Deuteronomul 31
31
CELE DIN URMĂ CUVINTE ALE LUI MOISE
Iosua
1Moise, în urmă, s-a mai dus
Și-aste cuvinte le-a mai spus,
Copiilor lui Israel:
2„Iată că astăzi” – a zis el –
„Am strâns o sută douăzeci
De ani, în astă lume. Deci,
N-am să mai pot merge de-acum,
Ca să vă mai conduc pe drum
Și-n frunte să vă fiu, mereu,
Căci mi-a spus Domnul Dumnezeu:
„Peste Iordan, tu nu vei trece”.
3Chiar Dumnezeu te va petrece
De-acuma. Înaintea ta –
În frunte – al tău Domn va sta.
Pe neamurile care sânt
În țara ta – pe-al tău pământ –
Domnul o să le nimicească
Și-n urmă, o să-ți dăruiască
Țara aceea-n stăpânire,
Ca să îți fie moștenire.
4Domnul, la neamurile care
Aflate sunt în țară, are
Ca să le facă ce-ați văzut
Că, lui Sihon, i s-a făcut
Și-apoi lui Og – cei doi aflați,
Peste-Amoriți, ca împărați –
Pe care El i-a nimicit.
Același lucru l-au pățit,
Atuncea, și țările lor.
5În mână la al tău popor,
O să îi dea Domnul Cel Sfânt,
Pe toți care, în țară, sânt.
Cu ei, să faceți, negreșit,
Așa precum v-am poruncit.
6Acum, îmbărbătați-vă
În inimi, și-ntăriți-vă!
De teamă, să nu vă lăsați
Cuprinși, și nu vă-nspăimântați
De ei; căci Dumnezeul tău
E-nfrunte la poporul Său.
Iată că Însuși Domnul vine,
Pentru a te-nsoți pe tine!
Nicicând, să fii încredințat,
Că singur nu vei fi lăsat.”
7Moise-a chemat apoi, la el –
Față de-ntregul Israel –
Pe Iosua și i-a vorbit:
„Te întărește, negreșit,
Și-mbărbătează-te acum!
Fii gata pregătit de drum,
Pentru că tu vei fi acel
Ce va intra, cu Israel,
În țara ce va fi a lui,
După porunca Domnului
Care-a jurat părinților,
Că o va da fiilor lor.
8Iată că Însuși Domnul vine,
Să meargă-alăturea de tine,
Pe drumul pe care-ai pornit,
Căci nu te lasă părăsit.
N-ai teamă, nu te-nspăimânta!
Domnul alăturea-ți va sta!”
Să citească legea
9Moise, în urmă, a-nsemnat,
Tot ceea ce a cuvântat.
El a scris legea, după care
A-ncredințat-o spre păstrare,
Preoților – care erau
Fii ai lui Levi și duceau,
În mijlocul poporului,
Chivotul legământului –
Și tuturor bătrânilor
Din al lui Israel popor.
10Moise, cuvântul, a luat,
Și-apoi, poruncă, le-a lăsat:
„Mereu, la șapte ani odată –
Când al iertării an se-arată –
Tocmai atunci în vremea-n care
A corturilor sărbătoare
Va trebui s-o prăznuiți,
11Când tot poporul – precum știți –
După porunca Domnului,
Veni-va înaintea Lui,
În locu-ales de El, anume,
Pentru a-Și pune al Său Nume,
Legea va trebui citită,
Spre a putea fi auzită
De-ntreg neamul lui Israel
Cari va veni în locu-acel.
12Poporul, să îl adunați –
Să vină toți – femei, bărbați;
Să vină-ai voști’ copii apoi,
Și toți străinii de la voi,
Ca să audă, să ia seamă
Și să învețe să se teamă
De-al vostru Domn și Dumnezeu,
Păzind și împlinind, mereu,
Legea ce, astăzi, v-a fost dată.
13Ea va putea fi învățată
Și de străini, de fiii lor
Cari n-au fost cu al vost’ popor
Când astă lege vi s-a dat.
Atuncea, ei vor fi-nvățat
Ca să se teamă, tot mereu,
De-al vostru Domn și Dumnezeu,
În vremea-n care-o să trăiți
În țara pe care-o primiți
Acum, din mâna Domnului,
Trecând apa Iordanului.”
14Domnul, pe Moise, l-a chemat
Și-n acest fel, a cuvântat:
„E pe sfârșite a ta cale,
Căci vine clipa morții tale.
Ceasul ți s-a apropiat.
Cheamă-l pe Iosua, de-ndat’,
Și-nfățișați-vă-amândoi,
În cortul întâlniri-apoi.
Acolo, am să-ți dau atunci,
Când vei veni, alte porunci.”
Moise și Iosua s-au dus –
Așa cum Dumnezeu a spus –
Și-n cort, ei s-au înfățișat.
15Domnul, în cort, S-a arătat
Și a venit în fața lor,
Sub forma unui stâlp de nor.
Stâlpul de nor al Domnului
A stat la ușa cortului.
16Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Iată că vremea a sosit,
Iar viața ta o să apună.
Ai să adormi și împreună
Cu-ai tăi părinți te vei afla.
Oameni-acești se vor scula
Și vor curvi cu dumnezei
Necunoscuți, străini de ei,
Pe care-n țară-au să-i găsească.
Pe Mine-au să Mă părăsească,
Iar legământul încheiat,
Cu Mine, fi-va încălcat.
17Când acea zi are să vie,
Mă voi aprinde de mânie
Și fi-voi împotriva lor.
Voi părăsi acest popor
Și-am să-Mi ascund Fața, de el.
Atunci, întregul Israel
Are să fie bântuit
De multe rele și lovit
De mari necazuri. Atunci are
Să se întrebe fiecare:
„Necazul care m-a ajuns
Și răul care m-a pătruns
Pot ca să fie-ntâmplătoare?
Nu se întâmplă totul, oare,
Din pricină că Dumnezeu
Nu șade în mijlocul meu?”
18Am să-Mi ascund Fața, de ei,
Căci au slujit alți dumnezei.
19Scrieți acum, astă cântare.
Pe-a lui Israel adunare
S-o învățați s-o cânte-apoi.
Astfel, o să o puneți voi,
În gura-ntregului popor
Și martoră-mpotriva lor
Astă cântare o să-Mi fie –
De-aceea, trebuie s-o știe.
20Eu am să-l duc pe-acest popor –
Cum am jurat părinților –
În țara pe-al cărei pământ
Doar lapte și cu miere sânt.
El va mânca, pe săturate,
Din roadele cele bogate
Și se va îngrășa apoi.
Se va întoarce înapoi,
Spre a urma alți dumnezei
Și pentru a-i sluji pe ei.
Pe Mine-au să Mă părăsească
Și au ca să nesocotească
Toate poruncile ce sânt
Cuprinse-n al Meu legământ.
21Atuncea când va fi lovit
De multe rele, negreșit,
Cântarea pe cari o vei scrie,
Drept martoră, are să-Mi fie.
Nicicând, ea nu va fi uitată –
Ci dimpotrivă – învățată
De toți acei urmași pe care
Neamul lui Israel îi are –
Va fi în gura tuturor,
Ca martoră-mpotriva lor,
Căci nimenea, putere, n-are
Să o îngroape în uitare.
Cunosc acest popor: am știre –
Chiar astăzi – despre-a lui pornire,
Mai înainte să-l fi dus
În țara pe care am spus –
Când am jurat, părinților –
Că o voi da ăstui popor.”
22În acea zi, Moise a scris
Cântarea – precum i s-a zis –
Și să o cânte, l-a-nvățat,
Pe tot poporul adunat.
23Domnul, apoi, iar a vorbit
Și iată ce i-a poruncit,
Lui Iosua, fiul lui Nun:
„Ascultă bine ce-am să-ți spun:
Te-mbărbătează, te-ntărește,
Că tu ești cel ce trebuiește
Ca să conducă ăst popor –
Cum le-am jurat, părinților
Acestui neam, demult, odată –
În țara ce îi va fi dată.
Să nu te temi! Tare, te ține!
Eu Însumi am să fiu cu tine.”
24Moise, apoi, o carte-a scris,
În care-a pus – precum s-a zis –
Cuvântul legii. La sfârșit,
25Leviților le-a poruncit –
Căci ei doar, în popor, erau
Cei ce chivotul îl duceau:
26„Luați acum, a legii carte
Și așezați-o într-o parte,
Lângă chivotul Domnului,
Cari este-al legământului.
Mereu, acolo, ea va sta,
Ca martoră-mpotriva ta.
27Pentru că iată, eu am știre
Despre-al tău duh de răzvrătire.
Cunosc a ta-ncăpățânare
Și știu cât este ea de mare.
Dacă-mpotriva Domnului –
A legii și-a poruncii Lui –
Vă răzvrătiți acuma voi –
Cât eu încă trăiesc – apoi,
Cu-atât mai mult aveți să fiți,
După ce mor eu, răzvrătiți!
28Bătrânii semințiilor
Și cu mai marii oștilor,
Grabnic, să vină ca să stea –
Acum, aici – în fața mea.
Eu le voi pune înainte –
Sub ochii lor – aste cuvinte,
Iar cerul și acest pământ,
Martori, în contra lor, îmi sânt.
29Căci știu că, după moartea mea,
Rele purtări, voi veți avea.
Vă veți strica și totodată,
Din calea care, arătată,
Va fost, de către mine, voi
Vă veți abate mai apoi,
Și veți ajunge ca să fiți,
De mari nenorociri, loviți.
Făcând doar rele – tot mereu –
Față de-al vostru Dumnezeu,
O să ajungeți ca să fie
Stârnită-a Domnului mânie,
Prin lucruri ce-s nelegiuite,
Dintre-ale voastre mâini, ieșite.”
30Moise, în urmă, a citit
Cuvintele ce-au întocmit
Cântecul scris, pentru popor,
Șezând în fața tuturor.
Selectat acum:
Deuteronomul 31: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca