Deuteronomul 4
4
Îndemn
1„Să ai luare-aminte multă –
Acum – Israele, și-ascultă
Ce te învăț – porunci și legi –
Pe care vreau să le-nțelegi
Și-n urmă, să le împlinești,
În țara ce ai s-o primești
Acuma, de la Dumnezeu –
Acela care-a fost, mereu,
Domn, pentru-ai tăi părinți. Să știi
2Că nu ai voie, ca să vii,
Să schimbi ceva, din ce-ți voi spune;
Să nu scoți și-apoi, nici nu pune
Nimic, la ceea ce ți-am spus.
Ai să păzești ce ți-am adus –
Poruncile lui Dumnezeu –
Așa precum ți le-am dat eu.
3Voi – cei prezenți – toți ați văzut,
Ceea ce Domnul a făcut,
Din pricina lui Bal-Peor:
Din al lui Israel popor,
Atuncea, El i-a nimicit
Pe cei care-au păcătuit
Și după Baal-Peor, s-au dus,
Exact așa precum a spus.
4Voi, însă – cei ce v-ați lipit
De Dumnezeu – voi ați trăit.
5Legi și porunci, v-am învățat,
Pe care Domnul mi le-a dat.
Acum, voi trebuie să știți
Ca, tot mereu, să le-mpliniți,
În țara-n care-o să intrați,
În stăpânire s-o luați.
6Deci legile să le păziți,
Poruncile să le-mpliniți,
Căci ele fi-vor, pentru voi,
Înțelepciunea voastr-apoi,
Priceperea pe cari o are
Al vostru neam, printre popoare.
Ele vor auzi atunci,
De-aceste legi și-aste porunci,
Și au să zică mai apoi,
Când pomeni-vor despre voi:
„Neamul acesta, am văzut
Că-i înțelept și priceput!”
7Și cine-i neamu-acela care,
Pe dumnezeul său, îl are
Atât de-aproape cum, mereu,
Noi Îl avem pe Dumnezeu,
Cari ne răspunde când strigăm
Și când, în sprijin, Îl chemăm?
8Și cine-i neamu-acela care,
Legi drepte și porunci, mai are,
Așa precum e legea noastră,
Pe care-o pun în fața voastră?
9Mereu dar, seama, să luați
Și sufletul să vi-l vegheați,
În zilele ce le-ați primit,
Pe astă lume, de trăit,
Ca nu cumva, în urmă, voi
S-ajungeți să uitați apoi,
Lucruri pe care le-ați văzut,
Însă din inimi le-ați pierdut.
Să spuneți tot ce s-a-ntâmplat,
Celor ce vă vor fi urmat.
10Să v-amintiți de ziua-n care,
A lui Israel adunare,
În fața Domnului s-a dus –
Chiar la Horeb – iar El mi-a spus:
„Strânge acum, poporul Meu,
În fața Mea, pentru că Eu,
S-asculte vreau, să ia aminte,
La ale Mele mari cuvinte,
Ca să se teamă, tot mereu –
Cât va trăi – de Dumnezeu.”
11Atunci voi v-ați apropiat,
De munte și smeriți ați stat.
Muntele-ntreg era aprins,
Iar flacăra ce l-a cuprins,
Până la cer s-a înălțat.
Totul, în jur, s-a-ntunecat
De nori cari încercau să iasă
Din negura aceea deasă.
12Din mijlocul flăcărilor,
A auzit al vost’ popor,
Glasul lui Dumnezeu, vorbind,
Din muntele Horeb, venind;
Însă, deși se auzea,
Pe Domnul, nimeni nu-L vedea.
13Domnul a dat, poporului,
Acolo, legământul Lui,
Ce cuprindea zece porunci,
Pe cari va poruncit atunci,
Să le păziți, neîncetat.
Apoi, în piatră, le-a săpat.
14În vremea ‘ceea, mi-a vorbit
Domnul, și El mi-a poruncit,
Prin ceea ce mi-a spus atunci,
Să vă învăț legi și porunci,
Pe cari, în țara ce-o primiți,
Voi trebuie să le-mpliniți.
15Pentru că voi nu L-ați zărit,
Pe Dumnezeu, când v-a vorbit
Aflat în para focului,
Pe muntele Horebului,
Vegheați mereu – atenți să fiți –
Și sufletul să vi-l păziți,
16Ca nu cumva să vă stricați
Și-un chip cioplit să vă lucrați
Sau poate vreo înfățișare
A unui idol, ori chip care
Este de om sau de femeie,
17Sau formă ce poate să ieie
Un chip de dobitoc sau care
Aduce cu vreo zburătoare,
18Cu dobitoace care sânt
Drept târâtoare pe pământ,
Sau care-aduce cu vreun pește
Care în ape viețuiește.
19Vegheați – atâta doar vă cer –
Ca nu cumva, privind spre cer
Și văzând soare, lună, stele,
S-ajungi să te închini la ele
Și la oștirea cerului,
Căci sunt lucrarea Domnului
Și sunt în slujba tuturor –
A tuturor popoarelor.
20Domnul, de mână, v-a luat;
Deoparte, El v-a așezat
Dintre popoarele ce pier,
Căci din cuptorul cel de fier –
Din al Egiptului ținut –
V-a scos și, liberi, v-a făcut.
21S-a mâniat pe mine-apoi,
Domnul, de vină fiind voi
Și de aceea a jurat
Că eu nu am să fiu lăsat
Să trec Iordanul, să apuc,
În țara voastră, să vă duc
Și să pășesc, cu mulțumire,
Privind a voastră moștenire.
22Peste Iordan, nu voi putea
A trece. Eu voi rămânea
Aici – în acest loc – să mor.
Dar al lui Israel popor,
Va trece-n țara ‘ceea bună
Pe care are s-o supună.
23Atenți să fiți! Vegheați mereu,
Și nu uitați de Dumnezeu,
De legământul Său, pe care,
El – cu întreaga adunare
A fiilor lui Israel –
L-a încheiat atunci. Astfel,
Să nu vă faceți chip cioplit,
Pentru că Domnul v-a oprit.
24Să știe dar, al vost’ popor,
Că e un foc mistuitor
Și că gelos este, mereu,
Al vostru Domn și Dumnezeu.”
Pedeapsa pentru închinarea la idoli
25„Atunci când voi aveți să fiți,
În țară – să o locuiți –
Și când o să aveți copii
Și-apoi și ei vor avea fii,
Dacă se va-ntâmpla ca voi
Să vă ciopliți un chip apoi,
Sau faceți vreo înfățișare
După un lucru oarecare,
Ori dacă rău o să lucrați
Și astfel o să-L mâniați
Pe-al vostru Domn și Dumnezeu,
26Martor – în contra voastră – eu
Iau astăzi cerul și pământul,
Că se va împlini cuvântul
Pe care-l spun și-o să pieriți,
Din țara ce o s-o primiți,
Peste Iordan. Nu veți avea,
Atuncea, zile multe-n ea.
27Domnul, a voastră adunare,
O-mprăștie peste popoare,
Lăsând din ale voastre ramuri
Un număr mic doar, printre neamuri,
28Iar printre oamenii acei,
Sluji-veți unor dumnezei
Care, de om, sunt făuriți –
Din piatră sau din lemn ciopliți –
Cari n-au auz și nici vedere,
Nu pot mânca, nu au putere
Și cu miros, nu-s înzestrați.
29Dacă atunci o să-L cătați
Pe Domnul Dumnezeu apoi,
Îl veți găsi doar dacă voi,
Din toată inima voiți –
Din tot sufletul – să-L găsiți.
30Când toate se vor fi-ntâmplat,
Întreg poporul, strâmtorat –
În zilele de la sfârșit –
Se va întoarce, negreșit,
La Domnul și smerit va sta
Și de-al Său glas, va asculta.
31Căci Dumnezeul vostru are
O nesfârșită îndurare
Și nu o să vă părăsească,
Nici nu o să vă nimicească.
Nu-și uită al Său legământ,
Pe care, El, cu jurământ,
Cu-ai voști’ părinți l-a încheiat
Și nu poate a fi-ncălcat.
Dumnezeul lui Israel mai presus de orice
32„Întreabă timpul ce-a trecut
De când, pe lume, a făcut
Domnul, pe om; să cercetezi
Cerul întreg: să îl scrutezi,
De la un cap al cerului,
La celălalt capăt al lui;
Spune-mi, a fost vreo întâmplare –
Cândva, sub cer – așa de mare,
Și dacă s-a mai auzit
Ceva, din ce am povestit?
33Vă-ntreb acuma, fraților:
A fost, vreodată, un popor
S-audă glasul Domnului,
Vorbind din para focului –
Așa precum L-ați auzit –
Fără ca voi să fi murit?
34A fost vreun dumnezeu să poată,
Pe-un neam, de la alt neam să-l scoată
Prin încercări și semne mari,
Prin lupte-apoi – cu brațe tari –
Și prin minuni înfricoșate,
Așa cum numai Domnul poate,
Așa precum El a făcut
În al Egiptului ținut?
35La toate-ai fost martor, mereu,
Ca tu să știi că Dumnezeu
E Domnul și-n afara Lui,
Alt dumnezeu, pe lume, nu-i.
36Din cer, glasul I-ai auzit
Cum te-nvăța și ai zărit,
Jos – pe pământ – focul Lui, mare,
Arzând înflăcărat, din care,
Cuvintele Lui au ieșit
Și pentru tine au vorbit.
37Părinții tăi au fost, mereu,
Iubiți de Domnul Dumnezeu,
Care-a ales sămânța lor,
Deci pe-al lui Israel popor.
38Din fața ta, a izgonit
Mari neamuri, și ți-a dăruit
Țara în care locuiau,
Pe care ei o stăpâneau.
39Să știi – și-n inimă să-ți pui –
Că în afara Domnului,
Alți dumnezei – în cer – nu sânt;
Și nici aici jos – pe pământ –
Căci numai El este, mereu,
Singurul Domn și Dumnezeu.
40Păzește legea Domnului,
Poruncile din partea Lui –
Pe care vi le-am dăruit –
Să poți ajunge fericit
Tu și ai tăi fii după tine,
Ca totul să îți meargă bine
Și zile multe să trăiești
În țara pe care-o primești
Azi, de la Domnul, ca să-ți fie,
În stăpânire, pe vecie.”
Cetățile de scăpare de la răsăritul Iordanului
41Dincoace de Iordan, atunci –
Prin ale Domnului porunci –
Moise s-a dus, spre răsărit
Și trei cetăți a pregătit,
42Ca să servească, de scăpare –
Mereu – pentru acela care
Și-a omorât, fără să vrea,
Aproapele – când nu avea,
Asupra lui vreo dușmănie
Și nici nu i-a purtat mânie.
Dacă-n cetăți, el va intra
Atunci, viața își va păstra.
43Iată cetățile pe care,
Le-a ales Moise, de scăpare:
Bețer e prima – în pustie –
Pe-a Rubeniților câmpie;
Ramot, a doua e chemată
Și-n Galaad e așezată,
Pentru a fi între Gadiți;
A treia-i între Manasiți –
Golan, se cheamă locu-acel
Și în Basan se află el.
Cele zece porunci
44Aceasta-i legea cea pe care,
A lui Israel adunare,
Atunci, prin Moise, a primit-o,
Cum Dumnezeu a poruncit-o.
45Iată ce legi și ce porunci
Și ce învățături, atunci,
Moise i-a dat, lui Israel,
Când, din Egipt, ieșit-a el.
46Dincoace de Iordan erau,
Când aste lucruri se-ntâmplau.
În vale, lângă Bet-Peor,
Sta al lui Israel popor,
La Amoriții lui Sihon
Care domnea peste Hesbon,
Pe care Moise i-a lovit,
Puternic, și i-a nimicit.
47Israelul a dus apoi,
Cu împăratul Og, război –
Cel ce-n Basan e-nscăunat –
Și-n urmă, țara, i-a luat.
Og și Sihon – după cum știți –
Domnit-au peste Amoriți;
Dincoace de Iordan erau
Și către răsărit, ședeau.
48Ținutul lor se întindea
Din Aroer – cari se găsea
Pe malul râului Arnon –
Până la muntele Hermon,
Sau muntele Sionului.
49Ținutul, în cuprinsul lui –
Dincoace de Iordan – avea
Câmpia ce se întindea,
Din mal, spre răsărit de soare,
Pân’ la câmpia ‘ceea mare
Care la poale-a-nconjurat
Muntele ce-i, Pisga, chemat.
Selectat acum:
Deuteronomul 4: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca