Exodul 34
34
Noile table
1Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
„Mai taie două table, iară –
Din piatră – ca și prima oară.
Eu am să scriu apoi, pe ele,
Cuvintele scrise pe cele
Pe care-ntâi le-ai căpătat
Și pe cari tu le-ai sfărâmat.
2Fii gata, mâine, și-apoi hai
În zori, pe muntele Sinai!
Pe vârful lui, tu vei ședea,
Mâine în zori, în fața Mea.
3Când vei veni, din nou, la Mine,
Nimeni nu va mai fi cu tine;
Nimeni, pe munte, nu va sta;
Nimeni nu se va arăta
Pe tot cuprinsul muntelui.
Să nu pască, în jurul lui,
Atunci, nici turmele de oi
Și nici cirezile de boi.”
4Moise – precum i s-a cerut –
Grabnic, noi table a făcut.
În zori de zi, s-a deșteptat
Și, pe Sinai, el s-a urcat.
În felu-acesta a-mplinit
Poruncile ce le-a primit.
În mână, tablele, le-a dus
Când a urcat pe munte, sus.
5Domnul S-a pogorât la el
Învăluit în noru-acel,
Și a rostit, în fața lui
Apoi, Numele Domnului.
6Moise, pe Domnul, L-a văzut,
Când El, prin față, i-a trecut.
Când a trecut pe lângă el,
Domnul strigă în acest fel:
„Domnul e Dumnezeul care
E milostiv, plin de-ndurare;
E bun, încet e la mânie,
Și plin e de credincioșie!
7Dragostea Lui cuprinde neamuri
De oameni, pân’ la mii de ramuri.
Fărădelegea e iertată,
De către El. Este uitată
Și răzvrătire și păcat,
Însă, pe cel ce-i vinovat,
Nu îl socoate fără vină
Și-apoi nevinovat să-l țină.
Fărădelegea săvârșită,
De-naintași, e pedepsită
În linia urmașilor
Pân’ la al treilea neam al lor –
Ba chiar pân’ la al patrulea,
Pedeapsa Lui poate ținea!”
Înnoirea legământului
8Îndată, Moise s-a plecat,
Pân’ la pământ s-a închinat
9Și-apoi, Domnului, I-a vorbit:
„De trecere am dobândit,
Doamne, în fața Ta apoi,
Te rog, să mergi și Tu cu noi.
Acest popor, e-adevărat
Că este încăpățânat,
Dar iartă-ne, căci am greșit!
Fărădelegi ce-am săvârșit,
Păcatele ce le-am avut
Și tot ceea ce am făcut,
Te rugăm, Doamne-a ne ierta
Și ia-ne-n stăpânirea Ta!”
10A zis, atuncea, Domnul sfânt:
„Iată că fac un legământ!
Voi face-n fața tuturor –
În fața-ntregului popor –
Minuni cum nu s-au pomenit
Vreodat’ a se fi săvârșit
În neamurile care sânt
În țările de pe pământ.
Poporul cari e-n jurul tău,
Vedea-va, în mijlocul său,
Lucrarea Domnului. Oricine
Are să vadă cum, prin tine,
Lucrări vor fi desfășurate,
Care sunt mari și-nfricoșate.
11Ia seama la ce-ți poruncesc!
Ia seama la ce îți vorbesc!
Din față-ți fi-vor izgoniți
Hetiți, Heviți și Iebusiți.
Am să-i alung, din fața ta,
Pe Canaaniți. Nu îți vor sta
Ție-mpotrivă, Amoriții
Și n-au să-ți stea nici Fereziții.
12Cu cei care în țară sânt,
Să nu faci nici un legământ,
Ca nu cumva ei, mai apoi,
Să fie-o cursă pentru voi,
Dacă aproape se vor ține
Când locui-vor lângă tine.
13Din contră, să le dărâmați
Altarele! Să sfărâmați
Toți stâlpii lor, cei idolești!
Tu, la pământ, să le trântești
Apoi, toți idolii străini!
14Să nu cumva să te închini
În fața altui dumnezeu,
Pentru că-ntotdeauna, Eu,
Un Domn gelos, am fost și sânt!
15Să nu faci nici un legământ
Cu cei ce-n țară locuiesc,
Ca nu cumva, când ei curvesc
Și jertfe-aduc idolilor,
Să vă poftească la a lor
Masă, ca să mâncați apoi,
Din ale lor jertfe, și voi.
16Să vă feriți ca nu cumva,
Soții, să ieie cineva
Pentru-ai lui fii, din neamul lor –
Din fiicele altui popor –
Căci ele pot să îi târască
Pe-ai voștri fii, să săvârșească
Și ei curvii, asemeni lor,
În fața dumnezeilor
Pe care ele îi cinstesc!
17De-asemenea, vă poruncesc
Să nu se facă, niciodat’,
La voi, vreun dumnezeu turnat!”
Sărbătorile
18„Tu, praznicul azimilor,
Să-l ții în luna spicelor.
În șapte zile – timp în care
Va ține astă sărbătoare –
Azimi doar, cum am poruncit –
Ca să mănânci – ți-e-ngăduit.
Căci tu, în luna spicelor,
Din țara Egiptenilor,
Ai fost, de Domnul, izbăvit
Și din robie slobozit.
19Oricare-ntâi născut, se știe
Că trebuie să mi-l dai Mie.
Chiar dacă vaca l-a făcut,
Chiar dacă oaia l-a născut,
Toți cei de parte bărbătească,
Mie să Mi se dăruiască!
20Un miel, vei da răscumpărare
Pentru întâiul pui ce-l are
O măgăriță. De nu vrei
Să îl răscumperi, ai să-l iei
Și-apoi, de gât, ai să îl strângi,
Căci trebuie ca să i-l frângi.
Ai să plătești răscumpărare,
Întâilor născuți pe care
Ai tăi feciori îi vor avea.
Să nu vii, înaintea Mea,
Cu mâna goală. Să lucrezi
21Doar șase zile, și să șezi
A șaptea zi, căutând tihnă,
Căci este ziua de odihnă.
De-i timpul seceratului –
Sau poate al aratului –
A șaptea zi să nu muncești –
Să stai doar, să te odihnești.
22A săptămânilor serbare,
Voiesc s-o țină, fiecare.
O altă sărbătoare-apoi,
Pe care-o veți mai ține voi,
E-a roadelor pământului,
La seceratul grâului;
Iar sărbătoarea roadelor
S-o țineți la culesul lor,
Deci la sfârșitul anului.
23Să vină-n fața Domnului,
Toți cei de parte bărbătească.
Pe an, ei au să trebuiască
De trei ori a se prezenta
Și-n fața Domnului a sta.
24Din fața ta, le izgonesc
Pe neamuri și am să-ți lărgesc
Hotarele, iar țara ta –
Atâta timp cât tu vei sta
În fața Domnului, mereu,
De trei ori, precum ți-am spus Eu –
Are să fie ocrotită –
De neamuri, nu va fi poftită.
25Un dobitoc, dacă-l jertfești
În cinstea Mea, să nu-nsoțești
Sângele jertfei oferite
Cu pâinile ce sunt dospite.
Carnea care s-a pregătit,
Din jertfa ce a însoțit
Masa de Paști, să nu se lase
Ținută până-n zori, în case.
26S-aduci în casa Domnului,
Pârga din roada câmpului –
Primele roade care sânt
Luate de pe-al tău pământ.
Nu fierbe carnea iedului,
În lapte de la mama lui.”
27Domnul, atunci când a sfârșit,
Lui Moise, El i-a poruncit:
„Să scrii tot ceea ce ți-am spus,
Căci legământul Meu e pus
Și-ntemeiat pe-aste cuvinte.
Eu am să-nchei – să iei aminte! –
Cu tine și cu Israel,
Acuma, legământu-acel!”
28Pe ale muntelui poteci,
Cu Domnul, Moise, patruzeci
De nopți și zile-a petrecut.
Nici n-a mâncat, nici n-a băut
În acest timp. Domnul a scris,
Pe table, ceea ce a zis,
Adică vorbele ce sânt
Cuprinse-n al Său legământ,
Pe care l-a făcut atunci,
Și care-avea zece porunci.
Slava lui Moise
29Din muntele Sinai, apoi,
Moise se-ntoarse înapoi,
Cu tablele de mărturie
În mână, fără ca să știe
Că toată pielea feței lui –
Căci îi vorbise Domnului –
Acum, puternic strălucea
Și că lumină răspândea.
30Aron și-ntregul Israel
Când au privit, atunci, la el,
Și strălucirea i-au văzut,
De teamă-ndată s-au umplut
Și nimenea nu îndrăznea,
De Moise, a se-apropia.
31Moise-i chemă, grabnic, la el.
Aron și ai lui Israel
Fruntași, să vină, s-au grăbit,
Iar Moise-a stat și le-a vorbit.
32Apoi, toți s-au apropiat,
Iar el, poruncile, le-a dat,
Așa precum Domnul a spus,
Când pe Sinai fusese dus.
33Cu o maramă și-nvelit
Fața, când vorba și-a sfârșit.
34Moise, marama, și-o scotea
Numai atuncea când mergea
În cort, în fața Domnului,
Ca să asculte vorba Lui.
Apoi, afară când ieșea,
Fața, din nou, și-acoperea
Și îi spunea lui Israel,
Ce-a poruncit Domnul, prin El.
35Fiii lui Israel priveau
La fața lui și se temeau,
Văzând ce tare strălucea.
Moise, atuncea, își punea
Marama și-o purta mereu,
Până intra la Dumnezeu.
Selectat acum:
Exodul 34: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca