Daniel 12
12
1„În vremea ‘ceea, va apare
Al vostru voievod, cel care,
Drept Mihail, este chemat.
Atunci, el se va fi-nălțat,
Căci el, pentru al tău popor,
Se-arată-a fi ocrotitor.
Va fi un timp de strâmtorare.
Necazul fi-va foarte mare,
Precum n-a mai fost de când sânt
Neamuri aflate pe pământ.
Dar mântuit are să fie
Poporul tău, când o să vie
Vremea aceea. Negreșit,
Are să fie mântuit
Atunci, numai acela care,
În carte, scris, numele-și are.
2Mulți dintre-aceia care sânt
Adormiți – astăzi – în pământ,
Se vor trezi. Uni-au să vie
Ca să trăiască-n veșnicie,
În timp ce alții vor obține
Numai ocară și rușine
Cari veșnice se dovedesc.
3Dar înțelepții strălucesc,
Cu strălucirea cea pe care
Doar cerul necuprins o are.
Aceia cari vor da povețe
Și cari pe mulți o să-i învețe
Să umble în neprihănire,
Vor dobândi o strălucire
Asemeni stelelor și deci,
Vor străluci în veci de veci.
4Tu, Daniele, ia aminte
Și-ascunde-apoi, aste cuvinte!
Pecetluiește cartea-ndată,
Până la vremea arătată
Că este timpul de sfârșit.
Atuncea, o vor fi citit
Mulți oameni, iar a lor știință –
Și-asemeni a lor cunoștință –
În ăst fel o să se vădească
Precum că au ca să sporească.”
5Eu, Daniel, am ridicat
Ochii și-atunci când m-am uitat,
Pe doi bărbați eu i-am văzut
Cum în picioare au șezut:
Unul pe-un mal al râului
Și-altul pe cel’lalt mal al lui.
6Unul din ei a cuvântat
Și-a zis către cel îmbrăcat
În strai de in și se vădea
Deasupra apei că ședea:
„Spune-mi oare, cât timp mai este,
Până, minunile aceste
Au să ajungă la sfârșit?”
7Atuncea, eu l-am auzit
Pe omul cel înveșmântat
În strai de in, care a stat,
Deasupra apei râului.
Către înaltul cerului,
El, brațele, și-a ridicat
Și-n urmă, omul a jurat
Pe-Acela care Se vădește
Precum că veșnic viețuiește,
Că „timpurile arătate
Vor fi trei vremi și jumătate
Iar toate lucrurile-aceste –
De care voi ați prins de veste –
Se vor sfârși când, negreșit,
Poprorul sfânt va fi zdrobit
Și-a lui putere, nimicită.”
8Am auzit vorba rostită,
Însă n-am înțeles nimic.
Aatunci am îndrăznit să zic:
„Care-i sfârșitul, domnul meu,
Al ăstor lucruri, te-ntreb eu?”
9El mi-a răspuns în acest fel:
„Acuma, du-te Daniel!
Ascunse și pecetluite,
Vor fi cuvintele rostite,
Pe care tu le-ai auzit,
Până la vremea de sfârșit.
10Mulți au să fie curățiți,
Albiți, precum și lămuriți.
Cei răi, rău, au să săvârșească,
Pentru că n-au să izbutească
Să înțeleagă chiar nimic.
Cei pricepuți, însă, îți zic,
Înțelepciune vor avea
Și să-nțeleagă, vor putea.
11De când n-o să mai fie dată
Jertfa ce este necurmată,
De când se-așează peste fire
A urâciunii pustiire,
Pe-al timpului răboj, trecute
Mai sunt o mie două sute
Și nouăzeci de zile. Iată,
12Ferice de cei ce așteaptă
Ca să ajungă astfel, deci,
O mie trei sute treizeci
Și cinci de zile! Iar acum,
13Tu pregătește-te de drum.
Du-te să dobândești hodină,
Până sfârșitul o să vină.
Atunci iarăși, te vei sălta
Șezând în moștenirea ta,
La încheierea vremilor
Și la sfârșitul zilelor.”
Selectat acum:
Daniel 12: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca