Exodul 19
19
Pustia și muntele Sinai
1A treia lună a venit,
De când Israel a ieșit
Din țara Egiptenilor.
Atunci, ajunse-acel popor,
Într-un pustiu, Sinai numit.
2Acolo, el a poposit,
Din Refidim când a plecat.
Locul în cari s-au așezat
Moise și cu poporul lui,
Era în fața muntelui.
3Moise, pe munte, s-a suit,
La Domnul, care i-a vorbit:
„Să-i spui, casei lui Israel,
Să-i spui poporului acel:
4„Voi toți, acuma, ați văzut
Ceea ce Domnul a făcut
Egiptului, cum v-am purtat
Și cum, pe munte, v-am urcat,
Pe-aripi de vultur, pân’ la Mine.
5Acum, să înțelegeți bine:
De-Mi ascultați glasul mereu
Și țineți legământul Meu,
Voi – din popoarele ce sânt,
Azi, risipite pe pământ –
Veți fi ai Mei, ai Domnului,
Căci tot pământul e al Lui.
6Astfel, o să Îmi fiți – voi toți –
O-mpărăție de preoți.
Voi o să-Mi fiți neamul Meu sfânt,
Cum alte neamuri nu mai sânt.”
Deci să vorbești în acest fel,
Copiilor lui Israel.”
7Moise s-a-ntors și i-a chemat
Pe cei bătrâni și i-a-nștiințat
De tot ceea ce-a poruncit
Domnul, atunci când i-a vorbit.
El a transmis, poporului,
Ceea ce-i spuse Domnul, lui.
8Întreg poporul a promis:
„Vom face precum Domnu-a zis!”,
Moise Îi duse Domnului
Cuvintele poporului.
9Domnul, lui Moise-i spuse: „Bine!
Iată că voi veni la tine,
Într-un nor gros învăluit
Și voi putea fi auzit,
De-acest popor, când îți vorbesc.
Astfel, Eu am să-i întăresc –
Căci Mă va auzi pe Mine –
Încrederea ce-o are-n tine.”
Moise i-a spus iar – Domnului –
Cuvintele poporului.
Pregătirea pentru primirea Legii
10Domnul, pe Moise, l-a chemat
Și astfel, El a cuvântat:
„Poporul, să îl pregătești:
Astăzi și mâine, să-l sfințești,
Și să îl pui pe fiecare,
Să-și spele haina ce o are.
11A treia zi, gata să fii!
A treia zi, Domnul – să știi –
Că se pogoară pe Sinai.
În fața muntelui să stai,
Cu tot poporul lângă tine,
Pe Domnul să-L vedeți, când vine.
12Jur împrejur, să stabilești
Margini, pe cari să nu-ndrăznești
Apoi, să le încalci, cumva,
Nici tu și nici altcineva.
Poporului, așa să-i spui:
„Să n-atingi poala muntelui,
Și nici să nu te sui pe el!
Oricine face-va altfel,
Cu moartea fi-va pedepsit,
13Pentru că nu e-ngăduit,
Ca acest munte, înadins,
De mâini de om, a fi atins!
Oricine face-va altfel
Și-atinge-va muntele-acel,
Să fie omorât pe loc –
Fie el om, sau dobitoc!
Cu pietre, să îl omorâți,
Sau cu săgeți să îl loviți.
Când trâmbița are să sune,
Întreg poporul să se-adune,
Și doar apoi – cu tine-n frunte –
Să se îndrepte către munte.”
14Moise, din munte, a venit
Și-apoi poporul și-a sfințit
Și hainele și le-a spălat.
15În urmă, el a cuvântat:
„Gata-n trei zile, vreau să fiți!
În acest timp, sunteți opriți
De-a vă atinge de femei.”
Cum a cerut, făcut-au ei,
16Și-a treia zi au auzit
Tunete mari și au zărit
Fulgere multe și-un nor gros,
Care a coborât, în jos,
Și muntele l-a-nvăluit.
Atuncea, trâmbița-a pornit
Ca să răsune cu putere,
Peste-a poporului tăcere,
Care privea înmărmurit,
Căci groaza l-a încremenit.
17Moise, poporul, și-a luat
Și către munte s-a-ndreptat,
Șezând apoi, la poala lui,
Spre-ntâmpinarea Domnului.
18Sinaiul era-nvăluit
În fum, căci Domnul a venit
Să stea-n mijlocul focului,
Atunci, pe piscul muntelui.
Fumul care se ridica,
Părea a fi asemeni ca
Fumul de un cuptor făcut.
Întregul munte s-a zbătut
Și cu putere-a tremurat.
19Puternic, trâmbițe-au sunat,
Iar Moise-n acel timp, vorbea
Cu Domnul, care-i răspundea
Cu glas puternic, ascultat
De tot poporul adunat.
20Pe munte, Domnu-a coborât –
Pe vârful lui a tăbărât –
Și l-a chemat pe Moise, sus –
Pe munte – iar Moise s-a dus.
21Domnul, lui Moise-i zise-apoi:
„Coboară, du-te înapoi
Și să îi spui poporului,
Că nu îngădui, nimănui,
La Domnul, buzna, ca să dea,
Doar pentru a-L putea vedea,
Ca nu cumva, în foc și pară,
Mulți din acest popor, să piară.
22Toți preoții cari vor putea,
De Mine, a se-apropia,
Să se sfințească, poruncesc,
Să nu cumva să îi lovesc
Apoi, cu moarte, și pe ei.”
23„Așa va fi, precum Tu vrei!” –
Moise a zis. „Poporului,
Să urce creasta muntelui,
Nu îi va fi îngăduit,
Pentru că Tu ai poruncit
Și-ai zis: „Margini să stabilești,
Și-ntreg poporul să-l sfințești”.”
24Domnul a pus: „Pogoară-te,
Și, cu Aron, iar, suie-te!
Deoparte, preoții să stea –
Și tot poporu-asemenea –
Căci astfel au să se păzească,
Iar moartea n-are să-i lovească.”
25Moise se-ntoarse la popor
Și-a spus acestea, tuturor.
Selectat acum:
Exodul 19: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Exodul 19
19
Pustia și muntele Sinai
1A treia lună a venit,
De când Israel a ieșit
Din țara Egiptenilor.
Atunci, ajunse-acel popor,
Într-un pustiu, Sinai numit.
2Acolo, el a poposit,
Din Refidim când a plecat.
Locul în cari s-au așezat
Moise și cu poporul lui,
Era în fața muntelui.
3Moise, pe munte, s-a suit,
La Domnul, care i-a vorbit:
„Să-i spui, casei lui Israel,
Să-i spui poporului acel:
4„Voi toți, acuma, ați văzut
Ceea ce Domnul a făcut
Egiptului, cum v-am purtat
Și cum, pe munte, v-am urcat,
Pe-aripi de vultur, pân’ la Mine.
5Acum, să înțelegeți bine:
De-Mi ascultați glasul mereu
Și țineți legământul Meu,
Voi – din popoarele ce sânt,
Azi, risipite pe pământ –
Veți fi ai Mei, ai Domnului,
Căci tot pământul e al Lui.
6Astfel, o să Îmi fiți – voi toți –
O-mpărăție de preoți.
Voi o să-Mi fiți neamul Meu sfânt,
Cum alte neamuri nu mai sânt.”
Deci să vorbești în acest fel,
Copiilor lui Israel.”
7Moise s-a-ntors și i-a chemat
Pe cei bătrâni și i-a-nștiințat
De tot ceea ce-a poruncit
Domnul, atunci când i-a vorbit.
El a transmis, poporului,
Ceea ce-i spuse Domnul, lui.
8Întreg poporul a promis:
„Vom face precum Domnu-a zis!”,
Moise Îi duse Domnului
Cuvintele poporului.
9Domnul, lui Moise-i spuse: „Bine!
Iată că voi veni la tine,
Într-un nor gros învăluit
Și voi putea fi auzit,
De-acest popor, când îți vorbesc.
Astfel, Eu am să-i întăresc –
Căci Mă va auzi pe Mine –
Încrederea ce-o are-n tine.”
Moise i-a spus iar – Domnului –
Cuvintele poporului.
Pregătirea pentru primirea Legii
10Domnul, pe Moise, l-a chemat
Și astfel, El a cuvântat:
„Poporul, să îl pregătești:
Astăzi și mâine, să-l sfințești,
Și să îl pui pe fiecare,
Să-și spele haina ce o are.
11A treia zi, gata să fii!
A treia zi, Domnul – să știi –
Că se pogoară pe Sinai.
În fața muntelui să stai,
Cu tot poporul lângă tine,
Pe Domnul să-L vedeți, când vine.
12Jur împrejur, să stabilești
Margini, pe cari să nu-ndrăznești
Apoi, să le încalci, cumva,
Nici tu și nici altcineva.
Poporului, așa să-i spui:
„Să n-atingi poala muntelui,
Și nici să nu te sui pe el!
Oricine face-va altfel,
Cu moartea fi-va pedepsit,
13Pentru că nu e-ngăduit,
Ca acest munte, înadins,
De mâini de om, a fi atins!
Oricine face-va altfel
Și-atinge-va muntele-acel,
Să fie omorât pe loc –
Fie el om, sau dobitoc!
Cu pietre, să îl omorâți,
Sau cu săgeți să îl loviți.
Când trâmbița are să sune,
Întreg poporul să se-adune,
Și doar apoi – cu tine-n frunte –
Să se îndrepte către munte.”
14Moise, din munte, a venit
Și-apoi poporul și-a sfințit
Și hainele și le-a spălat.
15În urmă, el a cuvântat:
„Gata-n trei zile, vreau să fiți!
În acest timp, sunteți opriți
De-a vă atinge de femei.”
Cum a cerut, făcut-au ei,
16Și-a treia zi au auzit
Tunete mari și au zărit
Fulgere multe și-un nor gros,
Care a coborât, în jos,
Și muntele l-a-nvăluit.
Atuncea, trâmbița-a pornit
Ca să răsune cu putere,
Peste-a poporului tăcere,
Care privea înmărmurit,
Căci groaza l-a încremenit.
17Moise, poporul, și-a luat
Și către munte s-a-ndreptat,
Șezând apoi, la poala lui,
Spre-ntâmpinarea Domnului.
18Sinaiul era-nvăluit
În fum, căci Domnul a venit
Să stea-n mijlocul focului,
Atunci, pe piscul muntelui.
Fumul care se ridica,
Părea a fi asemeni ca
Fumul de un cuptor făcut.
Întregul munte s-a zbătut
Și cu putere-a tremurat.
19Puternic, trâmbițe-au sunat,
Iar Moise-n acel timp, vorbea
Cu Domnul, care-i răspundea
Cu glas puternic, ascultat
De tot poporul adunat.
20Pe munte, Domnu-a coborât –
Pe vârful lui a tăbărât –
Și l-a chemat pe Moise, sus –
Pe munte – iar Moise s-a dus.
21Domnul, lui Moise-i zise-apoi:
„Coboară, du-te înapoi
Și să îi spui poporului,
Că nu îngădui, nimănui,
La Domnul, buzna, ca să dea,
Doar pentru a-L putea vedea,
Ca nu cumva, în foc și pară,
Mulți din acest popor, să piară.
22Toți preoții cari vor putea,
De Mine, a se-apropia,
Să se sfințească, poruncesc,
Să nu cumva să îi lovesc
Apoi, cu moarte, și pe ei.”
23„Așa va fi, precum Tu vrei!” –
Moise a zis. „Poporului,
Să urce creasta muntelui,
Nu îi va fi îngăduit,
Pentru că Tu ai poruncit
Și-ai zis: „Margini să stabilești,
Și-ntreg poporul să-l sfințești”.”
24Domnul a pus: „Pogoară-te,
Și, cu Aron, iar, suie-te!
Deoparte, preoții să stea –
Și tot poporu-asemenea –
Căci astfel au să se păzească,
Iar moartea n-are să-i lovească.”
25Moise se-ntoarse la popor
Și-a spus acestea, tuturor.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca