De-aceea-n fața Domnului,
Și eu, de când am auzit
Că voi, credință, ați vădit
În Domnul nost’, Hristos Iisus –
Și-asemenea, când mi s-a spus
De dragostea ce-o arătați
Pentru cei sfinți, dragii mei frați –
N-am încetat s-aduc, apoi,
În rugăciune, pentru voi,
Mari mulțumiri, lui Dumnezeu.
În rugăciune, tot mereu,
Pe Dumnezeul Cel de Sus,
Al Domnului Hristos Iisus –
Pe Tatăl slavei – L-am rugat
Ca să așeze, ne-ncetat,
Duhul înțelepciuni-n voi
Și al descoperiri-apoi,
Prin cari să învățați, mereu,
Cunoașterea lui Dumnezeu,
Și să vă fie luminați
Ochii și inima, dragi frați,
Ca să priceapă fiecare,
Nădejdea, din a Lui chemare,
Și bogăția slavei Lui –
A moștenirii Domnului,
În toți cei sfinți. Vă dau de știre,
Precum că astă moștenire
E, pentru credincioși, vădită,
Chiar prin acea nemărginită
Mărinimie, arătată,
De-a Lui putere minunată,
După lucrarea începută
De-a Lui tărie ne-ntrecută,
Care, de noi a fost simțită,
Atunci când fost-a folosită,
Când, pe Hristos, L-a înviat
Din morți și-apoi, L-a așezat
La dreapta Sa, în ceruri, sus.
Acolo, Dumnezeu L-a pus,
Pentru ca, mai presus, să fie,
Decât orice dregătorie,
Domnii, putere, stăpânire,
Să fie mai presus de fire
Și mai presus de orice nume
Ce s-a aflat vreodată-n lume,
Fiind deasupra tuturor,
Acum, și-n veacul viitor.
Totul, sub tălpi, I-a așezat
Și, căpetenie, L-a dat
De-asupra lucrurilor care,
A Sa Biserică le are,
Și care este trupul Lui
Și plinătatea Acelui
Cari face după cum dorește
Și tot, în toți, El împlinește.”