Ezechiel 12
12
Robia lui Zedechia și risipirea poporului
1Apoi, cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Tu locuiești în casa care
Doar îndărătnici, în ea, are.
Deși au ochi, ei dovedesc
Cum că nimica nu zăresc.
Au și urechi, însă nimic
N-aud cu ele, căci îți zic
Că sunt o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită.
3De-aceea, fiu al omului,
Din mijlocul poporului
Acestuia, tu ai să pleci.
Îți pregătește lucruri deci,
Ce-ți trebuie-n călătorie
Și-ți sunt folositoare ție.
Să părăsești acest popor,
În plină zi! Sub ochii lor,
Pleacă din locu-n care ești,
Ca un alt loc să îți găsești,
Căci poate – de te vor vedea –
Să înțeleagă, vor putea,
Că sunt o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită.
4Să-ți scoți dar, cele ce-o să-ți fie
Bune pentru călătorie,
Sub ochii lor, ca să te vază
Și-apoi să pleci când se-nserează,
Asemeni celui care știe
Precum că pleacă în robie.
5Zidul, îl sparge, ca să poți,
Lucruri, prin el, apoi, să-ți scoți.
Atuncea când vei fi făcut
Lucrul acest, să fii văzut
De oamenii ăstui popor.
6Pe umăr, chiar sub ochii lor,
Acele lucruri le așează
Și-n urmă, când se înserează –
Pe negură – tu ai să poți,
Afară-apoi, ca să le scoți.
Când vei ieși, să te ferești
Ca în pământ să nu privești.
Un semn, voiesc să fii astfel,
Tu, pentru-ntregul Israel.”
7Atunci, în grabă, am făcut,
Așa precum mi s-a cerut:
Sub ochii lor, în ziua mare,
Mi-am luat lucrurile care
Erau pentru călătorie.
Când negură-ncepea să fie,
Pe umăr mi le-am așezat.
8Când zorile s-au revărsat,
Veni Cuvântul Domnului
9Și-mi zise: „Fiu al omului,
Nu te-a-ntrebat casa pe care
Neamul lui Israel o are –
Această casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită –
„Ce faci?”? Acuma, să le spui:
10„Ascultați vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Așa vorbește Dumnezeu:
Aceasta este-o prorocire
Și ea se face cu privire
La domnul din Ierusalim
Și la toți cei pe care-i știm
Precum că sunt din Israel
Și sunt aflați în locu-acel.”
11Când isprăvești, mai spune-apoi:
„Eu sunt un semn, pus pentru voi!
Așa precum voi ați văzut
Sub ai voști’ ochi că am făcut,
Curând și lor, asemenea
Li se va face, veți vedea.
Printre străini, ei au să fie
Împrăștiați, duși în robie.
12Cel care este domnitor
Și este în mijlocul lor,
Pe umăr își va încărca
Lucruri cu care va pleca,
Atunci când negura se lasă.
Va sparge zidul de la casă,
Pentru ca să le scoată-afară,
Când va pleca din astă țară.
Fața are să-și învelească,
Pământul să nu-l mai zărească.
13Mreaja, Mi-o voi întinde Eu
Și-am să îl prind în lațul Meu.
De mână am să îl apuc
Și-n Babilon am să îl duc.
În urmă, la Haldei, în țară,
Ajunge-va el ca să piară.
14Pe cei care în juru-i stau
Și care ajutor îi dau,
Din țară am să-i izgonesc
Și-n vânt am să îi risipesc.
Aceeași soartă, va avea
Și oastea ce o stăpânea.
Îi risipesc pe toți acei
Și sabia scot, după ei.
15Atunci când ei vor fi goniți
Și-n țări străine risipiți –
Pe fața-ntregului pământ –
Vor ști că doar Eu, Domnul, sânt.
16Dar dintre oamenii acei,
Voi mai lăsa câțiva. Pe ei,
De sabie am să-i feresc,
De ciumă am să-i ocrotesc
Și nici nu am să-i las să cadă,
În gheara foametei, drept pradă.
Aceștia au să povestească –
Oriunde au să se găsească –
Despre tot răul cel făcut,
În țara lor, când au șezut.
În acest fel, o să se știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
17Apoi, Cuvântul Domnului
18Îmi zise: „Fiu al omului,
De-un tremur fi-vei scuturat,
Când pâinea ți-o vei fi mâncat.
Apă vei bea, neliniștit,
Căci groaza te va fi-ncolțit.
19Acum, du-te și ieși afară,
Să spui poporului din țară:
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
Despre acei pe care-i știm
Că azi sunt în Ierusalim,
Pe a lui Israel moșie:
„În vremea care o să vie,
Neliniștea-i va încerca,
Atunci când pâinea-și vor mânca.
Groaza, ocol, o să le deie,
Când apa ei au să și-o beie.
Le va fi țara pustiită,
Iar jefuirile-au s-o-nghită,
Din pricina răului lor,
Precum și-a silniciilor
Pe care ei le-au săvârșit,
Acolo când au locuit.
20Cetățile ce se vădeau
Că pline de popor erau,
Au să ajungă nimicite
Și nu vor mai fi locuite.
Țara va fi, și ea, lovită
Și va ajunge pustiită,
Pentru ca voi să știți, mereu,
Precum că Domnul sunt doar Eu.”
21Apoi, Cuvântul Domnului
22Îmi zise: „Fiu al omului,
Ce-i acea vorbă de ocară
Și de batjocură, din țară,
Pe care cei din Israel
O folosesc, zicând astfel:
„Zilele trec, ceas după ceas,
Și ne-mplinite au rămas
Vedeniile!”? Să le spui:
23„Ascultați vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Așa vorbește Dumnezeu:
„Voi face să-nceteze-n țară
Cuvântu-acesta de ocară
Și de batjocură, de-ndat’.
Nu va mai fi-ntrebuințat –
De nimenea, în Israel,
Nicicând apoi – cuvântu-acel.”
De-aceea, spune-le: „Curând,
Are să vină vremea când,
Vedeniile prorocite,
Cu toate fi-vor împlinite!”
24Vedenii mincinoase, iată,
N-au să mai fie niciodată.
Nici prorocii înșelătoare
Nu vor mai fi nicicând sub soare,
În casele lui Israel!
25Căci Eu sunt Domnul, Eu sunt Cel
Care de-acum am să vorbesc,
Iar ce voi spune, împlinesc,
Și nu va mai fi amânat
Cuvântul ce vă va fi dat.
Casă de îndărătnici, vreau
Ca un cuvânt Eu să vă dau.
În vremea voastră-am să rostesc
Acest cuvânt și-l împlinesc.
Va fi așa cum am zis Eu,
Cel cari sunt Domnul Dumnezeu.”
26Apoi, Cuvântul Domnului
27Îmi zise: „Fiu al omului,
Iată ce zice Israel:
„Vedeniile de la el
Nu sunt aproape de-mplinire,
Pentru că a lui prorocire
E pentru vremi îndepărtate,
Nu pentru cele-apropiate!”
28Tocmai de-aceea, să le spui:
„Ascultați vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Așa vorbește Dumnezeu:
„Iată, n-am să mai zăbovesc,
Cuvintele-Mi, să-Mi împlinesc!
Cuvântul ce va fi rostit
Are să fie împlinit!
Așa va fi, căci am zis Eu,
Cel cari sunt Domnul Dumnezeu!”
Selectat acum:
Ezechiel 12: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca