Deuteronomul 24
24
Cartea de despărțire
1„Atunci când întâmpla-se-va
Să se însoare cineva,
Cu o femeie, după care,
În față-i, ea – trecere – n-are,
Căci omul a descoperit,
În ea, ceva nepotrivit
Și rușinos, are-nvoire,
O carte pentru despărțire
Să-i scrie și să i-o aducă
Și să o lase să se ducă
Din casa lui, unde va vrea.
2Astfel, femeia va putea
Ca soțul să și-l părăsească,
Iar dacă are să-și găsească
Un altul, se va mărita
Și-n casa lui, apoi, va sta.
3Dacă și-acest ultim bărbat –
Cu care ea s-a măritat –
O va urî, are-nvoire,
O carte pentru despărțire
Să-i scrie și să i-o aducă
Și-apoi, s-o lase să se ducă.
Dacă bărbatul, bunăoară –
Din întâmplare – o să moară,
4Atuncea, primul ei bărbat –
Cel de la care a plecat –
Nu va putea ca înapoi,
Nevastă, să și-o ia apoi,
Căci nu-i este îngăduit,
Pentru că ea s-a pângărit,
Iar acest lucru – vă pot spune –
Că nu-i decât o urâciune –
Și tot așa, va fi, mereu –
Pentru-al tău Domn și Dumnezeu.”
Furarea unui om – Leproșii
5„Cel care-i proaspăt însurat,
La oaste, nu va fi luat.
Să nu se pună peste el,
Vreo sarcină, ci omu-acel,
Un an de zile – negreșit –
Va trebui a fi scutit,
Din pricina familiei lui.
Astfel, în timpul anului,
Omul va trebui să știe
Să-și veselească-a lui soție.
6Zălog, oprit este oricine,
Pietre de râșniță a ține.
Îngăduit nu vă e vouă
A lua pietrele-amândouă
Și nici pe cea care-i aflată
Pe râșniță – sus – așezată;
Dacă le veți lua, cumva,
Luați zălog viața cuiva.
7Când cineva o să-ndrăznească,
Pe al său frate, să-l răpească –
Deci dacă o să fure el,
Un fiu, dintr-ai lui Israel –
Pentru ca rob să-l fi făcut
Sau pentru ca să-l fi vândut,
Omul acela – negreșit –
Cu moartea fi-va pedepsit.
Să cureți astfel, orice rău,
Din mijlocul neamului tău.
8Ia seama bine: te păzește!
De rana leprei, te ferește!
Să faceți tot ce, sfătuiți,
Veți fi de preoții Leviți.
Neîncetat, voi să vegheați,
Căci trebuie ca să lucrați
După poruncile pe care –
Azi – vi le dau, la fiecare.
9Să-ți amintești ce ai văzut –
Ceea ce Domnul i-a făcut
Mariei – când pe drum eram,
Căci, din Egipt, tocmai plecam.”
Simbriașii
10„Când, cu ceva, are să-ți fie
Îndatorat, frate’ tău, ție,
Să nu intri în casa lui
Ca să îi iei tu, fratelui,
Lucrul pe cari l-a zălogit.
11Vei sta afară, liniștit,
Iar cel pe cari l-ai ajutat
Cu împrumut, ți-l va fi dat.
Afară, el are să vie,
Ca să îți dea, zălogul, ție.
12Dacă sărac e omu-acel,
Tu, cu zălogul de la el,
Să nu te culci, cumva, la tine.
13Dă-l înapoi – ia seama bine! –
Pân’ la apusul soarelui,
Ca să se culce-n haina lui
Și să te binecuvânteze,
Ca Dumnezeu să-ți însemneze,
Drept lucru bun, în fața Lui,
Ceea ce-i faci aproapelui.
14Pe cel ce este simbriaș –
Fiind sărac și nevoiaș –
Să nu-l nedreptățești defel,
Oricine-ar fi omul acel –
Chiar de, străin, are să-ți fie,
Sau chiar de, frate, îți e, ție.
15Pân’ la apusul soarelui,
Plată să-i dai, pe munca lui,
Căci e sărac și își dorește,
Mult, plata pentru cari muncește.
Să-i dai deci, plata, căci altfel,
La Domnul, o să strige el,
În contra ta și vinovat
Vei fi atunci, pentru păcat.
16Nu omorâți – să țineți minte! –
Pentru copii, pe un părinte.
Și nici pentru părinții lor,
Nu luați viața pruncilor.
Ci să plătească fiecare,
După păcatul ce îl are.
17Să nu-i atingi străinului –
Și-asemenea orfanului –
Vreun drept de-al lor; nici văduvei,
Haina, zălog, să nu i-o iei.
18Mereu, să îți aduci aminte,
De starea ta de mai ‘nainte:
De vremea-n care locuiai
La Egipteni și rob erai;
De vremea-n care te-a luat
Domnul și te-a răscumpărat
Din starea-n care-ai fost atunci.
De-aceea-ți dau aste porunci.
Tu trebuie să le păzești
Și ne-ncetat, să le-mplinești.”
Drepturile străinului, orfanului și văduvei
19„Când seceri și când vei uita
Un snop, pe câmp – în urma ta –
Nu te întoarce după el.
Rămâne ca snopul acel,
Să fie al orfanului,
De-asemeni al străinului
Și-al văduvei, iar Dumnezeu
Va binecuvânta, mereu,
Lucrările mâinilor tale,
Ce le vei face, pe-a ta cale.
20Măslinii, când îi scuturați,
Să nu veniți să adunați
Măslinele rămase, iară,
În frunza lor, a doua oară.
Căci ele – câte-au să rămâie –
Privite trebuie să fie
Ca parte a orfanului,
Precum și a străinului,
Și-a văduvei de-asemenea.
21Când, de cules, tu vei avea,
Struguri din vie bunăoară,
Să nu îi strângi și-adoua oară.
Ciorchinii care-au să rămâie,
Priviți vor trebui să fie
Drept parte a orfanului,
Precum și a străinului.
De-asemeni, strugurii acei
Vor fi și partea văduvei.
22Când în Egipt tu te aflai,
Să-ți amintești că rob erai.
Deci pentru starea ta de-atunci,
Astăzi, îți dau aste porunci.
Tu trebuie să le păzești
Și ne-ncetat, să le-mplinești.”
Selectat acum:
Deuteronomul 24: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Deuteronomul 24
24
Cartea de despărțire
1„Atunci când întâmpla-se-va
Să se însoare cineva,
Cu o femeie, după care,
În față-i, ea – trecere – n-are,
Căci omul a descoperit,
În ea, ceva nepotrivit
Și rușinos, are-nvoire,
O carte pentru despărțire
Să-i scrie și să i-o aducă
Și să o lase să se ducă
Din casa lui, unde va vrea.
2Astfel, femeia va putea
Ca soțul să și-l părăsească,
Iar dacă are să-și găsească
Un altul, se va mărita
Și-n casa lui, apoi, va sta.
3Dacă și-acest ultim bărbat –
Cu care ea s-a măritat –
O va urî, are-nvoire,
O carte pentru despărțire
Să-i scrie și să i-o aducă
Și-apoi, s-o lase să se ducă.
Dacă bărbatul, bunăoară –
Din întâmplare – o să moară,
4Atuncea, primul ei bărbat –
Cel de la care a plecat –
Nu va putea ca înapoi,
Nevastă, să și-o ia apoi,
Căci nu-i este îngăduit,
Pentru că ea s-a pângărit,
Iar acest lucru – vă pot spune –
Că nu-i decât o urâciune –
Și tot așa, va fi, mereu –
Pentru-al tău Domn și Dumnezeu.”
Furarea unui om – Leproșii
5„Cel care-i proaspăt însurat,
La oaste, nu va fi luat.
Să nu se pună peste el,
Vreo sarcină, ci omu-acel,
Un an de zile – negreșit –
Va trebui a fi scutit,
Din pricina familiei lui.
Astfel, în timpul anului,
Omul va trebui să știe
Să-și veselească-a lui soție.
6Zălog, oprit este oricine,
Pietre de râșniță a ține.
Îngăduit nu vă e vouă
A lua pietrele-amândouă
Și nici pe cea care-i aflată
Pe râșniță – sus – așezată;
Dacă le veți lua, cumva,
Luați zălog viața cuiva.
7Când cineva o să-ndrăznească,
Pe al său frate, să-l răpească –
Deci dacă o să fure el,
Un fiu, dintr-ai lui Israel –
Pentru ca rob să-l fi făcut
Sau pentru ca să-l fi vândut,
Omul acela – negreșit –
Cu moartea fi-va pedepsit.
Să cureți astfel, orice rău,
Din mijlocul neamului tău.
8Ia seama bine: te păzește!
De rana leprei, te ferește!
Să faceți tot ce, sfătuiți,
Veți fi de preoții Leviți.
Neîncetat, voi să vegheați,
Căci trebuie ca să lucrați
După poruncile pe care –
Azi – vi le dau, la fiecare.
9Să-ți amintești ce ai văzut –
Ceea ce Domnul i-a făcut
Mariei – când pe drum eram,
Căci, din Egipt, tocmai plecam.”
Simbriașii
10„Când, cu ceva, are să-ți fie
Îndatorat, frate’ tău, ție,
Să nu intri în casa lui
Ca să îi iei tu, fratelui,
Lucrul pe cari l-a zălogit.
11Vei sta afară, liniștit,
Iar cel pe cari l-ai ajutat
Cu împrumut, ți-l va fi dat.
Afară, el are să vie,
Ca să îți dea, zălogul, ție.
12Dacă sărac e omu-acel,
Tu, cu zălogul de la el,
Să nu te culci, cumva, la tine.
13Dă-l înapoi – ia seama bine! –
Pân’ la apusul soarelui,
Ca să se culce-n haina lui
Și să te binecuvânteze,
Ca Dumnezeu să-ți însemneze,
Drept lucru bun, în fața Lui,
Ceea ce-i faci aproapelui.
14Pe cel ce este simbriaș –
Fiind sărac și nevoiaș –
Să nu-l nedreptățești defel,
Oricine-ar fi omul acel –
Chiar de, străin, are să-ți fie,
Sau chiar de, frate, îți e, ție.
15Pân’ la apusul soarelui,
Plată să-i dai, pe munca lui,
Căci e sărac și își dorește,
Mult, plata pentru cari muncește.
Să-i dai deci, plata, căci altfel,
La Domnul, o să strige el,
În contra ta și vinovat
Vei fi atunci, pentru păcat.
16Nu omorâți – să țineți minte! –
Pentru copii, pe un părinte.
Și nici pentru părinții lor,
Nu luați viața pruncilor.
Ci să plătească fiecare,
După păcatul ce îl are.
17Să nu-i atingi străinului –
Și-asemenea orfanului –
Vreun drept de-al lor; nici văduvei,
Haina, zălog, să nu i-o iei.
18Mereu, să îți aduci aminte,
De starea ta de mai ‘nainte:
De vremea-n care locuiai
La Egipteni și rob erai;
De vremea-n care te-a luat
Domnul și te-a răscumpărat
Din starea-n care-ai fost atunci.
De-aceea-ți dau aste porunci.
Tu trebuie să le păzești
Și ne-ncetat, să le-mplinești.”
Drepturile străinului, orfanului și văduvei
19„Când seceri și când vei uita
Un snop, pe câmp – în urma ta –
Nu te întoarce după el.
Rămâne ca snopul acel,
Să fie al orfanului,
De-asemeni al străinului
Și-al văduvei, iar Dumnezeu
Va binecuvânta, mereu,
Lucrările mâinilor tale,
Ce le vei face, pe-a ta cale.
20Măslinii, când îi scuturați,
Să nu veniți să adunați
Măslinele rămase, iară,
În frunza lor, a doua oară.
Căci ele – câte-au să rămâie –
Privite trebuie să fie
Ca parte a orfanului,
Precum și a străinului,
Și-a văduvei de-asemenea.
21Când, de cules, tu vei avea,
Struguri din vie bunăoară,
Să nu îi strângi și-adoua oară.
Ciorchinii care-au să rămâie,
Priviți vor trebui să fie
Drept parte a orfanului,
Precum și a străinului.
De-asemeni, strugurii acei
Vor fi și partea văduvei.
22Când în Egipt tu te aflai,
Să-ți amintești că rob erai.
Deci pentru starea ta de-atunci,
Astăzi, îți dau aste porunci.
Tu trebuie să le păzești
Și ne-ncetat, să le-mplinești.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca