Geneza 30
30
Copiii lui Iacov
1Văzând că nu poate să nască,
A început s-o pizmuiască
Rahela-atunci, pe sora sa,
Iar către Iacov spuse-așa:
„Să-mi dai copii! De nu – să știi! –
Nu voi mai fi, printre cei vii!”
2Iacov, pe ea, s-a mâniat.
Răstindu-se, a întrebat:
„Crezi că sunt, oare, Dumnezeu?!
Să faci copii, te-am oprit eu?!”
3Ea a răspuns: „Ia roaba mea –
Pe Bilha. Culcă-te cu ea!
Va naște pe genunchii mei
Și-n acest fel, copiii ei,
Că sunt ai mei, va fi știut!”
4Iacov primi. Ea a născut
5Un fiu. Rahela, peste poate,
6De fericită-a zis: „Dreptate,
Acuma, Domnul mi-a făcut,
Căci El, necazul, mi-a văzut
Și cu un fiu m-a dăruit!”
„Dan”, pe copil, ea l-a numit –
„A judecat”, Dan e tradus.
7Bilha, pe lume, i-a adus,
Lui Iacov, încă un fecior.
8Rahela-a zis triumfător:
„Eu am luptat cu Dumnezeu,
În contra sorei mele. Eu
Am biruit!” Nume i-a pus
„Neftali”, care e tradus
Prin „Luptele lui Dumnezeu”.
9Lea-și simți sufletul greu,
Când a văzut ce s-a-ntâmplat.
Pe roaba sa, ea a luat –
Pe Zilpa – dând-o ca să fie,
Pentru bărbatul ei, soție.
10Un fiu și Zilpa a născut.
11„Vai ce noroc, eu am avut!” –
A gândit Lea și-a numit,
Copilul, „Gad” – căci tălmăcit,
„Noroc” înseamnă. Mai târziu,
12Zilpa născu încă un fiu.
13„Mă simt atât de fericită!” –
Lea a zis – „Voi fi numită
Drept fericită-ntre femei”.
Atunci, fiului roabei ei,
I-a zis „Așer”; prin „Fericit”,
Numele-acesta-i tălmăcit.
14Ruben ieși odată-afară –
Pe vremea secerei de vară –
Și, mandragore, a găsit,
Pe câmp. Acasă, a venit,
Și mamei sale, i le-a dat.
De mandragore, a aflat
Rahela, căci ea l-a văzut.
Merse la Lea și-a cerut:
„Lea, te rog să-mi dai și mie,
15Din mandragore!” „Să-ți dau ție?
Nu e destul că mi-ai luat
Bărbatul? Ce te-a apucat,
De mandragore-acuma vrei?!
Vrei, de la Ruben, să le iei?”
„Ei bine! Astăzi ți-l dau ție,
Pe Iacov, dacă-mi dai și mie
Din mandragore! Te-nvoiești?” –
16Zise Rahela. „Al meu ești” –
Lui Iacov, Lea i-a vorbit,
Seara, când – foarte obosit –
El, de la câmp, s-a înturnat.
„La mine vii! Te-am cumpărat,
Cu mandragore, de la ea” –
Îi spuse – „de la sora mea.
De fiul meu, au fost culese!”
Iacov, atunci, cu Lea merse.
17Ruga ei fost-a ascultată,
Căci a rămas însărcinată
Și-n urmă, a născut un fiu –
18Al cincilea – zicând: „Eu știu,
Că Dumnezeu m-a răsplătit,
Când soțului i-am dăruit
Pe roaba mea.” Deci, „Isahar”,
Copilului, îi spuse. Iar
Numele-acesta-n tălmăcire,
E cunoscut drept „Răsplătire”.
19Lea, un fiu, a mai născut –
Al șaselea ce l-a avut –
20Și-a zis: „Frumos dar mi-a fost dat,
De Domnul, iar al meu bărbat
La mine doar, va fi găsit,
Căci șase fii, i-am dăruit.
Ea, „Zabulon”, copilului,
Îi spuse, iar numele lui,
Se tălmăcește „Locuință”.
Lea avea acea credință,
Că Iacov n-o s-o părăsească,
La ea venind să locuiască.
21În urmă, a născut o fată,
Și i-a spus „Dina” – „Judecată.”
22Și iată, ziua a venit,
Când Dumnezeu Și-a amintit
Cum că Rahela I-a cerut
Și ea ceva. El a făcut,
În așa fel, încât și ea,
Copii, să poată a avea.
23Un fiu, Rahela-a căpătat,
Și-a zis: „Acuma mi-a luat
24Domnul, ocara”, și-a numit,
Copilul, „Iosif” – tălmăcit,
Vine „Adaos”, căci voia,
Încă un fiu, să i se dea.
Rahela zise: „Aș vrea eu,
Un fiu, să-mi mai dea Dumnezeu.”
Îmbogățirea lui Iacov
25După ce Iosif a venit
Pe lume, Iacov i-a vorbit,
Socrului său: „Să plec, aș vrea –
Să mă întorc la casa mea.
Mă lasă dar, să plec acum,
Căci am de făcut un lung drum.
26Nevestele, copiii mei,
Vreau să mi-i dai, căci, pentru ei,
Atâția ani, eu ți-am slujit –
Și bine știi, cum ți-am muncit.”
27Laban i-a zis: „Te-am ascultat.
De trecere am căpătat,
Mai zăbovește – căci văd bine –
Sunt binecuvântat, prin tine,
De către Bunul Dumnezeu.
Mai stai! Ascultă ce-ți spun eu:
28Să-mi ceri simbrie, cât gândești.
Cât ceri, atât ai să primești!”
29Iacov a spus: „Eu te-am slujit
Și știi cum ți s-au propășit
Cirezile, muncind cu rost.
30Ți-aduci aminte, cum a fost,
Mai înainte? Mai nimic!
Ascultă deci, cum eu îți zic:
Puținul care l-ai avut,
De când sunt eu, mult a crescut.
Oriunde, eu m-am îndreptat,
Domnul te-a binecuvântat.
Acum te-ntreb: când voi avea
Timp, oare, pentru casa mea?!”
31Laban a zis: „Ce îți dorești?”
„Nimic, dacă te învoiești
Cu ce-ți voi spune. Atunci doar,
Am să-ți păzesc eu, turma, iar.
32Chiar astăzi, am să trec prin turmă.
Îmi voi alege, mai pe urmă,
Oricare miel va fi sein,
Pestriț sau negru. Apoi, din
Turma de capre, voi avea,
La fel. Asta-i simbria mea!
33Iată cum fi-va dovedit
Dacă sunt sincer și cinstit:
Când vii să vezi simbria mea
Și-n a mea turmă vei vedea
Ceva ce nu este bălțat,
Să-l socotești ca de furat!”
34Laban a spus: „Bine-ai vorbit!”
35În acea zi, au despărțit
Deoparte capre, țapi și miei,
Așa precum vorbiră ei –
Tot ceea ce a fost bălțat,
Iacov, fiilor săi, a dat.
36Au împărțit așa precum
Vorbiră. Trei zile de drum
Distanță-au așezat cei doi,
Între-a lor turme; iar apoi,
Iacov, de turma socrului,
S-a îngrijit, cu mâna lui.
37Nuiele verzi, de plop, atunci,
Și de migdal, cătă prin lunci –
Și de platan, a adunat.
Fâșii de coajă-a curățat,
Scoțând albeața la iveală.
38Apoi le puse, cu fereală,
În jgheaburi, la adăpător –
Exact sub ochii oilor,
Care atuncea când vor bea
Și când nuielele-or vedea,
Venindu-le să zămislească,
Doar miei bălțați aveau să nască.
39Deci la nuiele când priveau,
Oile toate zămisleau
Doar miei bălțați, seini, pestriți.
40Aceștia erau despărțiți –
De Iacov – și, spre a lui turmă,
Zorit, el le mâna din urmă.
Turma lui Iacov a sporit,
Și-a lui Laban s-a tot micit.
41De câte ori se-nfierbântau
Oile tari și zămisleau,
Iacov punea – sub ochii lor –
Nuiele, în adăpător,
Și astfel, oile priveau
Nuielele, când zămisleau;
Iar mieii lor erau bălțați,
Fiind apoi lui Iacov dați.
42Când oile erau mai slabe,
Nu mai punea nuiele albe.
Laban avea oile cari
Slabe erau, iar cele tari
Le avea Iacov, negreșit.
43În acest fel, s-a-mbogățit
Iacov și-averea i-a crescut,
Căci multe turme a avut.
Avea mulți robi și roabe cari
Pășteau cămile și măgari.
Selectat acum:
Geneza 30: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Geneza 30
30
Copiii lui Iacov
1Văzând că nu poate să nască,
A început s-o pizmuiască
Rahela-atunci, pe sora sa,
Iar către Iacov spuse-așa:
„Să-mi dai copii! De nu – să știi! –
Nu voi mai fi, printre cei vii!”
2Iacov, pe ea, s-a mâniat.
Răstindu-se, a întrebat:
„Crezi că sunt, oare, Dumnezeu?!
Să faci copii, te-am oprit eu?!”
3Ea a răspuns: „Ia roaba mea –
Pe Bilha. Culcă-te cu ea!
Va naște pe genunchii mei
Și-n acest fel, copiii ei,
Că sunt ai mei, va fi știut!”
4Iacov primi. Ea a născut
5Un fiu. Rahela, peste poate,
6De fericită-a zis: „Dreptate,
Acuma, Domnul mi-a făcut,
Căci El, necazul, mi-a văzut
Și cu un fiu m-a dăruit!”
„Dan”, pe copil, ea l-a numit –
„A judecat”, Dan e tradus.
7Bilha, pe lume, i-a adus,
Lui Iacov, încă un fecior.
8Rahela-a zis triumfător:
„Eu am luptat cu Dumnezeu,
În contra sorei mele. Eu
Am biruit!” Nume i-a pus
„Neftali”, care e tradus
Prin „Luptele lui Dumnezeu”.
9Lea-și simți sufletul greu,
Când a văzut ce s-a-ntâmplat.
Pe roaba sa, ea a luat –
Pe Zilpa – dând-o ca să fie,
Pentru bărbatul ei, soție.
10Un fiu și Zilpa a născut.
11„Vai ce noroc, eu am avut!” –
A gândit Lea și-a numit,
Copilul, „Gad” – căci tălmăcit,
„Noroc” înseamnă. Mai târziu,
12Zilpa născu încă un fiu.
13„Mă simt atât de fericită!” –
Lea a zis – „Voi fi numită
Drept fericită-ntre femei”.
Atunci, fiului roabei ei,
I-a zis „Așer”; prin „Fericit”,
Numele-acesta-i tălmăcit.
14Ruben ieși odată-afară –
Pe vremea secerei de vară –
Și, mandragore, a găsit,
Pe câmp. Acasă, a venit,
Și mamei sale, i le-a dat.
De mandragore, a aflat
Rahela, căci ea l-a văzut.
Merse la Lea și-a cerut:
„Lea, te rog să-mi dai și mie,
15Din mandragore!” „Să-ți dau ție?
Nu e destul că mi-ai luat
Bărbatul? Ce te-a apucat,
De mandragore-acuma vrei?!
Vrei, de la Ruben, să le iei?”
„Ei bine! Astăzi ți-l dau ție,
Pe Iacov, dacă-mi dai și mie
Din mandragore! Te-nvoiești?” –
16Zise Rahela. „Al meu ești” –
Lui Iacov, Lea i-a vorbit,
Seara, când – foarte obosit –
El, de la câmp, s-a înturnat.
„La mine vii! Te-am cumpărat,
Cu mandragore, de la ea” –
Îi spuse – „de la sora mea.
De fiul meu, au fost culese!”
Iacov, atunci, cu Lea merse.
17Ruga ei fost-a ascultată,
Căci a rămas însărcinată
Și-n urmă, a născut un fiu –
18Al cincilea – zicând: „Eu știu,
Că Dumnezeu m-a răsplătit,
Când soțului i-am dăruit
Pe roaba mea.” Deci, „Isahar”,
Copilului, îi spuse. Iar
Numele-acesta-n tălmăcire,
E cunoscut drept „Răsplătire”.
19Lea, un fiu, a mai născut –
Al șaselea ce l-a avut –
20Și-a zis: „Frumos dar mi-a fost dat,
De Domnul, iar al meu bărbat
La mine doar, va fi găsit,
Căci șase fii, i-am dăruit.
Ea, „Zabulon”, copilului,
Îi spuse, iar numele lui,
Se tălmăcește „Locuință”.
Lea avea acea credință,
Că Iacov n-o s-o părăsească,
La ea venind să locuiască.
21În urmă, a născut o fată,
Și i-a spus „Dina” – „Judecată.”
22Și iată, ziua a venit,
Când Dumnezeu Și-a amintit
Cum că Rahela I-a cerut
Și ea ceva. El a făcut,
În așa fel, încât și ea,
Copii, să poată a avea.
23Un fiu, Rahela-a căpătat,
Și-a zis: „Acuma mi-a luat
24Domnul, ocara”, și-a numit,
Copilul, „Iosif” – tălmăcit,
Vine „Adaos”, căci voia,
Încă un fiu, să i se dea.
Rahela zise: „Aș vrea eu,
Un fiu, să-mi mai dea Dumnezeu.”
Îmbogățirea lui Iacov
25După ce Iosif a venit
Pe lume, Iacov i-a vorbit,
Socrului său: „Să plec, aș vrea –
Să mă întorc la casa mea.
Mă lasă dar, să plec acum,
Căci am de făcut un lung drum.
26Nevestele, copiii mei,
Vreau să mi-i dai, căci, pentru ei,
Atâția ani, eu ți-am slujit –
Și bine știi, cum ți-am muncit.”
27Laban i-a zis: „Te-am ascultat.
De trecere am căpătat,
Mai zăbovește – căci văd bine –
Sunt binecuvântat, prin tine,
De către Bunul Dumnezeu.
Mai stai! Ascultă ce-ți spun eu:
28Să-mi ceri simbrie, cât gândești.
Cât ceri, atât ai să primești!”
29Iacov a spus: „Eu te-am slujit
Și știi cum ți s-au propășit
Cirezile, muncind cu rost.
30Ți-aduci aminte, cum a fost,
Mai înainte? Mai nimic!
Ascultă deci, cum eu îți zic:
Puținul care l-ai avut,
De când sunt eu, mult a crescut.
Oriunde, eu m-am îndreptat,
Domnul te-a binecuvântat.
Acum te-ntreb: când voi avea
Timp, oare, pentru casa mea?!”
31Laban a zis: „Ce îți dorești?”
„Nimic, dacă te învoiești
Cu ce-ți voi spune. Atunci doar,
Am să-ți păzesc eu, turma, iar.
32Chiar astăzi, am să trec prin turmă.
Îmi voi alege, mai pe urmă,
Oricare miel va fi sein,
Pestriț sau negru. Apoi, din
Turma de capre, voi avea,
La fel. Asta-i simbria mea!
33Iată cum fi-va dovedit
Dacă sunt sincer și cinstit:
Când vii să vezi simbria mea
Și-n a mea turmă vei vedea
Ceva ce nu este bălțat,
Să-l socotești ca de furat!”
34Laban a spus: „Bine-ai vorbit!”
35În acea zi, au despărțit
Deoparte capre, țapi și miei,
Așa precum vorbiră ei –
Tot ceea ce a fost bălțat,
Iacov, fiilor săi, a dat.
36Au împărțit așa precum
Vorbiră. Trei zile de drum
Distanță-au așezat cei doi,
Între-a lor turme; iar apoi,
Iacov, de turma socrului,
S-a îngrijit, cu mâna lui.
37Nuiele verzi, de plop, atunci,
Și de migdal, cătă prin lunci –
Și de platan, a adunat.
Fâșii de coajă-a curățat,
Scoțând albeața la iveală.
38Apoi le puse, cu fereală,
În jgheaburi, la adăpător –
Exact sub ochii oilor,
Care atuncea când vor bea
Și când nuielele-or vedea,
Venindu-le să zămislească,
Doar miei bălțați aveau să nască.
39Deci la nuiele când priveau,
Oile toate zămisleau
Doar miei bălțați, seini, pestriți.
40Aceștia erau despărțiți –
De Iacov – și, spre a lui turmă,
Zorit, el le mâna din urmă.
Turma lui Iacov a sporit,
Și-a lui Laban s-a tot micit.
41De câte ori se-nfierbântau
Oile tari și zămisleau,
Iacov punea – sub ochii lor –
Nuiele, în adăpător,
Și astfel, oile priveau
Nuielele, când zămisleau;
Iar mieii lor erau bălțați,
Fiind apoi lui Iacov dați.
42Când oile erau mai slabe,
Nu mai punea nuiele albe.
Laban avea oile cari
Slabe erau, iar cele tari
Le avea Iacov, negreșit.
43În acest fel, s-a-mbogățit
Iacov și-averea i-a crescut,
Căci multe turme a avut.
Avea mulți robi și roabe cari
Pășteau cămile și măgari.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca