Iar printre oamenii acei,
Sluji-veți unor dumnezei
Care, de om, sunt făuriți –
Din piatră sau din lemn ciopliți –
Cari n-au auz și nici vedere,
Nu pot mânca, nu au putere
Și cu miros, nu-s înzestrați.
Dacă atunci o să-L cătați
Pe Domnul Dumnezeu apoi,
Îl veți găsi doar dacă voi,
Din toată inima voiți –
Din tot sufletul – să-L găsiți.
Când toate se vor fi-ntâmplat,
Întreg poporul, strâmtorat –
În zilele de la sfârșit –
Se va întoarce, negreșit,
La Domnul și smerit va sta
Și de-al Său glas, va asculta.
Căci Dumnezeul vostru are
O nesfârșită îndurare
Și nu o să vă părăsească,
Nici nu o să vă nimicească.
Nu-și uită al Său legământ,
Pe care, El, cu jurământ,
Cu-ai voști’ părinți l-a încheiat
Și nu poate a fi-ncălcat.
„Întreabă timpul ce-a trecut
De când, pe lume, a făcut
Domnul, pe om; să cercetezi
Cerul întreg: să îl scrutezi,
De la un cap al cerului,
La celălalt capăt al lui;
Spune-mi, a fost vreo întâmplare –
Cândva, sub cer – așa de mare,
Și dacă s-a mai auzit
Ceva, din ce am povestit?
Vă-ntreb acuma, fraților:
A fost, vreodată, un popor
S-audă glasul Domnului,
Vorbind din para focului –
Așa precum L-ați auzit –
Fără ca voi să fi murit?
A fost vreun dumnezeu să poată,
Pe-un neam, de la alt neam să-l scoată
Prin încercări și semne mari,
Prin lupte-apoi – cu brațe tari –
Și prin minuni înfricoșate,
Așa cum numai Domnul poate,
Așa precum El a făcut
În al Egiptului ținut?
La toate-ai fost martor, mereu,
Ca tu să știi că Dumnezeu
E Domnul și-n afara Lui,
Alt dumnezeu, pe lume, nu-i.
Din cer, glasul I-ai auzit
Cum te-nvăța și ai zărit,
Jos – pe pământ – focul Lui, mare,
Arzând înflăcărat, din care,
Cuvintele Lui au ieșit
Și pentru tine au vorbit.
Părinții tăi au fost, mereu,
Iubiți de Domnul Dumnezeu,
Care-a ales sămânța lor,
Deci pe-al lui Israel popor.
Din fața ta, a izgonit
Mari neamuri, și ți-a dăruit
Țara în care locuiau,
Pe care ei o stăpâneau.
Să știi – și-n inimă să-ți pui –
Că în afara Domnului,
Alți dumnezei – în cer – nu sânt;
Și nici aici jos – pe pământ –
Căci numai El este, mereu,
Singurul Domn și Dumnezeu.
Păzește legea Domnului,
Poruncile din partea Lui –
Pe care vi le-am dăruit –
Să poți ajunge fericit
Tu și ai tăi fii după tine,
Ca totul să îți meargă bine
Și zile multe să trăiești
În țara pe care-o primești
Azi, de la Domnul, ca să-ți fie,
În stăpânire, pe vecie.”
Dincoace de Iordan, atunci –
Prin ale Domnului porunci –
Moise s-a dus, spre răsărit
Și trei cetăți a pregătit,
Ca să servească, de scăpare –
Mereu – pentru acela care
Și-a omorât, fără să vrea,
Aproapele – când nu avea,
Asupra lui vreo dușmănie
Și nici nu i-a purtat mânie.
Dacă-n cetăți, el va intra
Atunci, viața își va păstra.
Iată cetățile pe care,
Le-a ales Moise, de scăpare:
Bețer e prima – în pustie –
Pe-a Rubeniților câmpie;
Ramot, a doua e chemată
Și-n Galaad e așezată,
Pentru a fi între Gadiți;
A treia-i între Manasiți –
Golan, se cheamă locu-acel
Și în Basan se află el.
Aceasta-i legea cea pe care,
A lui Israel adunare,
Atunci, prin Moise, a primit-o,
Cum Dumnezeu a poruncit-o.
Iată ce legi și ce porunci
Și ce învățături, atunci,
Moise i-a dat, lui Israel,
Când, din Egipt, ieșit-a el.
Dincoace de Iordan erau,
Când aste lucruri se-ntâmplau.
În vale, lângă Bet-Peor,
Sta al lui Israel popor,
La Amoriții lui Sihon
Care domnea peste Hesbon,
Pe care Moise i-a lovit,
Puternic, și i-a nimicit.
Israelul a dus apoi,
Cu împăratul Og, război –
Cel ce-n Basan e-nscăunat –
Și-n urmă, țara, i-a luat.
Og și Sihon – după cum știți –
Domnit-au peste Amoriți;
Dincoace de Iordan erau
Și către răsărit, ședeau.
Ținutul lor se întindea
Din Aroer – cari se găsea
Pe malul râului Arnon –
Până la muntele Hermon,
Sau muntele Sionului.
Ținutul, în cuprinsul lui –
Dincoace de Iordan – avea
Câmpia ce se întindea,
Din mal, spre răsărit de soare,
Pân’ la câmpia ‘ceea mare
Care la poale-a-nconjurat
Muntele ce-i, Pisga, chemat.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
