Ezechiel 8
8
1Era anul al șaselea.
Luna a șasea începea,
Căci n-apucase să apună,
Încă, a cincea zi, din lună.
În vremea ‘ceea, mă aflam
În casă, iar în jur aveam
Pe toți bătrânii cei pe care
Neamul lui Iuda îi mai are.
Asupra mea, simțit-am eu,
Precum că Domnul Dumnezeu
Și-a lăsat mâna. M-am uitat
2Și iată că am observat
Un chip care, la-nfățișare,
Asemeni unui om apare.
Din jurul coapselor, în jos,
Era un foc, neîndoios;
Iar de la coapse-n sus, părea
A fi ceva ce strălucea,
Putând a fi asemuită
Doar cu arama lustruită.
3El a întins, ceva, spre noi –
Ca și o mână – iar apoi,
M-a apucat cu mâna Lui,
Chiar de zulufii capului.
Duhul – atuncea – m-a răpit
Și de îndată am simțit
Precum că sunt luat pe sus,
Între pământ și cer, și dus
Spre înălțimile cerești
Și-n viziuni dumnezeiești,
Ierusalimul l-am văzut.
În felu-acesta, am putut
S-ajung la poarta cea pe care
Curtea din interior o are.
Poarta – acolo așezată –
Spre miazănoapte-i îndreptată.
Idolul care se vădea
Al geloziei, se găsea
În acel loc. El e cel care
Stârnise gelozia mare
A Domnului. Priveam, când iată,
4Slava aceea minunată,
A Domnului lui Israel,
Venit-a în locul acel,
Așa după cum o știam,
Pe când în vale mă aflam.
5În urmă, glasul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Ridică-ți ochii, te rotește
Spre miazănoapte și privește!”
Când ochii mi i-am ridicat,
Spre miazănoapte m-am uitat,
Iar idolul ce se vădea
Al geloziei, se găsea
La miazănoapte, la intrare,
În fața ușii porții care
‘Nainte-i e, altarului.
6El zise: „Fiu al omului,
Vezi ce fac ei? Vezi cât de mari
Sunt urâciunile pe cari
Le săvârșește Israel,
Spre a mă-ndepărta, astfel,
De sfântul Meu locaș? Ce crezi?
Să știi, însă, că ai să vezi
Și alte urâciuni pe cari
Le fac și sunt cu mult mai mari!”
7M-a dus, apoi, la poarta care
Închide a curții intrare.
O gaură, am observat,
Când la perete m-am uitat.
8El zise: „Fiu al omului,
Sapă în piatra zidului!”
Făcut-am cum mi-a poruncit
Și-n zid, o ușă am găsit.
9„Intră”– mi-a zis El – „și-ai să crezi
Atuncea când ai să le vezi,
Ce urâciuni mari săvârșesc
Ei, când – aici – se întâlnesc!”
10Am deschis ușa și-am intrat
În acel loc și m-am uitat.
Atunci, văzut-am, cu stupoare,
Chipuri ce sunt de târâtoare,
De dobitoace și, la fel,
Toți idolii lui Israel,
În chip măiestru zugrăviți,
Pe toți pereții răspândiți.
11În a lor față, se aflau
Mai mulți bătrâni, care erau
Din Israel. În număr deci,
Se ridicau la șaptezeci.
În al lor mijloc se vădea
Că se afla Iazania
Cari, lui Șafan, îi e fecior.
În mâinile bătrânilor,
Cădelnițele fumegau.
În acest fel, nori groși scoteau,
Mereu, cădelnițele-acele,
Căci se ardea tămâie-n ele.
12Atuncea, glasul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Oare acuma, ai văzut
Ce fel de lucruri au făcut
Bătrânii casei cea pe care
Neamul lui Israel o are?
Văzut-ai tu, ce săvârșeau,
În întuneric când ședeau,
În ale lor odăi spoite
Cu chipurile zugrăvite?
Fac astfel, pentru că își zic:
„Domnul nu va vedea nimic,
Pentru că El a părăsit
Această țară, negreșit!”
13El mi-a mai zis: „Iată, să crezi
Că încurând tu ai să vezi
Și alte urâciuni pe cari
Le săvârșesc și-s mult mai mari!”
14M-a dus, apoi, la poarta care
E ridicată, la intrare,
La Casa Domnului, aflată
Spre miază noapte îndreptată.
Chiar în apropierea ei,
Eu am văzut niște femei.
În acel loc se adunau
Și, pe Tamuz, ele-l plângeau.
15În urmă, zise glasul Lui:
„Văzut-ai, fiu al omului?
Dar ai să vezi urâciuni cari
Se vor vădi cu mult mai mari!”
16M-a dus, în urmă, de îndată,
În curtea înăuntru-aflată –
Curte a casei Domnului.
În fața ușii Templului –
În locul ce se află chiar
Între pridvor și-ntre altar –
Eu am văzut mai mulți bărbați
Că la un loc sunt adunați.
Cei care-acolo se aflau,
Cam douăzeci și cinci, erau.
Acea mulțime, am văzut
Cum că cu dosul a șezut
Spre Templu și că a privit,
Cu fața, înspre răsărit,
Căci toți erau închinători,
În fața soarelui, în zori.
17Apoi, îmi zise glasul Lui:
„Văzut-ai, fiu al omului?
Pentru-a lui Iuda casă, oare,
A fi puțin lucru, îți pare,
Toate pe câte le-ai văzut,
Că ei, aicea, le-au făcut?
Țara mai trebuie să fie,
Umplută-apoi, cu silnicie?
Mai trebuie făcut ceva,
Să Mă mai mânie, cumva?
Iată că ei, în acest ceas,
Și-apropie ramul, de nas!
18De-aceea, voi lucra și Eu,
Doar cu urgie. Ochiul Meu,
Loc pentru milă, în el, n-are
Și n-au să capete-ndurare.
Degeaba vor striga, mereu,
Pentru că n-am să-i ascult Eu.”
Selectat acum:
Ezechiel 8: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca