Ezechiel 2
2
1„Ascultă, fiu al omului” –
Îmi zise-atuncea glasul Lui.
„Ridică-te, căci Eu voiesc,
Îndată, ca să îți vorbesc!”
2Când aste vorbe le-a rostit,
În mine duhul a venit
Și în picioare m-a săltat.
În urmă, eu am ascultat
Glasul care de sus venea,
Al Celui care îmi vorbea.
3„Te voi trimite”– mi-a zis El –
„La toți fiii lui Israel,
Care se află azi sub soare,
La „îndărătnice popoare”
Cari împotrivă-Mi s-au unit
Și-n acest fel s-au răzvrătit.
Tu, fiu al omului, ești cel
Care vei merge-n Israel.
Iată, întreg acel popor –
Și-asemenea părinții lor –
Din vremea veche, negreșit,
În contră-Mi au păcătuit
Și până azi se dovedesc
Precum că tot păcătuiesc.
4Acești copii, la care Eu
Te voi trimite, tot mereu,
Nerușinați s-au dovedit,
Căci inima și-au împietrit.
Când vei ajunge, să le spui:
„Ascultați vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Așa vorbește Dumnezeu!”
5Fie că ei vor asculta,
Fie că nu, vorbirea ta –
Căci sunt o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită –
Vor ști cu toți că-n acel loc,
De-acum, se află un proroc.
6Tu, fiu al omului, n-ai teamă!
Nu le lua vorbele-n seamă
Și nici să nu te înspăimânte,
Atuncea, ale lor cuvânt,
Chiar dacă ei sunt mărăcini
Sau sunt ca tufele de spini
Pe lângă tine, și chiar dacă
Sunt niște scorpii ce te-atacă.
Totuși, tu nu-i lua în seamă!
De-ale lor vorbe, să n-ai teamă!
De-asemenea, de fața lor,
Să nu te-areți tu, temător,
Căci sunt o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită.
7Tu pune-le aste cuvinte,
Ce-s ale Mele, înainte,
Fie că ei vor asculta,
Fie că nu, vorbirea ta,
Căci sunt o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită!
8Tu, însă, fiu al omului,
Ascultă vorba Domnului!
Ascultă ce-ți spun și să știi
Ca îndărătnic să nu fii,
Precum e casa răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită!
Deschide-ți gura, să primești
Ce îți voi da să înghițești!”
9Apoi, atent eu am șezut
Și-o mână-ntinsă am văzut,
Cum se îndreaptă către mine
Și-o carte-n chip de sul, ea ține.
10După ce-ntâi mi-a arătat-o,
În față-mi a desfășurat-o.
Scrisă era, pe dinafară
Și înăuntru scrisă iară.
În ea sunt scrise bocete,
Cu plângeri mari și gemete.
Selectat acum:
Ezechiel 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca