Ezechiel 3
3
1Pe când uimit eram eu încă,
El mi-a vorbit: „Ia și mănâncă,
Ceea ce vezi în fața ta!
Tu, fiu al omului, nu sta,
Ci-nghite cartea ca astfel,
La casele lui Israel,
Să te trimit, să le vestești
Cuvintele ce le primești!”
2Am deschis gura și mi-a dat
Sulul acel, de l-am mâncat.
3„Hrănește-ți trupul” – zise El –
„Și măruntaiele astfel
Să ți le umpli, de îndat’,
Cu sulul care ți-a fost dat!”
Când l-am mâncat, în gura mea,
Dulce ca mierea îmi părea.
4El zise: „Fiu al omului,
Ai să te duci și ai să spui
În Israel, cuvântul Meu!
5Vezi dar, că nu te trimit Eu,
La un popor care arată
O limbă grea și încurcată,
Ci numai la poporu-acel,
Din casele lui Israel.
6Nu te trimit la oameni cari
Fac parte din popoare mari
Având o limbă încurcată
Și-o grea vorbire totodată,
Pe care, orișicât ai vrea,
Să o-nțelegi, nu ai putea.
Îți spun însă, că – negreșit –
Dacă la ele te trimit,
Acele neamuri, de îndat’,
Pe tine te-ar fi ascultat!
7Cu toate-acestea, Israel
Nu te va asculta defel,
Căci el, de fapt, precum știu bine,
Nu vrea a asculta de Mine.
Casa lui Israel arată
Că are fruntea încruntată,
Iar inima îi e-mpietrită.
8Iată, îți va fi dăruită
O față aspră, ca a lor.
Ca frunțile oamenilor,
Am să îți fac și fruntea ta
Și-asprime ea va căpăta.
9Precum un diamant, voiesc
Ca fruntea ta să o aspresc,
Încât ea va ajunge, încă,
Mai tare decât e o stâncă.
Nu te speria și nu te teme,
Pentru că ei, în orice vreme,
Sunt doar o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită!”
10După aceea, glasul Lui
Îmi zise: „Fiu al omului,
Cuvintele ce îți voi spune,
Ascultă-le și ți le pune
În a ta inimă! Apoi,
11Du-te la prinșii de război,
La fiii din al tău popor.
Vorbește-le dar, tuturor,
Fie că ei vor asculta,
Fie că nu, vorbirea ta.
În felu-acesta să le spui:
Ascultați vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Așa vorbește Dumnezeu!”
12Atuncea, Duhul m-a răpit
Și-n urma mea am auzit
Vuiete cari făcute sânt
De un cutremur de pământ.
Îndată, eu am priceput
Că zgomotul a fost făcut
De slava Domnului, când ea,
Din locul în care ședea,
S-a ridicat. Am auzit,
13Apoi, și cum au vâjâit,
Aripile ce le aveau
Făpturile cari vii erau,
L-au scos atunci când au pornit
Și între ele s-au lovit.
Am auzit de-asemenea,
Alt zgomot care se vădea
Drept huruitul roților
Aflate la tălpile lor
Și vuiete ce scoase sânt
De un cutremur de pământ.
14Atunci când Duhul m-a răpit,
Mergeam furios și necăjit,
Iar Domnul, mâna, Își lăsase,
Asupra mea de apăsase.
15La Tel-Abib, am mers apoi,
La cei ce-au fost prinși de război,
În al Haldeilor hotar,
La apa râului Chebar.
O săptămână, am rămas
În al lor mijloc, fără glas
Și mă simțeam înmărmurit.
16A șaptea zi, am auzit
Însă, Cuvântul Domnului
17Zicându-mi: „Fiu al omului,
Te pun – acuma – păzitor,
Peste-al lui Israel popor.
Când, un cuvânt tu vei avea,
Ce va veni din partea Mea,
Ai să te duci și ai să spui,
Cuvântul Meu, poporului!
18Când îi voi zice, bunăoară,
Omului rău, că o să moară –
Iar tu nu o să te grăbești
Ca vestea să i-o-mpărtășești
Spre a-l opri din calea lui
Și să scapi viața omului,
Iar omul care este rău
Piere pentru păcatul său –
Să știi că te voi căuta,
Căci am să cer, din mâna ta,
Sângele omului acel!
19Dar dacă-l înștiințezi, iar el
Continuă pe drumul său –
Făr’ să se-abată de la rău –
Și o să moară, negreșit,
Pentru păcatul săvârșit,
Nu te vei face vinovat
Iar sufletul îți e iertat!
20Atuncea când un om – vădit
Precum că e neprihănit –
Se va abate, fără știre,
De la a lui neprihănire –
Iar pe acest nou drum al său
Are a se deda la rău –
Un laț, am să îi însăilez
Ca înainte-i să-l așez,
Prin care el are să cadă
Apoi, în plasa morții, pradă.
Dacă tu n-ai să te grăbești,
Ca vestea să i-o-mpărtășești –
Iar omul moare, negreșit,
Pentru păcatul săvârșit
Fără să-i fie pomenită
Viața ce-a fost neprihănită –
Să știi că te voi căuta,
Căci am să cer, din mâna ta,
Sângele omului acel!
21Dar dacă-l înștiințezi, iar el
Nu o să mai păcătuiască –
Și-n acest fel o să trăiască
Pentru că tu l-ai înștiințat –
Sufletul tău va fi iertat!”
22Asupră-mi, mâna Domnului
Venit-a, iar cuvântul Lui
Mi-a zis: „Te scoală! Du-te-n vale,
Pentru că am găsit cu cale,
În locu-acela, să-ți vorbesc!”
23Eu am plecat să împlinesc
Ceea ce Domnul mi-a cerut.
M-am dus în vale și-am văzut
Cum vine a Lui slavă iar,
La fel ca la râul Chebar.
Când aste lucruri le-am zărit,
Jos, la pământ, m-am prăbușit.
24Duhul în mine a intrat
Și în picioare m-a săltat,
Iar Domnul astfel mi-a vorbit:
„Du-te acasă, negreșit,
Și-ncuie-te apoi, în ea!
25Parte de frânghii vei avea
Tu, fiule al omului,
Căci oamenii poporului
Au să te lege, de îndată,
Să nu mai poți ieși, vreodată,
În al lor mijloc. Vor căta
26Ca să lipească limba ta,
De cerul gurii, mut să fii,
Să nu mai poți, nicicând, să vii,
Ca să îi mustri. Iată, ei –
Adică oamenii acei –
Sunt doar o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită!”
27Dar când îți voi vorbi Eu, iată,
Am să-ți deschid gura de-ndată,
Căci trebuie ca să le spui:
„Ascultați vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Așa vorbește Dumnezeu:
„Cine voiește, să asculte,
Iar cine nu vrea, să n-asculte!
Căci sunt o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită!”
Selectat acum:
Ezechiel 3: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ezechiel 3
3
1Pe când uimit eram eu încă,
El mi-a vorbit: „Ia și mănâncă,
Ceea ce vezi în fața ta!
Tu, fiu al omului, nu sta,
Ci-nghite cartea ca astfel,
La casele lui Israel,
Să te trimit, să le vestești
Cuvintele ce le primești!”
2Am deschis gura și mi-a dat
Sulul acel, de l-am mâncat.
3„Hrănește-ți trupul” – zise El –
„Și măruntaiele astfel
Să ți le umpli, de îndat’,
Cu sulul care ți-a fost dat!”
Când l-am mâncat, în gura mea,
Dulce ca mierea îmi părea.
4El zise: „Fiu al omului,
Ai să te duci și ai să spui
În Israel, cuvântul Meu!
5Vezi dar, că nu te trimit Eu,
La un popor care arată
O limbă grea și încurcată,
Ci numai la poporu-acel,
Din casele lui Israel.
6Nu te trimit la oameni cari
Fac parte din popoare mari
Având o limbă încurcată
Și-o grea vorbire totodată,
Pe care, orișicât ai vrea,
Să o-nțelegi, nu ai putea.
Îți spun însă, că – negreșit –
Dacă la ele te trimit,
Acele neamuri, de îndat’,
Pe tine te-ar fi ascultat!
7Cu toate-acestea, Israel
Nu te va asculta defel,
Căci el, de fapt, precum știu bine,
Nu vrea a asculta de Mine.
Casa lui Israel arată
Că are fruntea încruntată,
Iar inima îi e-mpietrită.
8Iată, îți va fi dăruită
O față aspră, ca a lor.
Ca frunțile oamenilor,
Am să îți fac și fruntea ta
Și-asprime ea va căpăta.
9Precum un diamant, voiesc
Ca fruntea ta să o aspresc,
Încât ea va ajunge, încă,
Mai tare decât e o stâncă.
Nu te speria și nu te teme,
Pentru că ei, în orice vreme,
Sunt doar o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită!”
10După aceea, glasul Lui
Îmi zise: „Fiu al omului,
Cuvintele ce îți voi spune,
Ascultă-le și ți le pune
În a ta inimă! Apoi,
11Du-te la prinșii de război,
La fiii din al tău popor.
Vorbește-le dar, tuturor,
Fie că ei vor asculta,
Fie că nu, vorbirea ta.
În felu-acesta să le spui:
Ascultați vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Așa vorbește Dumnezeu!”
12Atuncea, Duhul m-a răpit
Și-n urma mea am auzit
Vuiete cari făcute sânt
De un cutremur de pământ.
Îndată, eu am priceput
Că zgomotul a fost făcut
De slava Domnului, când ea,
Din locul în care ședea,
S-a ridicat. Am auzit,
13Apoi, și cum au vâjâit,
Aripile ce le aveau
Făpturile cari vii erau,
L-au scos atunci când au pornit
Și între ele s-au lovit.
Am auzit de-asemenea,
Alt zgomot care se vădea
Drept huruitul roților
Aflate la tălpile lor
Și vuiete ce scoase sânt
De un cutremur de pământ.
14Atunci când Duhul m-a răpit,
Mergeam furios și necăjit,
Iar Domnul, mâna, Își lăsase,
Asupra mea de apăsase.
15La Tel-Abib, am mers apoi,
La cei ce-au fost prinși de război,
În al Haldeilor hotar,
La apa râului Chebar.
O săptămână, am rămas
În al lor mijloc, fără glas
Și mă simțeam înmărmurit.
16A șaptea zi, am auzit
Însă, Cuvântul Domnului
17Zicându-mi: „Fiu al omului,
Te pun – acuma – păzitor,
Peste-al lui Israel popor.
Când, un cuvânt tu vei avea,
Ce va veni din partea Mea,
Ai să te duci și ai să spui,
Cuvântul Meu, poporului!
18Când îi voi zice, bunăoară,
Omului rău, că o să moară –
Iar tu nu o să te grăbești
Ca vestea să i-o-mpărtășești
Spre a-l opri din calea lui
Și să scapi viața omului,
Iar omul care este rău
Piere pentru păcatul său –
Să știi că te voi căuta,
Căci am să cer, din mâna ta,
Sângele omului acel!
19Dar dacă-l înștiințezi, iar el
Continuă pe drumul său –
Făr’ să se-abată de la rău –
Și o să moară, negreșit,
Pentru păcatul săvârșit,
Nu te vei face vinovat
Iar sufletul îți e iertat!
20Atuncea când un om – vădit
Precum că e neprihănit –
Se va abate, fără știre,
De la a lui neprihănire –
Iar pe acest nou drum al său
Are a se deda la rău –
Un laț, am să îi însăilez
Ca înainte-i să-l așez,
Prin care el are să cadă
Apoi, în plasa morții, pradă.
Dacă tu n-ai să te grăbești,
Ca vestea să i-o-mpărtășești –
Iar omul moare, negreșit,
Pentru păcatul săvârșit
Fără să-i fie pomenită
Viața ce-a fost neprihănită –
Să știi că te voi căuta,
Căci am să cer, din mâna ta,
Sângele omului acel!
21Dar dacă-l înștiințezi, iar el
Nu o să mai păcătuiască –
Și-n acest fel o să trăiască
Pentru că tu l-ai înștiințat –
Sufletul tău va fi iertat!”
22Asupră-mi, mâna Domnului
Venit-a, iar cuvântul Lui
Mi-a zis: „Te scoală! Du-te-n vale,
Pentru că am găsit cu cale,
În locu-acela, să-ți vorbesc!”
23Eu am plecat să împlinesc
Ceea ce Domnul mi-a cerut.
M-am dus în vale și-am văzut
Cum vine a Lui slavă iar,
La fel ca la râul Chebar.
Când aste lucruri le-am zărit,
Jos, la pământ, m-am prăbușit.
24Duhul în mine a intrat
Și în picioare m-a săltat,
Iar Domnul astfel mi-a vorbit:
„Du-te acasă, negreșit,
Și-ncuie-te apoi, în ea!
25Parte de frânghii vei avea
Tu, fiule al omului,
Căci oamenii poporului
Au să te lege, de îndată,
Să nu mai poți ieși, vreodată,
În al lor mijloc. Vor căta
26Ca să lipească limba ta,
De cerul gurii, mut să fii,
Să nu mai poți, nicicând, să vii,
Ca să îi mustri. Iată, ei –
Adică oamenii acei –
Sunt doar o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită!”
27Dar când îți voi vorbi Eu, iată,
Am să-ți deschid gura de-ndată,
Căci trebuie ca să le spui:
„Ascultați vorba Domnului,
Pe care v-am adus-o eu!
Așa vorbește Dumnezeu:
„Cine voiește, să asculte,
Iar cine nu vrea, să n-asculte!
Căci sunt o casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită!”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca