Daniel 3
3
Cei trei tovarăși ai lui Daniel în cuptor
1Cum Nebucadențar a vrut,
Un chip de aur s-a făcut.
De șase coți era-n lățime
Și de șaizeci în înălțime.
În valea care s-a chemat
Dura, chipul s-a înălțat.
Ținutul Babilonului
Fusese loc al chipului,
Căci se afla-n al său hotar.
2În urmă, Nebucadențar,
La slujitori, le-a poruncit
Ca să-i adune, negreșit,
Pe cei cari sunt îngrijitori,
Cârmuitori sau dregători;
Ia mai chemat și pe cei cari
Erau judecători mai mari;
Legiuitori au fost chemați,
Cu cei ce fost-au așezați
Judecători peste popor;
Se mai aflau, alături lor,
Și căpitanii de ținut
Și cei cari ranguri au avut,
De vistiernici. Astfel, ei –
Adică oamenii acei –
Chemați fuseseră-așadar,
De către Nebucadențar,
Ca să privească – negreșit –
Cum chipul său va fi sfințit.
3Toți cei ce sunt îngrijitori,
Cârmuitori sau dregători,
Precum și toți aceia cari
Erau judecători mai mari,
Cu cei ce-au fost legiuitori
Și cu ceilalți judecători,
Cu căpitanii de ținut
Și cu cei cari rang au avut
De vistiernici, au venit
Să vadă cum va fi sfințit
Chipul ce fost-a înălțat
De către marele-mpărat.
4Un crainic fost-a rânduit,
Care în ăst fel a vorbit –
Tare – în fața tuturor:
„Ascultați dar, neamurilor!
Popoarelor, mă ascultați,
Și voi toți care adunați,
Acum, în acest loc, sunteți
Și limbi deosebite-aveți!
Iată, în ceea ce privește
Chipul, ce vi se poruncește:
5Atunci când auzi-veți voi
Al trâmbițelor glas și-apoi
Și sunetul cavalului,
Precum și al cimpoiului,
Glasul de sunet de ghitare
Sau cel ce alăuta-l are,
Glasul pe care o să-l dea
Psaltirea ori de-asemenea
Semnalele ce vor fi date
De instrumentele-adunate
În acest loc, să v-aruncați
Jos, la pământ, să vă-nchinați
În fața chipului acel!
Din aur este făcut el
Și-n acest loc fost-a-nălțat
De către al nost’ împărat!
6Oricine-i omu-acela care
Nu-i va aduce închinare
Chipului ce s-a înălțat,
În flăcări fi-va aruncat,
În mijlocul unui cuptor!”
7De-aceea, orice muritor,
Atuncea când a auzit
Că instrumentele-au pornit
Să dea, pe limba lor, semnal –
Cu glas de trâmbiți, de caval
Sau de cimpoi ori de ghitare,
Cu glas ce alăuta-l are
Și sunetul de-asemenea
Pe cari psaltirea o să-l dea –
Jos, la pământ, s-a aruncat,
De-ndată, și s-a închinat
În fața chipului acel.
Din aur era făcut el
Și înălțat fost-a-n hotar,
De către Nebucadențar.
8Cu-acest prilej, niște Haldei,
Având gând rău pentru Iudei,
Să îi pârască au cătat –
Atunci – în față la-mpărat.
9‘Naintea lui merseră dar
Și către Nebucadențar
Au zis astfel: „Să ne trăiești
În veci și să împărățești!
10Noi știm, mărite împărat,
Cum că poruncă tu ai dat
Că dacă auzi-vom noi
Al trâmbițelor glas și-apoi
Și sunetul cavalului,
Precum și al cimpoiului,
Glasul de sunet de ghitare
Sau cel ce alăuta-l are,
Glasul pe care o să-l dea
Psaltirea ori de-asemenea
Semnalele ce vor fi date
De instrumentele-adunate
În acest loc, să ne-aruncăm
Jos, la pământ, să ne-nchinăm
În fața chipului ‘nălțat
Care din aur e turnat.
11De-asemenea, bine știm noi,
Că ai mai poruncit apoi,
Ca oricine-i omul cel care
Nu-i va aduce închinare
Chipului ce s-a înălțat,
În flăcări fi-va aruncat,
În mijlocul unui cuptor.
12Dar iată, în al tău popor,
Se află-acum niște Iudei.
Să știi că-n ale lor mâini, ei
Au trebile ținutului
Ce este-al Babilonului,
Pe cari în grija lor le-ai dat.
Aceștia nu s-au închinat –
Așa după cum am văzut –
Chipului care l-ai făcut!
Nu slujesc oamenii acei
La cei care-ți sunt dumnezei.
Primul, Șadrac, este chemat.
El este, de Meșac, urmat,
Iar cel de-al treilea s-a vădit
Că Abed-Nego, s-a numit.
13Când Nebucadențar aflase
Lucrul acest, se mâniase
Și-n urmă-apoi, plin de urgie,
A poruncit ca să îi fie
Aduși în față, de îndat’,
Cel ce era Șadrac chemat,
Meșac, precum și-acela care
Drept Abed-Nego, nume, are.
Îndată, slujitorii lui,
În fața împăratului,
Înfățișară pe cei trei,
14Iar Nebucadențar, la ei,
Plin de mânie a privit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Șadrac, Meșac și tu, cel care
Ești Abed-Nego, spuneți, oare,
Voi înadins ați încălcat
Poruncile ce vi le-am dat
Și nu vreți să slujiți la cei
Care-mi sunt mie dumnezei?
De ce, voi nu v-ați închinat
Chipului ce l-am înălțat?
15Acum fiți gata, pregătiți,
Și-n clipa-n care auziți
Al instrumentelor semnal,
Glasul de trâmbiți, de caval
Sau de cimpoi ori de ghitare,
Ori cel ce alăuta-l are
Și sunetul ce va avea
Psaltirea-n urmă să îl dea,
Jos, la pământ, să v-aruncați
Și-ndată să vă închinați
Chipului care l-ați văzut,
Că eu din aur l-am făcut.
Dacă n-o să vă închinați,
În flăcări fi-veți aruncați,
În mijlocul cuptorului!”
16Îndată, împăratului,
Cel cari Șadrac era chemat,
Fiind și de Meșac urmat,
Precum și de acela care
Drept Abed-Nego, nume, are,
Aceste vorbe i le-au spus:
„Iată, la cele de mai sus,
Nevoie de-ați răspunde-apoi,
Să știi dar că nu avem noi.
17Cel ce-i al nostru Dumnezeu –
Căruia Îi slujim mereu –
Ne poate scoate din cuptor,
Din mijlocul flăcărilor,
Iar din a ta mână, pe noi,
Tot El o să ne scoată-apoi.
18Chiar dacă din cuptoru-aprins
Nu ne va scoate, înadins,
Noi tot nu-i vom sluji pe cei
Care-ți sunt ție dumnezei,
Și nici n-aducem închinare
În fața chipului pe care
L-ai înălțat și am văzut
Că tu, din aur, l-ai făcut!”
19Atunci când Nebucadențar
I-a auzit, s-a umplut iar
De-o grea mânie. S-a schimbat
La față și s-a încruntat
Când spre Șadrac el a privit
Spre cel care-i Meșac numit
Și-asemenea către cel care
Drept Abed-Nego, nume are.
Apoi, cuvântul a luat
Și-a poruncit ca, imediat,
Cuptorul să se pregătească:
De șapte ori să se-ncălzească
Mai mult, decât de obicei,
Ca să îi ardă pe cei trei.
20Ordin a dat, la slujitori,
Ca pe cei trei ne-ascultători
Să-i lege fedeleș, pe loc,
Și-apoi să îi arunce-n foc.
Slujbași-ndată i-au luat
Pe cel care-i Șadrac chemat,
Pe cel care-i Meșac numit
Și pe-Abed-Nego, negreșit.
21Oamenii fost-au dezbrăcați
De straie, iar apoi legați,
Strâns, cu cămășile pe care
Le avusese fiecare
Și cu izmene, cu mantale
Și-n urmă și cu alte țoale.
După ce-au fost astfel legați,
În flăcări fost-au aruncați.
22Porunca dată de-mpărat,
Aspră a fi s-a arătat
Și de aceea, încălzit
Mai mult decât obișnuit,
Fusese-atunci acel cuptor,
Iar ceata slujitorilor
Care, în foc, i-au aruncat
Pe cel care-i Șadrac chemat,
Pe cel care-i Meșac numit
Și pe-Abed-Nego, au pierit
Pradă căzând flăcărilor
Care țâșniră din cuptor.
23Însă cel care s-a chemat
Șadrac și-i de Meșac urmat,
Cu Abed-Nego – negreșit –
Nimica nu au suferit,
Ci au căzut în foc, legați,
Și au rămas nevătămați.
24Văzând toate acestea dar,
Teama, pe Nebucadențar,
În stăpânire l-a luat.
Iute-n picioare s-a sculat
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Dar oare, noi n-am azvârlit
Numai trei oameni, în cuptor,
În mijlocul flăcărilor?”
Slujbașii zis-au: „Negreșit,
În foc, trei oameni am zvârlit!”
25Din nou, cuvântul a luat
Și spuse marele-mpărat:
„Ei bine, văd în acel loc,
Că patru oameni sunt în foc.
Mergeți și voi și vă uitați!
Sunt slobozi și nevătămați!
Al patrulea, precum văd eu,
Pare un fiu de dumnezeu!”
26În urmă, Nebucadențar
Pân’ la cuptor se duse iar,
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Șadrac, Meșac și – negreșit –
Tu, Abed-Nego, hai, ieșiți
Grabnic afară, căci slujiți
Aceluia care, mereu,
E Prea Înaltul Dumnezeu!”
27Cei care fost-au dregători,
Îngrijitori, cârmuitori,
Precum și sfetnicii pe care –
În slujbă – împăratu-i are
S-au strâns cu toți și au văzut
Minunea ce s-a petrecut,
Căci flăcările din cuptor
N-aveau putere-asupra lor;
Iar cei trei nici nu și-au pârlit
Părul și nici n-au mirosit
A fum, căci focul nu putea,
Pe ale lor haine, să stea.
28Atuncea, Nebucadențar,
Luând cuvântul, zise iar:
„Să fie binecuvântat
Cel ce e Domn cu-adevărat,
Acela care e, mereu,
Adevăratul Dumnezeu
Cari, de Șadrac, este slujit
Și de Meșac și – negreșit –
Slujit e și de-acela care,
Drept Abed-Nego, nume, are!
Și binecuvântat, mereu,
Să fie al lor Dumnezeu
Cari Și-a trimis îngerul Său,
Ca să-i păzească de-orice rău,
Pe cei trei ce se dovedesc
Precum că Lui, doar, Îi slujesc,
Căci după cum noi am văzut,
Numai în El s-au încrezut!
Iată că îngeru-a venit
Și pe cei trei i-a izbăvit,
Căci mai de grabă au călcat
Porunca dată de-mpărat
Și nu s-au închinat la cei
Care nu le sunt dumnezei.
Mai bine, trupurile lor,
Pradă le-au dat flăcărilor,
Dar nu s-au închinat la cei
Care nu le sunt dumnezei.
Ei se închină, tot mereu,
Numai la al lor Dumnezeu!
29Iată acum, ce porunci vreau,
Pentru al meu popor, să dau:
Toți oamenii care-au să fie
În a mea-ntinsă-mpărăție –
Indiferent de limba lor,
De al lor neam sau de popor –
Dacă vor cuteza, cumva,
De rău de a grăi ceva
De Dumnezeul Cel pe care
Șadrac, cu Abed-Nego-L are
Și cu Meșac, voiesc să știe
Că vor simți a mea mânie.
Nu vor scăpa nepedepsiți
Oameni-acei nesocotiți,
Ci fiți cu toți încredințați
Că în bucăți vor fi tăiați,
Iar a lor casă, de îndată,
Are să fie dărâmată,
Căci nu-i alt Domn să izbutească,
Asemeni Lui, să izbăvească.”
30Șadrac, Meșac și a urmat
Și Abed-nego – de îndat’ –
O mare cinste-au dobândit
De la-mpărat și – negreșit –
De-aceeași cinste, ne-ncetat,
În Babilon s-au bucurat.
Selectat acum:
Daniel 3: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Daniel 3
3
Cei trei tovarăși ai lui Daniel în cuptor
1Cum Nebucadențar a vrut,
Un chip de aur s-a făcut.
De șase coți era-n lățime
Și de șaizeci în înălțime.
În valea care s-a chemat
Dura, chipul s-a înălțat.
Ținutul Babilonului
Fusese loc al chipului,
Căci se afla-n al său hotar.
2În urmă, Nebucadențar,
La slujitori, le-a poruncit
Ca să-i adune, negreșit,
Pe cei cari sunt îngrijitori,
Cârmuitori sau dregători;
Ia mai chemat și pe cei cari
Erau judecători mai mari;
Legiuitori au fost chemați,
Cu cei ce fost-au așezați
Judecători peste popor;
Se mai aflau, alături lor,
Și căpitanii de ținut
Și cei cari ranguri au avut,
De vistiernici. Astfel, ei –
Adică oamenii acei –
Chemați fuseseră-așadar,
De către Nebucadențar,
Ca să privească – negreșit –
Cum chipul său va fi sfințit.
3Toți cei ce sunt îngrijitori,
Cârmuitori sau dregători,
Precum și toți aceia cari
Erau judecători mai mari,
Cu cei ce-au fost legiuitori
Și cu ceilalți judecători,
Cu căpitanii de ținut
Și cu cei cari rang au avut
De vistiernici, au venit
Să vadă cum va fi sfințit
Chipul ce fost-a înălțat
De către marele-mpărat.
4Un crainic fost-a rânduit,
Care în ăst fel a vorbit –
Tare – în fața tuturor:
„Ascultați dar, neamurilor!
Popoarelor, mă ascultați,
Și voi toți care adunați,
Acum, în acest loc, sunteți
Și limbi deosebite-aveți!
Iată, în ceea ce privește
Chipul, ce vi se poruncește:
5Atunci când auzi-veți voi
Al trâmbițelor glas și-apoi
Și sunetul cavalului,
Precum și al cimpoiului,
Glasul de sunet de ghitare
Sau cel ce alăuta-l are,
Glasul pe care o să-l dea
Psaltirea ori de-asemenea
Semnalele ce vor fi date
De instrumentele-adunate
În acest loc, să v-aruncați
Jos, la pământ, să vă-nchinați
În fața chipului acel!
Din aur este făcut el
Și-n acest loc fost-a-nălțat
De către al nost’ împărat!
6Oricine-i omu-acela care
Nu-i va aduce închinare
Chipului ce s-a înălțat,
În flăcări fi-va aruncat,
În mijlocul unui cuptor!”
7De-aceea, orice muritor,
Atuncea când a auzit
Că instrumentele-au pornit
Să dea, pe limba lor, semnal –
Cu glas de trâmbiți, de caval
Sau de cimpoi ori de ghitare,
Cu glas ce alăuta-l are
Și sunetul de-asemenea
Pe cari psaltirea o să-l dea –
Jos, la pământ, s-a aruncat,
De-ndată, și s-a închinat
În fața chipului acel.
Din aur era făcut el
Și înălțat fost-a-n hotar,
De către Nebucadențar.
8Cu-acest prilej, niște Haldei,
Având gând rău pentru Iudei,
Să îi pârască au cătat –
Atunci – în față la-mpărat.
9‘Naintea lui merseră dar
Și către Nebucadențar
Au zis astfel: „Să ne trăiești
În veci și să împărățești!
10Noi știm, mărite împărat,
Cum că poruncă tu ai dat
Că dacă auzi-vom noi
Al trâmbițelor glas și-apoi
Și sunetul cavalului,
Precum și al cimpoiului,
Glasul de sunet de ghitare
Sau cel ce alăuta-l are,
Glasul pe care o să-l dea
Psaltirea ori de-asemenea
Semnalele ce vor fi date
De instrumentele-adunate
În acest loc, să ne-aruncăm
Jos, la pământ, să ne-nchinăm
În fața chipului ‘nălțat
Care din aur e turnat.
11De-asemenea, bine știm noi,
Că ai mai poruncit apoi,
Ca oricine-i omul cel care
Nu-i va aduce închinare
Chipului ce s-a înălțat,
În flăcări fi-va aruncat,
În mijlocul unui cuptor.
12Dar iată, în al tău popor,
Se află-acum niște Iudei.
Să știi că-n ale lor mâini, ei
Au trebile ținutului
Ce este-al Babilonului,
Pe cari în grija lor le-ai dat.
Aceștia nu s-au închinat –
Așa după cum am văzut –
Chipului care l-ai făcut!
Nu slujesc oamenii acei
La cei care-ți sunt dumnezei.
Primul, Șadrac, este chemat.
El este, de Meșac, urmat,
Iar cel de-al treilea s-a vădit
Că Abed-Nego, s-a numit.
13Când Nebucadențar aflase
Lucrul acest, se mâniase
Și-n urmă-apoi, plin de urgie,
A poruncit ca să îi fie
Aduși în față, de îndat’,
Cel ce era Șadrac chemat,
Meșac, precum și-acela care
Drept Abed-Nego, nume, are.
Îndată, slujitorii lui,
În fața împăratului,
Înfățișară pe cei trei,
14Iar Nebucadențar, la ei,
Plin de mânie a privit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Șadrac, Meșac și tu, cel care
Ești Abed-Nego, spuneți, oare,
Voi înadins ați încălcat
Poruncile ce vi le-am dat
Și nu vreți să slujiți la cei
Care-mi sunt mie dumnezei?
De ce, voi nu v-ați închinat
Chipului ce l-am înălțat?
15Acum fiți gata, pregătiți,
Și-n clipa-n care auziți
Al instrumentelor semnal,
Glasul de trâmbiți, de caval
Sau de cimpoi ori de ghitare,
Ori cel ce alăuta-l are
Și sunetul ce va avea
Psaltirea-n urmă să îl dea,
Jos, la pământ, să v-aruncați
Și-ndată să vă închinați
Chipului care l-ați văzut,
Că eu din aur l-am făcut.
Dacă n-o să vă închinați,
În flăcări fi-veți aruncați,
În mijlocul cuptorului!”
16Îndată, împăratului,
Cel cari Șadrac era chemat,
Fiind și de Meșac urmat,
Precum și de acela care
Drept Abed-Nego, nume, are,
Aceste vorbe i le-au spus:
„Iată, la cele de mai sus,
Nevoie de-ați răspunde-apoi,
Să știi dar că nu avem noi.
17Cel ce-i al nostru Dumnezeu –
Căruia Îi slujim mereu –
Ne poate scoate din cuptor,
Din mijlocul flăcărilor,
Iar din a ta mână, pe noi,
Tot El o să ne scoată-apoi.
18Chiar dacă din cuptoru-aprins
Nu ne va scoate, înadins,
Noi tot nu-i vom sluji pe cei
Care-ți sunt ție dumnezei,
Și nici n-aducem închinare
În fața chipului pe care
L-ai înălțat și am văzut
Că tu, din aur, l-ai făcut!”
19Atunci când Nebucadențar
I-a auzit, s-a umplut iar
De-o grea mânie. S-a schimbat
La față și s-a încruntat
Când spre Șadrac el a privit
Spre cel care-i Meșac numit
Și-asemenea către cel care
Drept Abed-Nego, nume are.
Apoi, cuvântul a luat
Și-a poruncit ca, imediat,
Cuptorul să se pregătească:
De șapte ori să se-ncălzească
Mai mult, decât de obicei,
Ca să îi ardă pe cei trei.
20Ordin a dat, la slujitori,
Ca pe cei trei ne-ascultători
Să-i lege fedeleș, pe loc,
Și-apoi să îi arunce-n foc.
Slujbași-ndată i-au luat
Pe cel care-i Șadrac chemat,
Pe cel care-i Meșac numit
Și pe-Abed-Nego, negreșit.
21Oamenii fost-au dezbrăcați
De straie, iar apoi legați,
Strâns, cu cămășile pe care
Le avusese fiecare
Și cu izmene, cu mantale
Și-n urmă și cu alte țoale.
După ce-au fost astfel legați,
În flăcări fost-au aruncați.
22Porunca dată de-mpărat,
Aspră a fi s-a arătat
Și de aceea, încălzit
Mai mult decât obișnuit,
Fusese-atunci acel cuptor,
Iar ceata slujitorilor
Care, în foc, i-au aruncat
Pe cel care-i Șadrac chemat,
Pe cel care-i Meșac numit
Și pe-Abed-Nego, au pierit
Pradă căzând flăcărilor
Care țâșniră din cuptor.
23Însă cel care s-a chemat
Șadrac și-i de Meșac urmat,
Cu Abed-Nego – negreșit –
Nimica nu au suferit,
Ci au căzut în foc, legați,
Și au rămas nevătămați.
24Văzând toate acestea dar,
Teama, pe Nebucadențar,
În stăpânire l-a luat.
Iute-n picioare s-a sculat
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Dar oare, noi n-am azvârlit
Numai trei oameni, în cuptor,
În mijlocul flăcărilor?”
Slujbașii zis-au: „Negreșit,
În foc, trei oameni am zvârlit!”
25Din nou, cuvântul a luat
Și spuse marele-mpărat:
„Ei bine, văd în acel loc,
Că patru oameni sunt în foc.
Mergeți și voi și vă uitați!
Sunt slobozi și nevătămați!
Al patrulea, precum văd eu,
Pare un fiu de dumnezeu!”
26În urmă, Nebucadențar
Pân’ la cuptor se duse iar,
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Șadrac, Meșac și – negreșit –
Tu, Abed-Nego, hai, ieșiți
Grabnic afară, căci slujiți
Aceluia care, mereu,
E Prea Înaltul Dumnezeu!”
27Cei care fost-au dregători,
Îngrijitori, cârmuitori,
Precum și sfetnicii pe care –
În slujbă – împăratu-i are
S-au strâns cu toți și au văzut
Minunea ce s-a petrecut,
Căci flăcările din cuptor
N-aveau putere-asupra lor;
Iar cei trei nici nu și-au pârlit
Părul și nici n-au mirosit
A fum, căci focul nu putea,
Pe ale lor haine, să stea.
28Atuncea, Nebucadențar,
Luând cuvântul, zise iar:
„Să fie binecuvântat
Cel ce e Domn cu-adevărat,
Acela care e, mereu,
Adevăratul Dumnezeu
Cari, de Șadrac, este slujit
Și de Meșac și – negreșit –
Slujit e și de-acela care,
Drept Abed-Nego, nume, are!
Și binecuvântat, mereu,
Să fie al lor Dumnezeu
Cari Și-a trimis îngerul Său,
Ca să-i păzească de-orice rău,
Pe cei trei ce se dovedesc
Precum că Lui, doar, Îi slujesc,
Căci după cum noi am văzut,
Numai în El s-au încrezut!
Iată că îngeru-a venit
Și pe cei trei i-a izbăvit,
Căci mai de grabă au călcat
Porunca dată de-mpărat
Și nu s-au închinat la cei
Care nu le sunt dumnezei.
Mai bine, trupurile lor,
Pradă le-au dat flăcărilor,
Dar nu s-au închinat la cei
Care nu le sunt dumnezei.
Ei se închină, tot mereu,
Numai la al lor Dumnezeu!
29Iată acum, ce porunci vreau,
Pentru al meu popor, să dau:
Toți oamenii care-au să fie
În a mea-ntinsă-mpărăție –
Indiferent de limba lor,
De al lor neam sau de popor –
Dacă vor cuteza, cumva,
De rău de a grăi ceva
De Dumnezeul Cel pe care
Șadrac, cu Abed-Nego-L are
Și cu Meșac, voiesc să știe
Că vor simți a mea mânie.
Nu vor scăpa nepedepsiți
Oameni-acei nesocotiți,
Ci fiți cu toți încredințați
Că în bucăți vor fi tăiați,
Iar a lor casă, de îndată,
Are să fie dărâmată,
Căci nu-i alt Domn să izbutească,
Asemeni Lui, să izbăvească.”
30Șadrac, Meșac și a urmat
Și Abed-nego – de îndat’ –
O mare cinste-au dobândit
De la-mpărat și – negreșit –
De-aceeași cinste, ne-ncetat,
În Babilon s-au bucurat.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca