Amos 2
2
Împotriva Moabului
1Domnul din ceruri a venit,
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Sunt trei nelegiuiri pe care
Țara Moabului le are.
Ba, patru sunt și pentru ele
Nu Îmi schimb planurile Mele.
Oasele celui care-a stat
Peste Edom ca împărat,
Le-a ars – după cum am văzut –
Și-n var ele s-au prefăcut.
2De-aceea, foc o să se lase
În Cheriot, pe-ale lui case
Și mistuite vor fi toate
Paletele acolo-aflate.
Întreg Moabul o să piară
În mijlocul zarvei de-afară,
Al glasului trâmbițelor
Și-a strigătelor luptelor.
3De-aceea, cu desăvârșire,
Voi spulbera de peste fire,
Judecători, cu toți cei cari
Sunt în Moab drept cei mai mari.
Așa se va fi întâmplat,
Pentru că Domnu-a cuvântat.”
Împotriva lui Iuda
4Domnul din ceruri a venit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Sunt trei nelegiuiri pe care
Țara Iuda, azi, le are.
Ba, patru sunt și pentru ele,
Nu Îmi schimb planurile Mele,
Căci Legea Mi-a nesocotit,
Poruncile nu Mi-a păzit,
Ci idoli a îmbrățișat –
Așa după cum s-au purtat
Ai lui părinți, când au trăit –
Și-n acest fel s-a rătăcit,
Căci idolii se dovedeau
Precum că mincinoși erau.
5De-aceea, foc o să se lase
În Iuda, peste-ale lui case
Să mistuie-ale lui palate
Ce-s în Ierusalim aflate.”
Împotriva lui Israel
6Domnul din ceruri a venit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Sunt trei nelegiuiri pe care
Țara lui Israel le are.
Ba, patru sunt și pentru ele,
Nu Îmi schimb planurile Mele.
Neprihănitul, am văzut
Cum că pe bani, a fost vândut.
În cuget, n-au avut mustrări
Când pe-o pereche de-ncălțări,
Vândutu-l-au pe cel sărac.
7Iată ce rele, ei mai fac:
Țărână, ar dori să vadă,
Peste sărmani, cum o să cadă.
Calcă-n picioare – negreșit –
Dreptul celui nenorocit.
Atât fiul, cât și-al său tată
Se duc chiar la aceeași fată,
Ca prin purtarea nebunească,
Numele-Mi sfânt să-L pângărească.
8Iată, lângă orice altar
Ajuns-au să se-ntindă dar,
Pe straiele, zălog, luate.
Ei beau apoi, pe săturate –
În casa idolilor lor –
Amenda osândiților
Pe care ei i-au osândit.
9Și totuși, Eu am nimicit
Poporul Amoriților
Care ședea în calea lor,
Ai cărui oameni se vădeau
Că precum cedri-nalți erau,
Iar în putere fost-au tari,
Asemenea unor stejari.
Iată că Eu le-am nimicit
Roadele ce le-au dobândit,
Din vârf și pân’ la rădăcină,
Distrugerea fiind deplină.
10Eu, de la Egipteni, din țară,
Am scos al vost’ popor afară
Și patruzeci de ani apoi,
Povățuitu-v-am pe voi,
Când în pustie v-ați aflat.
În stăpânire, Eu v-am dat
Ținutul Amoriților.
11Proroci, pentru al vost’ popor,
Dintre-ai voști’ fii am ridicat.
Și Nazirei, apoi, v-am dat,
Din rândul tineretului,
Din mijlocul poporului.
Nu e așa, copii pe care
Neamul lui Israel îi are?” –
Spusese Domnul… „Însă voi,
12La Nazirei, le-ați dat apoi,
Vin ca să bea și ați oprit
Prorocii, căci le-ați poruncit,
Zicând: „Să nu mai prorociți!”
13De-aceea o să fiți zdrobiți,
Precum pământul e călcat
De carul cu snopi încărcat.
14Să fugă, nu va mai putea
Cel iute, orișicât ar vrea,
Și nici puterea ce o are,
N-o să-i slujească celui tare.
Viteazul n-o să izbutească,
Viața, ca să și-o izbăvească.
15Arcașul – de asemenea –
Să țină piept, nu va putea,
Și nici cel iute de picioare
Nu va avea nici o scăpare.
Cu călărețul e la fel,
Căci viața n-o să-și scape el.
16În ziua ‘ceea – ne-ndoios –
Războinicul cel inimos,
Speriat va fi – fără-ndoială –
Și va fugi în pielea goală.
Așa se va fi întâmplat,
Pentru că Domnu-a cuvântat.”
Selectat acum:
Amos 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca