Ezechiel 16
16
Ierusalimul închipuit printr-o curvă
1Apoi, Cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Pân’ la Ierusalim, tu du-te
Și urâciunile făcute
De către el, i le arată!
3Apoi, vorbește-i astfel: „Iată
Cuvântul ce l-am adus eu,
Chiar de la Domnul Dumnezeu,
Cuvânt pentru cetatea care,
Ierusalim, drept nume, are:
„A ta obârșie-i vădită
În astă țară Canaanită.
Tatăl tău fost-a Amorit,
Iar mama ta-i de neam Hetit.
4Pe lume, când te-ai arătat,
Buricul nu ți-a fost tăiat.
În apă, nu ai fost scăldată,
Pentru a fi, apoi, curată;
Și nimenea nu te-a frecat,
Cu sare, nici nu te-a-nfășat,
În scutece, cum se cuvine.
5Nimeni nu s-a-ndurat de tine
Și nimeni, milă, n-a avut,
Așa ceva să-ți fi făcut.
Când te-ai născut, ai fost luată
Și pe câmpie lepădată,
Căci la toți scârbă le-ai făcut,
Îndată de cum te-au văzut.
6Însă atunci, Eu am venit
Pe acel câmp și te-am zărit,
Zăcând acolo, părăsită,
În al tău sânge tăvălită,
Și-am zis: „Deși se tăvălește
În sânge, iat-o că trăiește!”
Ți-am spus, atuncea: „Să trăiești,
Chiar dacă-n al tău sânge, ești!”
7Cu zeci de mii, te-am înmulțit.
Neîncetat, te-am tot sporit
Și-ai tăi ajuns-au ca să fie,
Precum e iarba, din câmpie.
Necontenit, tu ai crescut,
Până când mare te-ai făcut,
Iar frumusețea dobândită
Ți se vădea desăvârșită.
Sânii, rotunzi, ți s-au făcut,
Iar părul, mândru, ți-a crescut.
Degeaba, însă, te mândreai,
Pentru că tot goală erai.
8Atuncea când Eu am trecut
Pe lângă tine, am văzut
Că îți venise vremea-n care,
Fiorul dragostei apare.
Eu, peste tine, mi-am întins
Haina și astfel te-am cuprins
Cu poala ei. Te-am învelit
Cu ea și ți-am acoperit
Întreaga-ți goliciune-ndat’.
Apoi, credință ți-am jurat
Și am făcut un legământ,
Cu tine” – zis-a Domnul Sfânt –
„Prin care Mie, Mi te-ai dat!
9Apoi, în apă te-am scăldat
Și de-al tău sânge-ai fost spălată.
Te-am uns cu untdelemn de-ndată,
10Și haine noi ți-au fost făcute
Care cu fir erau cusute.
Ți-am dat încălțăminte care,
Din piele de vițel de mare
A fost făcută. Înadins,
Cu in subțire te-am încins
Și în mătase minunată,
În urmă, fost-ai îmbrăcată.
11Cu scule scumpe am venit,
Cu care te-am împodobit.
Brățări de mâini ai căpătat;
O salbă pentru gât ți-am dat,
12Iar în urechi, cercei, ți-am pus.
Și o verigă ți-am adus,
De pus în nas. Ți-a mai fost dată
Și o cunună minunată,
Cu măiestrie întocmită.
13Astfel, ai fost împodobită
Cu-argint și aur și-mbrăcată
Cu haina ‘ceea minunată
Care din in era făcută
Și din mătase-n fir cusută.
Floarea făinii ai mâncat-o.
Mierea, apoi, ai căpătat-o
Și untdelemnul. Te vădeai
Desăvârșită că erai
În frumusețe. Negreșit,
Împărăteasă-ai devenit,
14Iar pentru frumusețea-ți mare
Vesta ți-a mers printre popoare,
Căci arătai desăvârșită
Precum erai împodobită
Cu strălucirea minunată,
Care de Mine ți-a fost dată.
15Însă mai mult te încredeai
În frumusețea ce-o aveai
Și ai curvit fără-ncetare,
La umbra numelui tău mare.
Curviile ți-ai revărsat,
Pentru că tuturor te-ai dat.
16Din hainele ce le-ai avut
Tu ai luat și ți-ai făcut
Niște-nălțimi, deosebite,
În culori multe-mpodobite.
După ce ți le-ai isprăvit,
Pe înălțimi tu ai curvit,
Așa cum nimeni n-a văzut
Cândva să se mai fi făcut
Și precum nici n-o să mai fie
În vremile ce au să vie.
17După aceea, ți-a luat
Podoabele ce ți le-am dat –
Sculele cele minunate,
În aur și argint lucrate –
Și chipuri de bărbați, din ele,
Făcut-ai. Chipurile-acele,
Pe care ți le-ai întocmit,
Le foloseai pentru curvit.
18Din hainele cele plăcute
Cari la gherghef au fost cusute
Straie-ai făcut, să-mbraci cu ele,
În urmă, chipurile-acele.
În fața lor, tămâia Mea
Și untdelemnu-asemenea,
Le-ai dus și-n dar le-ai așezat.
19Apoi, tot lor le-ai închinat
Pâinea pe care o aveai
Căci de la Mine o primeai.
Și untdelemn le-ai dăruit.
Mierea cu care te-am hrănit
În fața lor, de-asemenea,
Dusă ajunse-a fi și ea.
Tot ceea ce le-ai dăruit,
Precum tămâia te-ai gândit
Să fie, căci miros plăcut
Prin ele să le faci, ai vrut.
Așa ai procedat, mereu!” –
A zis Cel care-i Dumnezeu.
20„N-a fost destul câte-ai făcut,
Căci pruncii ce Mi i-ai născut,
Jertfă i-ai dat, chipurilor
Spre a sluji drept hrană, lor?
N-a fost destul cât ai curvit,
21Încât apoi a trebuit
Să-Mi junghii floarea fiilor,
Să-i treci prin foc, în cinstea lor?
22În mijlocul răului care
L-ai săvârșit fără-ncetare
Și a curviilor făcute –
Ce se vădeau nemaivăzute –
N-ai vrut să-ți mai aduci aminte
De vremile de dinainte –
De tinerețea ta – când Eu
Te-am întâlnit în drumul meu,
Goală, pe câmpuri, părăsită
Și-n al tău sânge tăvălită!
23După tot rău-acesta care
L-ai săvârșit fără-ncetare –
(O, vai de tine! Vai, mereu!” –
Zice Cel care-i Dumnezeu –)
24„Case anume, ți-ai zidit,
Care erau pentru curvit,
Iar în piețe, ai cătat
Doar înălțimi, de-ai ridicat.
25La colț de uliți, am văzut
Că înălțimi, iar, ți-ai făcut
Iar frumusețea ta vestită,
Ai vrut să fie necinstită.
Picioarele ți-ai desfăcut,
În fața celor ce-au trecut
Pe lângă tine, ne-ncetat,
Căci la curvie te-ai dedat.
26Cu Egiptenii ai curvit;
Vecinilor, ți-ai dăruit
Trupul ce-a fost de vlagă plin.
Cu cei care la tine vin,
Ai înmulțit a ta curvie,
Ca să stârnești a Mea mânie.
27Iată, mânia M-a cuprins
Și împotrivă-ți am întins,
Acum, temutul brața al Meu,
Iar porția pe care eu,
Pentru-ntreținere ți-am dat-o,
Află că mult ți-am micșorat-o,
Pentru că am găsit cu cale
Ca să te las vrăjmașei tale –
Copila Filistenilor.
Când ea, felul purtărilor
Ți l-a văzut, s-a înroșit,
De cât e de nelegiuit.
28Spre-Asirieni te-ai îndreptat
Și la curvie te-ai dedat,
Căci fără saț te-ai dovedit.
Dar nici așa, de-al tău curvit,
Tu – încă – nu te-ai săturat.
29Spre Canaan ți-ai îndreptat
Curviile și ai pătruns
Pân’ la Haldei, însă de-ajuns
Tot nu ți-a fost; n-ai încetat,
Pentru că nu te-ai săturat.
30Ce slăbiciune ai avut,
De inimă, de ai făcut
Toate aceste lucruri rele –
Precum ibovnicele-acele
Cari la curvie s-au dedat –
31Atuncea când ți-ai ridicat
Case anume, de curvit,
În colț de uliți, și-ai zidit
Doar înălțimi, puse în față,
Oriunde, în orice piață.
Prin ceea ce ai săvârșit,
Tu nici nu te-ai asemuit
Cu acea curvă care cată,
Mereu, ca să primească plată.
32Prea curvă, tu te-ai dovedit,
Ca și femeia ce-a primit
Străini, acasă, ne-ncetat,
În locul la al ei bărbat!
33Femeile care curvesc,
Mereu o plată dobândesc;
Numai tu, daruri le-ai făcut,
Iubiților ce i-ai avut,
Doar pentru ca să reușești
Să îi atragi și să curvești.
34Cu totul altfel te-ai vădit,
Decât cele care-au curvit,
Pentru că nimeni, înadins,
Spre tine, mâna, nu și-a-ntins,
Ci tu, o plată le dădeai
Celor pe care-i aduceai
La tine, chiar de-i potrivit
Ca ei, ție, să-ți fi plătit.
Din felu-n care te-ai purtat,
Mai altfel tu te-ai arătat,
Decât acelea cari, se știe
Că sunt dedate la curvie.”
35„Curvă, ascultă ăst Cuvânt,
Din partea Domnului Cel Sfânt!
36Așa vorbește Dumnezeu:
Iată ce îți voi face Eu:
Pentru că tu ți-ai risipit
Banii și ti-ai descoperit –
Căci goliciunea, ne-ncetat,
La idoli tu ți-ai arătat
Și la ibovnici, negreșit –
Din pricină că ai jertfit,
Apoi, sângele pruncilor,
Dându-l în dar idolilor,
37Îi strâng pe cei care-ți erau
Ibovnici și te dezmierdau,
Pe cei pe care i-ai iubit,
Pe cei ce i-ai disprețuit.
Din toate părțile-i adun
Și împotriva ta îi pun.
Asupra ta, ei năvălesc
Și goliciunea-ți dezvelesc.
38Ei te vor judeca de-ndată,
Așa precum e judecată
Femeia care-i dovedită
A fi prea curvă și-i găsită
Ucigătoare de copii.
Asta ai să pățești, să știi!
În jertfă sângeroasă, iată,
Te voi preface de îndată.
Vei fi o jertfă a urgiei
Și-asemenea a geloziei.
39Am să te dau pe mâna lor,
Să-ți facă tot ceea ce vor.
Casele tale de curvie,
Atunci, surpate au să fie,
Iar înălțimile zidite
Au să îți fie nimicite.
Hainele au să ți le ia.
Podoabele de-asemenea –
Ce sunt din pietre nestemate –
Și el îți vor fi luate.
Nimica nu vei mai avea,
Căci goală tu vei rămânea.
40O gloată mare au s-adune
Și împotrivă-ți o vor pune.
Gloata aceea-ngrozitoare,
Cu pietre, o să te omoare;
Cu sabia te va împunge
Și al tău trup îl va străpunge.
41Casele tale au să cadă
În gheara flăcărilor, pradă.
În jur ți se vor aduna
Cu toți și se vor răzbuna
Pe tine, iar pe lângă ei,
Vor fi mulțime de femei,
Care la al tău chip privesc.
În acest fel, vreau să opresc
Curvia ta și nici o plată
De curvă, nu vei da, vreodată.
42Așa-Mi voi potoli mânia
Și am să Îmi opresc urgia,
Pentru că-n urmă, ne-ndoios,
Eu nu am să mai fiu gelos
Pe tine, căci Mă liniștesc
Și supărarea-Mi potolesc.
43Pentru că nu ți-ai amintit
De vremile ce le-ai trăit
În tinerețe și-ai cătat,
Mereu, doar de M-ai ațâțat
Prin ceea ce ai săvârșit,
Iată, voi face – negreșit –
Să cadă peste capul tău,
Purtarea ta – tot acest rău –
Ca tu să nu mai îndrăznești,
Nelegiuiri să săvârșești.
44Iată, cei care au știut
Ca zicători să fi făcut,
În pilda lor au să te pună
Și-n acest fel au să îți spună:
„După cum mama se arată,
Așa este și ai ei fată!”
45Ești fiica mamei tale, care,
De toți copii ce îi are –
Precum și de al ei bărbat –
Ajuns-a de s-a dezgustat.
Mama vă e de neam Hetit,
Iar tatăl vostru-i Amorit.
46Sora ta mare, cea aflată
La miazănoapte așezată,
Chemată e Samaria,
Cu fiicele de lângă ea.
Sora cea mică e chemată
Sodoma și e așezată
În miazăzi, cu-ale ei fiice.
47Iată dar, ce pot Eu a-ți zice:
Tu, nu numai că ai umblat
Pe-ale lor căi neîncetat –
Făcând tot ceea ce-ai văzut
Precum că ele au făcut –
Dar ca și cum te-ai fi gândit
Că prea puține-ai săvârșit,
Te-ai arătat și mai stricată
Decât au fost ele, vreodată.
48Pe viața Mea” – a cuvântat
Cel ce e Domn cu-adevărat
Și Dumnezeu – „Eu am văzut
Cum că Sodoma n-a făcut –
Cu ale ei fiice apoi –
Tot ceea ce ați făcut voi,
Adică tu ce-n frunte stai,
Cu fiicele pe cari le ai.
49Iată ceea ce am văzut
Eu, că Sodoma a făcut,
Iată a ei nelegiuire:
Era-ngâmfată, peste fire;
Trăia-n belșugul ei cel mare,
În liniște și nepăsare.
Ale ei fiice o urmau
Și-asemeni ei, viața-și duceau.
Sprijin, n-au dat celui lipsit
Și nici celui nenorocit.
50Blestemății ele-au făcut,
În fața Mea. Când am văzut
Ce fac și cum s-au semețit,
Îndată Eu le-am nimicit.
51Samaria, nici jumătate
Din ale tale mari păcate,
Nu le-a făcut. Da – negreșit –
Mai multe, tu ai săvârșit
Și astfel, prin al tău păcat,
Surorile ți-ai ușurat,
Căci a lor vină, bunăoară,
A devenit mult mai ușoară.
52Tu, cea care ai ușurat
Vina care ți-a apăsat
Surorile – căci am văzut
Purtările ce le-ai avut –
Suferă-acum, urmările
Ce ți le dau purtările!
Prin ceea ce ai săvârșit,
Mai urâcioasă-ai devenit
De cât au fost ele, vreodat’,
Și-n acest fel le-ai ușurat,
Căci a lor vină, bunăoară,
A devenit mult mai ușoară.
Acopere-te de rușine!
Ocara vină, peste tine,
Căci ușurat-ai vina care,
Surorile-ți, apăsa tare!
53Îi voi aduce înapoi,
Pe cei ce sunt prinși de război
Și se vădeau ai Sodomei
Precum și ai fiicelor ei.
Îi voi aduce înapoi
Pe cei ce sunt prinși de război
Vădindu-se ai Samariei
Precum și ai fiicelor ei.
Îi voi aduce înapoi
Și pe ai tăi prinși de război
Care, atunci, afla-se-vor,
Cu toții, în mijlocul lor,
54Ca astfel, tu să îți simțești
Ocara și să te roșești,
Pentru tot ce ai săvârșit
Și-n urmă, să le fi slujit
Drept pricină de mângâiere,
Venită în a lor durere.
55Astfel, Sodoma – și cu ea,
Fiicele ei, de-asemenea –
Atunci se vor întoarce iară,
La starea lor de-odinioară.
Și sora ta, Samaria –
Și-ale ei fiice-asemenea –
Atunci se vor întoarce iară,
La starea lor de-odinioară.
Și tu, cu ale tale fiice,
Vă veți întoarce – pot a-ți zice –
La starea cea de altădată.
56Când erai mândră și bogată,
De soarta pe care-o aveai –
Deci de Sodoma – nu vorbeai.
57De ea, tu nu ai mai vorbit
‘Nainte de-a se fi vădit
Nemărginita-ți răutate,
Când ai primit – pe săturate –
Batjocura fiicei pe care
Neamul de Sirieni o are,
A fiicei Filistenilor,
Precum și a vecinilor
Care în jurul tău erau
Și care te disprețuiau!
58Într-adevăr, n-ai altă cale
Decât să-ți porți relele tale,
Nelegiuirile știute
Și urâciunile făcute.”
59Așa vorbește Dumnezeu:
„Iată ce îți voi face Eu:
Îți fac, după cum am văzut
Precum că și tu ai făcut,
Nesocotindu-ți jurământul
Și încălcându-ți legământul!
60Însă, de legământul Meu,
Am să-Mi aduc aminte Eu.
De el, am să-Mi aduc aminte,
Căci l-am făcut mai înainte,
În vremea tinereții tale.
Iată că am găsit cu cale,
Alt legământ să fac cu tine,
Care pe veșnicie ține.
61Atunci, ai să-ți aduci aminte,
Cum te-ai purtat Tu, înainte,
Și te vei umple de rușine,
Când ai să le primești, la tine,
Pe ale tale surori, cari
Sunt și mai mici, dar și mai mari.
Pe-acestea, ți le voi da Eu,
Dar nu pe legământul Meu,
Pentru că nu pe-al lui temei,
La tine, tu ai să le iei.
62Cu tine, fac un legământ
Și ști-vei că Eu, Domnul, sânt,
63Ca de trecut să-ți amintești,
Să-ți închizi gura, să roșești
Cuprinsă de rușinea ta
Atunci când Eu îți voi ierta
Toate pe câte le-ai făcut,
Păcatele ce le-ai avut.
Așa va fi, cum am zis Eu,
Care sunt Domnul Dumnezeu,”
Selectat acum:
Ezechiel 16: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca