Geneza 31
31
Plecarea lui Iacov în Canaan
1Iacov, averea, și-o sporea;
Tot mai bogat el devenea,
Din zi în zi, din an în an.
Atunci, copiii lui Laban,
Au început să-l pizmuiască
Și împotrivă-i să cârtească.
Ei ziseră: „Tot ce-a avut
Laban – întregul său avut –
Iacov, acum, și l-a-nsușit!
Cu-adevărat, a dobândit
Toată averea asta mare,
Cu cea a tatălui nost’, care
În el, prea mult, s-a încrezut.
Acum, iată ce ne-a făcut!”
2Iacov, la chipul socrului
Privind, văzu că fața lui,
Acuma nu mai aducea
Cu cea pe care o știa.
3Lui Iacov, Domnul i-a vorbit:
„Iată că ziua a sosit,
În cari vei merge la ai tăi,
În țară. Pe-ale tale căi,
Voi fi cu tine, ne-ncetat.
Să-ți iei dar, tot ce-ai adunat,
Și-ntoarce-te la casa ta,
Căci te voi binecuvânta.”
4Iacov trimise, mai pe urmă,
De le-a chemat la el, la turmă,
Pe Lea și-apoi pe Rahela
Și le-a vorbit, în locu-acela:
5„Pe fața lui Laban, văd eu,
Cât s-a schimbat; dar Dumnezeu,
Cari este Domnul lui Isac –
A fost cu mine. Ce să fac,
El, astăzi, m-a povățuit.
6Voi știți în ce fel am slujit,
Tatălui vostru – socrul meu.
Cu-ntreaga mea putere, eu,
Pentru Laban doar, am lucrat!
7Și iată că m-a înșelat:
De zece ori, el – socrul meu –
Mi-a schimbat plata. Dumnezeu,
Nu l-a lăsat, în ce-a făcut,
Să păgubească-al meu avut.
8Când el zicea: „Mieii pestriți
Să fie plata ta”, voi știți
Că oile care urmau
Să nască, miei pestriți făceau.
Dacă zicea: „Mieii bălțați
Sunt plata ta și-ți vor fi dați”,
Atuncea oile nășteau
Doar miei bălțați – și-ai mei erau.
9Știți iar, că turma lui Laban
A tot scăzut, din an în an.
În ăst fel, Domnul i-a luat-o
Și, ați văzut, mie mi-a dat-o.
10Pe vremea când oile toate
Erau tare înfierbântate,
Ochii, spre cer, i-am ridicat
Și-n visul meu s-au arătat
Țapi și berbeci care săreau
Pe capre și pe oi. Erau,
Cu toți, pestriți, seini, bălțați.
11În vis – atente ascultați! –
Mi-a spus îngerul Domnului:
„Iacove!”, „Da!” – și-n fața lui,
Degrabă, m-am înfățișat.
12„Ridică-ți ochii! Te-ai uitat?
Toți țapii și berbecii care,
Pe oi și capre, sunt călare,
Sunt toți pestriți, seini, bălțați;
Deci ție au să-ți fie dați,
Pentru că iată, am văzut –
Laban – ceea ce ți-a făcut.
13Sunt Dumnezeul din Betel,
Unde ai pus stâlpul acel,
Spre amintire. Cu credință,
Tu mi-ai făcut o juruință.
Acum, te scoală! Nu mai sta!
Du-te-napoi, în țara ta –
În țara-n care te-ai născut –
Cu toți ai tăi și-al tău avut.”
Când și-a sfârșit-a el, cuvântarea,
14Lea, Rahela – răsuflarea
Ținându-și-o, căci s-au speriat –
Pe soțul lor, l-au întrebat:
„Spune-ne dar – dacă ai știre –
Avem parte de moștenire,
La tatăl nost’ – în a sa casă?
Sau poate că nici nu-i mai pasă
15De noi? Și cum vom fi privite?
Suntem străine, părăsite? –
Căci ne-a vândut, când ne-ai luat,
Și-ai noștri bani ni i-a mâncat.
16Averea care-a fost luată,
De Domnul – de la el – și-i dată,
Acum, în stăpânire, ție,
A noastră este – să se știe! –
Și-a fiilor ce i-am născut!
Acum, ce este de făcut?!
Să faci precum ți-a poruncit
Domnul, în vis, când ți-a vorbit!”
17Iacov, atuncea, s-a sculat
Și pe cămile le-a urcat,
Călări, pe ale lui soții
Și-asemenea, pe ai săi fii.
A strâns ceea ce câștigase,
Cât timp pentru Laban lucrase –
18Turma de oi, averea toată –
Și a plecat astfel, de-ndată,
În grabă, din Padan-Aran,
La tatăl său, în Canaan.
19Pe când Laban era plecat,
La tuns de oi, i s-au furat
Toți idolii ce i-a avut.
Lucrul acesta l-a făcut
Rahela. Dar, pe lângă ea,
Laban a fost – de-asemenea –
20Chiar și de Iacov, înșelat,
Pentru că nu l-a înștiințat
21Că va pleca, ci a fugit,
Cu tot ce a agonisit –
A trecut Râul Eufrat,
Și-nspre Galaad s-a îndreptat.
Urmărirea lui Iacov de către Laban
22A treia zi doar, s-a zvonit
Precum că Iacov a fugit.
23Laban, când vestea a aflat,
Pe frații săi i-a adunat
Și-apoi, cu toți l-au urmărit
Pe Iacov, până l-au găsit.
Ei, șapte zile, au umblat
Până, de urma lui, au dat
Pe muntele Galaad numit,
Unde, scurt timp, a poposit.
24Dar Dumnezeu S-a arătat,
Pe când Laban era culcat,
Și-n vis, astfel i-a poruncit:
„Ferește-te! Nesocotit,
Să nu fii, când îl vei vedea!
Să nu îi spui vreo vorbă rea,
Lui Iacov, când ai să-l găsești!
Ai grijă dar, cum îi vorbești!”
25Ai zilei zori, când s-au ivit,
Laban – cu-ai săi – l-au întâlnit,
Pe Iacov, așezat pe munte.
Laban n-a vrut să îl înfrunte,
Ci însoțit de frații lui,
De ridicarea cortului,
Acolo-ntâi, s-a apucat.
Abia apoi l-a căutat
26Pe Iacov, să îl întâlnească –
Să poată deci, să îi vorbească.
Găsindu-l, el l-a întrebat:
„Ce mi-ai făcut?! M-ai înșelat!
Spune-mi, de ce mi le-ai răpit
Pe fete? Sau le-ai dobândit
Cu sabia? Ți-s roabe, ție?
27De ce-ai fugit, fără ca mie,
Măcar, de veste să-mi fi dat?
Să pleci, atunci te-aș fi lăsat,
Înconjurat de veselie,
De cântece de bucurie,
În sunete de alăute
Și de timpan. Ți-aș fi spus „Du-te
Cu Dumnezeu!” Dar ai plecat
28Și nici măcar nu m-ai lăsat,
Nepoții, ca să mi-i sărut –
Și nici pe fete, n-am putut –
Fiindcă-n grabă ai plecat.
Ca un nebun, tu te-ai purtat!
29Să știi că mâna mea e tare.
Să vă fac rău, mă simt în stare!
Dar Dumnezeul lui Isac
Mi-a spus azi-noapte, ce să fac:
„Ai grijă, când îl vei vedea,
Să nu îi spui vreo vorbă rea,
Lui Iacov!” – zis-a Dumnezeu.
30Acuma spune-mi, dragul meu,
Dacă o dată ai plecat
De dorul casei ațâțat,
De ce-ai luat idolii mei?
Oare la ce-ți folosesc ei?!”
31Iacov, cuvântul, a luat
Și, pe Laban, l-a înfruntat:
„Vrei ca să știi de ce-am fugit?!
Iată de ce: căci m-am gândit
Că dacă plec eu, de la voi,
O să-ți iei fetele-napoi.
32Dar piară azi, acela care,
Pe-ai tăi idoli, ascunși, îi are!
Te rog acum, în fața lor –
Aici, în fața fraților –
Să cauți și să cercetezi,
Iar dacă cumva, ai să vezi
Vreun lucru ce e de la tine,
Ai învoire, de la mine,
Să-l iei de-acolo imediat!”
El nu știa că a furat
Rahela, idolii acei,
De care zis-a tatăl ei.
33Laban, atunci, a cercetat
Cortul lui Iacov; a intrat
Apoi, în cel al lui Lea
Care cu roabele stătea.
Nimic, acolo, n-a găsit
Și-a mers apoi, de-a scotocit
Și la Rahela; în zadar,
34Căci ea ascunse, sub samar,
Pe spatele cămilei ei,
Pe-ai tatălui ei, dumnezei.
Sus, pe cămilă, s-a urcat
Rahela, pân’ a terminat
Laban, cortu-i, de răscolit.
Când a-ncheiat de scotocit,
35Rahela spuse: „Domnul meu,
Să nu te superi, dacă eu
Nu mă ridic – nu voi putea;
Căci iată, rânduiala mea –
Aceea a femeilor –
Azi mi-a venit.” Idolilor –
Laban – urma, nu le-a găsit,
Oricât de mult s-a străduit.
36Iacov, atunci, s-a supărat
Și pe Laban, el l-a certat.
S-a ridicat iute, de jos,
Mergând să-l caute furios
Și-apoi, găsindu-l, l-a-ntrebat:
„Spune-mi, cu ce sunt vinovat?!
Care-i nelegiuirea mea?!
Hai spune, căci, să știu, aș vrea!
De ce, pe urmă, mi-ai călcat,
Atâta de înverșunat?!
37Tot ce-am avut, mi-ai scotocit.
Din ce-i al tău, ce ai găsit
Ascuns, în avuția mea?
Acum te scoală! Vom ședea –
Noi doi – în fața fraților
Noștri și judecata lor,
Aicea, o vom aștepta,
Pentru pricina mea și-a ta!
În fața lor, stăm amândoi:
Să judece ei, între noi!
38La tine, eu am locuit,
Ani douăzeci și te-am slujit.
În acest timp, te-ai ridicat.
Berbeci, din turma-ți, n-am mâncat.
De oi și capre-am îngrijit
Și nici una nu ți-a stârpit.
39Dacă cumva, s-a întâmplat
Că fiarele au sfâșiat
Din vite ce-au fost ale tale,
Atuncea am găsit cu cale
Ca eu să te despăgubesc.
Iar după câte-mi amintesc,
Tot ceea ce ți se fura –
Ziua sau noaptea – îmi era,
Mie, cerut a da-napoi.
40Ziua, muream de cald; apoi
Noaptea, frigul mă pătrundea
Și, din ochi, somnul îmi pierea.
41Deci douăzeci de ani am stat,
În casa ta și ți-am lucrat.
Din ei, paișpe ți i-am muncit,
Doar pentru fete. Ți-am slujit,
Alti șase, numai pentru turmă.
Apoi, în vremile din urmă,
De zece ori, mi-ai fost schimbată
Plata, ce îmi fusese dată.
42De nu-L aveam pe Dumnezeu –
Acela al tatălui meu,
Pe Dumnezeul lui Avram
Și-al lui Isac – acum eram
Cu mâinile în buzunar
Plecat din a ta casă. Dar,
Dumnezeu Sfântul a văzut
Ce-am suferit și ce-am făcut,
Trudindu-mă. Azi-noapte, iată,
El a făcut o judecată!”
43Laban, lui Iacov, i-a răspuns,
Fiind, de spusa lui, pătruns:
„Iată-ți nevestele! Ce-s ele?
Cu toate sunt fetele mele.
Copii-aceștia – vrei, nu vrei –
Cu toții sunt copiii mei.
Și astă turmă este-a mea!
Și tot ce vezi, asemenea!
Ce-mi mai rămâne de făcut,
Azi, pentru cei ce s-au născut
La tine, din fetele mele?
Ce pot a face pentru ele?
44Vino să facem legământ!
Să ne legăm cu jurământ!
Și legământu-acest să ție
Loc, între noi, de mărturie.”
45Iacov, o piatră, a luat.
Cu ea, un stâlp a înălțat,
Spre-a aminti de legământ.
46Apoi a zis: „Iată că sânt
Destule pietre. Nu mai stați!
Mergeți, degrabă, și-adunați!”
Toți frații lui au alergat
Și multe pietre-au adunat.
Ei, o movilă, au făcut
Și au mâncat și au băut.
47„Movila, nume, va purta:
Va fi „Iegar-Sahaduta” –
A spus Laban. E așadar,
„Movila mărturiei”, iar
Iacov, „Galed”, o denumește,
Și tot la fel se tălmăcește.
48Laban adăugă apoi:
„Astă movilă, între noi,
De mărturie ne slujește”.
Astfel, „Galed” ea se numește.
49Și „Mițpa”, ea s-a mai numit –
„Veghere”– nseamnă tălmăcit,
Fiindcă iată ce-a mai spus
Laban, atunci: „Domnul, de sus,
Ne va veghea necontenit
Și când ne vom fi despărțit.
50Iar dacă tu o să-ndrăznești,
Copilele, să-mi asuprești,
Sau de cumva vei căpăta
Alte neveste, nu uita,
Că nu un om este cu noi!
Ci Dumnezeu, între noi doi,
Ca martor, este așezat!
51Privește tot ce-am ridicat:
Movilă, stâlp – ia seama bine! –
Sunt între mine și-ntre tine!
52Movila ce am ridicat
Și stâlpul ce s-a înălțat,
Martori ne sunt și ne privesc.
Eu, peste ele, nu pășesc,
Cu gândul ca să trec la tine,
Și nici tu n-ai să treci la mine.
53Al tatălui tău Dumnezeu,
Acela al tatălui meu –
Al lui Avram și-al lui Nahor –
Va fi al nost’ judecător!”
Iacov făcu pe al său plac:
Pe Dumnezeul lui Isac,
54El a jurat și-a pregătit
Jertfe. La masă, i-a poftit
Pe frații săi. Toți au mâncat,
Și-ntreaga noapte-apoi au stat
Pe munte, iar a doua zi,
55În zori – Laban – când se trezi,
Chemă pe fete și nepoți.
Când au venit la el cu toți,
Cu drag, pe rând, i-a sărutat.
Sfârșind, i-a binecuvântat.
Luându-și oamenii apoi,
A apucat drumu-napoi.
Selectat acum:
Geneza 31: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Geneza 31
31
Plecarea lui Iacov în Canaan
1Iacov, averea, și-o sporea;
Tot mai bogat el devenea,
Din zi în zi, din an în an.
Atunci, copiii lui Laban,
Au început să-l pizmuiască
Și împotrivă-i să cârtească.
Ei ziseră: „Tot ce-a avut
Laban – întregul său avut –
Iacov, acum, și l-a-nsușit!
Cu-adevărat, a dobândit
Toată averea asta mare,
Cu cea a tatălui nost’, care
În el, prea mult, s-a încrezut.
Acum, iată ce ne-a făcut!”
2Iacov, la chipul socrului
Privind, văzu că fața lui,
Acuma nu mai aducea
Cu cea pe care o știa.
3Lui Iacov, Domnul i-a vorbit:
„Iată că ziua a sosit,
În cari vei merge la ai tăi,
În țară. Pe-ale tale căi,
Voi fi cu tine, ne-ncetat.
Să-ți iei dar, tot ce-ai adunat,
Și-ntoarce-te la casa ta,
Căci te voi binecuvânta.”
4Iacov trimise, mai pe urmă,
De le-a chemat la el, la turmă,
Pe Lea și-apoi pe Rahela
Și le-a vorbit, în locu-acela:
5„Pe fața lui Laban, văd eu,
Cât s-a schimbat; dar Dumnezeu,
Cari este Domnul lui Isac –
A fost cu mine. Ce să fac,
El, astăzi, m-a povățuit.
6Voi știți în ce fel am slujit,
Tatălui vostru – socrul meu.
Cu-ntreaga mea putere, eu,
Pentru Laban doar, am lucrat!
7Și iată că m-a înșelat:
De zece ori, el – socrul meu –
Mi-a schimbat plata. Dumnezeu,
Nu l-a lăsat, în ce-a făcut,
Să păgubească-al meu avut.
8Când el zicea: „Mieii pestriți
Să fie plata ta”, voi știți
Că oile care urmau
Să nască, miei pestriți făceau.
Dacă zicea: „Mieii bălțați
Sunt plata ta și-ți vor fi dați”,
Atuncea oile nășteau
Doar miei bălțați – și-ai mei erau.
9Știți iar, că turma lui Laban
A tot scăzut, din an în an.
În ăst fel, Domnul i-a luat-o
Și, ați văzut, mie mi-a dat-o.
10Pe vremea când oile toate
Erau tare înfierbântate,
Ochii, spre cer, i-am ridicat
Și-n visul meu s-au arătat
Țapi și berbeci care săreau
Pe capre și pe oi. Erau,
Cu toți, pestriți, seini, bălțați.
11În vis – atente ascultați! –
Mi-a spus îngerul Domnului:
„Iacove!”, „Da!” – și-n fața lui,
Degrabă, m-am înfățișat.
12„Ridică-ți ochii! Te-ai uitat?
Toți țapii și berbecii care,
Pe oi și capre, sunt călare,
Sunt toți pestriți, seini, bălțați;
Deci ție au să-ți fie dați,
Pentru că iată, am văzut –
Laban – ceea ce ți-a făcut.
13Sunt Dumnezeul din Betel,
Unde ai pus stâlpul acel,
Spre amintire. Cu credință,
Tu mi-ai făcut o juruință.
Acum, te scoală! Nu mai sta!
Du-te-napoi, în țara ta –
În țara-n care te-ai născut –
Cu toți ai tăi și-al tău avut.”
Când și-a sfârșit-a el, cuvântarea,
14Lea, Rahela – răsuflarea
Ținându-și-o, căci s-au speriat –
Pe soțul lor, l-au întrebat:
„Spune-ne dar – dacă ai știre –
Avem parte de moștenire,
La tatăl nost’ – în a sa casă?
Sau poate că nici nu-i mai pasă
15De noi? Și cum vom fi privite?
Suntem străine, părăsite? –
Căci ne-a vândut, când ne-ai luat,
Și-ai noștri bani ni i-a mâncat.
16Averea care-a fost luată,
De Domnul – de la el – și-i dată,
Acum, în stăpânire, ție,
A noastră este – să se știe! –
Și-a fiilor ce i-am născut!
Acum, ce este de făcut?!
Să faci precum ți-a poruncit
Domnul, în vis, când ți-a vorbit!”
17Iacov, atuncea, s-a sculat
Și pe cămile le-a urcat,
Călări, pe ale lui soții
Și-asemenea, pe ai săi fii.
A strâns ceea ce câștigase,
Cât timp pentru Laban lucrase –
18Turma de oi, averea toată –
Și a plecat astfel, de-ndată,
În grabă, din Padan-Aran,
La tatăl său, în Canaan.
19Pe când Laban era plecat,
La tuns de oi, i s-au furat
Toți idolii ce i-a avut.
Lucrul acesta l-a făcut
Rahela. Dar, pe lângă ea,
Laban a fost – de-asemenea –
20Chiar și de Iacov, înșelat,
Pentru că nu l-a înștiințat
21Că va pleca, ci a fugit,
Cu tot ce a agonisit –
A trecut Râul Eufrat,
Și-nspre Galaad s-a îndreptat.
Urmărirea lui Iacov de către Laban
22A treia zi doar, s-a zvonit
Precum că Iacov a fugit.
23Laban, când vestea a aflat,
Pe frații săi i-a adunat
Și-apoi, cu toți l-au urmărit
Pe Iacov, până l-au găsit.
Ei, șapte zile, au umblat
Până, de urma lui, au dat
Pe muntele Galaad numit,
Unde, scurt timp, a poposit.
24Dar Dumnezeu S-a arătat,
Pe când Laban era culcat,
Și-n vis, astfel i-a poruncit:
„Ferește-te! Nesocotit,
Să nu fii, când îl vei vedea!
Să nu îi spui vreo vorbă rea,
Lui Iacov, când ai să-l găsești!
Ai grijă dar, cum îi vorbești!”
25Ai zilei zori, când s-au ivit,
Laban – cu-ai săi – l-au întâlnit,
Pe Iacov, așezat pe munte.
Laban n-a vrut să îl înfrunte,
Ci însoțit de frații lui,
De ridicarea cortului,
Acolo-ntâi, s-a apucat.
Abia apoi l-a căutat
26Pe Iacov, să îl întâlnească –
Să poată deci, să îi vorbească.
Găsindu-l, el l-a întrebat:
„Ce mi-ai făcut?! M-ai înșelat!
Spune-mi, de ce mi le-ai răpit
Pe fete? Sau le-ai dobândit
Cu sabia? Ți-s roabe, ție?
27De ce-ai fugit, fără ca mie,
Măcar, de veste să-mi fi dat?
Să pleci, atunci te-aș fi lăsat,
Înconjurat de veselie,
De cântece de bucurie,
În sunete de alăute
Și de timpan. Ți-aș fi spus „Du-te
Cu Dumnezeu!” Dar ai plecat
28Și nici măcar nu m-ai lăsat,
Nepoții, ca să mi-i sărut –
Și nici pe fete, n-am putut –
Fiindcă-n grabă ai plecat.
Ca un nebun, tu te-ai purtat!
29Să știi că mâna mea e tare.
Să vă fac rău, mă simt în stare!
Dar Dumnezeul lui Isac
Mi-a spus azi-noapte, ce să fac:
„Ai grijă, când îl vei vedea,
Să nu îi spui vreo vorbă rea,
Lui Iacov!” – zis-a Dumnezeu.
30Acuma spune-mi, dragul meu,
Dacă o dată ai plecat
De dorul casei ațâțat,
De ce-ai luat idolii mei?
Oare la ce-ți folosesc ei?!”
31Iacov, cuvântul, a luat
Și, pe Laban, l-a înfruntat:
„Vrei ca să știi de ce-am fugit?!
Iată de ce: căci m-am gândit
Că dacă plec eu, de la voi,
O să-ți iei fetele-napoi.
32Dar piară azi, acela care,
Pe-ai tăi idoli, ascunși, îi are!
Te rog acum, în fața lor –
Aici, în fața fraților –
Să cauți și să cercetezi,
Iar dacă cumva, ai să vezi
Vreun lucru ce e de la tine,
Ai învoire, de la mine,
Să-l iei de-acolo imediat!”
El nu știa că a furat
Rahela, idolii acei,
De care zis-a tatăl ei.
33Laban, atunci, a cercetat
Cortul lui Iacov; a intrat
Apoi, în cel al lui Lea
Care cu roabele stătea.
Nimic, acolo, n-a găsit
Și-a mers apoi, de-a scotocit
Și la Rahela; în zadar,
34Căci ea ascunse, sub samar,
Pe spatele cămilei ei,
Pe-ai tatălui ei, dumnezei.
Sus, pe cămilă, s-a urcat
Rahela, pân’ a terminat
Laban, cortu-i, de răscolit.
Când a-ncheiat de scotocit,
35Rahela spuse: „Domnul meu,
Să nu te superi, dacă eu
Nu mă ridic – nu voi putea;
Căci iată, rânduiala mea –
Aceea a femeilor –
Azi mi-a venit.” Idolilor –
Laban – urma, nu le-a găsit,
Oricât de mult s-a străduit.
36Iacov, atunci, s-a supărat
Și pe Laban, el l-a certat.
S-a ridicat iute, de jos,
Mergând să-l caute furios
Și-apoi, găsindu-l, l-a-ntrebat:
„Spune-mi, cu ce sunt vinovat?!
Care-i nelegiuirea mea?!
Hai spune, căci, să știu, aș vrea!
De ce, pe urmă, mi-ai călcat,
Atâta de înverșunat?!
37Tot ce-am avut, mi-ai scotocit.
Din ce-i al tău, ce ai găsit
Ascuns, în avuția mea?
Acum te scoală! Vom ședea –
Noi doi – în fața fraților
Noștri și judecata lor,
Aicea, o vom aștepta,
Pentru pricina mea și-a ta!
În fața lor, stăm amândoi:
Să judece ei, între noi!
38La tine, eu am locuit,
Ani douăzeci și te-am slujit.
În acest timp, te-ai ridicat.
Berbeci, din turma-ți, n-am mâncat.
De oi și capre-am îngrijit
Și nici una nu ți-a stârpit.
39Dacă cumva, s-a întâmplat
Că fiarele au sfâșiat
Din vite ce-au fost ale tale,
Atuncea am găsit cu cale
Ca eu să te despăgubesc.
Iar după câte-mi amintesc,
Tot ceea ce ți se fura –
Ziua sau noaptea – îmi era,
Mie, cerut a da-napoi.
40Ziua, muream de cald; apoi
Noaptea, frigul mă pătrundea
Și, din ochi, somnul îmi pierea.
41Deci douăzeci de ani am stat,
În casa ta și ți-am lucrat.
Din ei, paișpe ți i-am muncit,
Doar pentru fete. Ți-am slujit,
Alti șase, numai pentru turmă.
Apoi, în vremile din urmă,
De zece ori, mi-ai fost schimbată
Plata, ce îmi fusese dată.
42De nu-L aveam pe Dumnezeu –
Acela al tatălui meu,
Pe Dumnezeul lui Avram
Și-al lui Isac – acum eram
Cu mâinile în buzunar
Plecat din a ta casă. Dar,
Dumnezeu Sfântul a văzut
Ce-am suferit și ce-am făcut,
Trudindu-mă. Azi-noapte, iată,
El a făcut o judecată!”
43Laban, lui Iacov, i-a răspuns,
Fiind, de spusa lui, pătruns:
„Iată-ți nevestele! Ce-s ele?
Cu toate sunt fetele mele.
Copii-aceștia – vrei, nu vrei –
Cu toții sunt copiii mei.
Și astă turmă este-a mea!
Și tot ce vezi, asemenea!
Ce-mi mai rămâne de făcut,
Azi, pentru cei ce s-au născut
La tine, din fetele mele?
Ce pot a face pentru ele?
44Vino să facem legământ!
Să ne legăm cu jurământ!
Și legământu-acest să ție
Loc, între noi, de mărturie.”
45Iacov, o piatră, a luat.
Cu ea, un stâlp a înălțat,
Spre-a aminti de legământ.
46Apoi a zis: „Iată că sânt
Destule pietre. Nu mai stați!
Mergeți, degrabă, și-adunați!”
Toți frații lui au alergat
Și multe pietre-au adunat.
Ei, o movilă, au făcut
Și au mâncat și au băut.
47„Movila, nume, va purta:
Va fi „Iegar-Sahaduta” –
A spus Laban. E așadar,
„Movila mărturiei”, iar
Iacov, „Galed”, o denumește,
Și tot la fel se tălmăcește.
48Laban adăugă apoi:
„Astă movilă, între noi,
De mărturie ne slujește”.
Astfel, „Galed” ea se numește.
49Și „Mițpa”, ea s-a mai numit –
„Veghere”– nseamnă tălmăcit,
Fiindcă iată ce-a mai spus
Laban, atunci: „Domnul, de sus,
Ne va veghea necontenit
Și când ne vom fi despărțit.
50Iar dacă tu o să-ndrăznești,
Copilele, să-mi asuprești,
Sau de cumva vei căpăta
Alte neveste, nu uita,
Că nu un om este cu noi!
Ci Dumnezeu, între noi doi,
Ca martor, este așezat!
51Privește tot ce-am ridicat:
Movilă, stâlp – ia seama bine! –
Sunt între mine și-ntre tine!
52Movila ce am ridicat
Și stâlpul ce s-a înălțat,
Martori ne sunt și ne privesc.
Eu, peste ele, nu pășesc,
Cu gândul ca să trec la tine,
Și nici tu n-ai să treci la mine.
53Al tatălui tău Dumnezeu,
Acela al tatălui meu –
Al lui Avram și-al lui Nahor –
Va fi al nost’ judecător!”
Iacov făcu pe al său plac:
Pe Dumnezeul lui Isac,
54El a jurat și-a pregătit
Jertfe. La masă, i-a poftit
Pe frații săi. Toți au mâncat,
Și-ntreaga noapte-apoi au stat
Pe munte, iar a doua zi,
55În zori – Laban – când se trezi,
Chemă pe fete și nepoți.
Când au venit la el cu toți,
Cu drag, pe rând, i-a sărutat.
Sfârșind, i-a binecuvântat.
Luându-și oamenii apoi,
A apucat drumu-napoi.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca