imediat l-a auzit
Pe famenul ce-n car ședea,
Că, pe Isaia, îl citea.
Filip i-a zis: „Te-ai dumirit?
Oare, din ceea ce-ai citit,
Ceva, ceva, ai priceput?”
„Dar cum crezi că aș fi putut
Să înțeleg așa ceva,
Când nu mă-ndrumă cineva?”
Apoi, pe Filip, l-a rugat
Să urce-n car. El s-a urcat,
Iar textul ce s-a potrivit
Că din Scripturi a fost citit,
Spunea așa: „El a fost dus
Și la tăiere-a fost adus,
Asemeni unei oi; un miel,
Fără de glas, fusese El,
În fața celui care tunde.
N-a deschis gura a răspunde,
Iar în smerenia-I arătată
Și judecata-I fu luată.
Dar cine o să fie-n stare,
Ca să îi zugrăvească, oare,
Pe cei din timpul Lui? Căci iată
Cum viața Sa a fost luată,
De pe pământ.” Famenu-a zis:
„Dar, despre cine o fi scris,
Prorocu-n astă prorocie?
Despre el oare, sau să fie
Un altul?” Filip a luat
Cuvântul și i-a explicat
Acea Scriptură. A pornit
Din acel text și i-a vestit,
Îndată, pe Hristos Iisus.
Apă găsind, Famenu-a spus:
„Cum pot fi oare-mpiedicat,
A fi, acuma, botezat,
Când iată, apă, am găsit?”
Atuncea, Filip i-a vorbit:
„Din toată inima, de crezi,
Sigur că poți, să te botezi.”
Opriră carul, iar apoi,
Intrară-n apă amândoi
Și famenul fu botezat.
Filip a fost, apoi, luat
De Duhul, și a dispărut,
Iar acel famen și-a văzut,
Cu bucurie, de-al său drum.
Filip ajuns era, de-acum,
Pe la Azot. Apoi, s-a dus
Către Cezaria, și-a spus,
În a sa cale, tuturor
Noroadelor cetăților,
Despre Hristos, necontenit,
Și, Evanghelia, a vestit.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
