Geneza 37
37
Iosif vândut de frații săi
1În Canaan, a locuit
Iacov, unde a fost privit
Ca un străin și tatăl lui,
De oamenii ținutului.
2Iată acum, basmul pe care,
Iacov, și al său neam, îl are:
Șaptesprezece ani avea
Iosif, atuncea când ducea,
Pe câmp, turmele tatălui
Său Iacov, iar asemeni lui,
Cu oile, la câmp, ședeau
Și frații săi. Acești erau
Fiii – o parte – ai Bilhăi,
Iar ceilalți erau ai Zilpăi.
Iosif, lui Iacov, îi spunea
Ce vorbe rele-i auzea
Pe frații săi, că au rostit.
3Israel mai mult l-a iubit –
Din toți copiii ce-i avuse –
Pe Iosif, pentru că el fuse
Copilul care s-a născut
La bătrânețe. I-a făcut
Haină pestriță#37:3 E vorba de o haină careE lunga și cari mâneci are., fiului.
4Atunci, văzură frații lui,
Că Iosif e cel mai iubit,
De tatăl lor. L-au pizmuit,
Și n-au putut să-i mai vorbească,
Nicicând, cu dragoste frățească.
5Iosif avu un vis. Grăbit,
S-a dus de le-a istorisit
Și fraților săi, ce-a visat.
În liniște l-au ascultat,
Iar când sfârșit-a de vorbit,
Cu mult mai mult l-au pizmuit.
6El zise, către ai săi frați:
„Veniți încoace și-ascultați
7Ce am visat. Noi toți eram
Plecați la câmp și snopi legam.
De-odat’, ce credeți că văd eu?!
Văd cum se scoală snopul meu,
De unde era așezat,
Și stă-n picioare-nconjurat
De-ai voștri snopi, ce culcați sânt,
Cu toți, cu fața la pământ,
În jurul lui.” Când auziră
8Frații, lui Iosif îi vorbiră:
„Tu crezi că vei domni apoi,
Sau cârmui-vei peste noi?!”
De-atunci, mai mult, l-au pizmuit –
Atât pentru ce-a povestit,
Cât și pentru visul avut.
Ura, mai mare, le-a crescut,
9Când Iosif mai avu un vis.
El și-a chemat frații și-a zis:
„Iar am visat: și se făcea
Că soarele – luna, și ea –
Și încă unsprezece stele –
Cu toți – ‘naintea feței mele,
Pân’ la pământ, s-au închinat.”
10Auzind, Iacov l-a mustrat,
Spunând: „Ce-nseamnă visul tău?!
Doar n-o s-ajung așa de rău,
Încât și eu și a ta mamă –
Și frații tăi, de bună seamă –
S-ajungem să ne așezăm
Și-apoi, cu toți să ne-nchinăm
În fața ta, pân’ la pământ?
Ferească Dumnezeu Cel Sfânt!”
11Fraților, ura, le-a sporit,
Când visul le-a istorisit.
Iacov, în schimb, nu a uitat
Ceea ce Iosif a visat.
12Frații mai mari, atunci pășteau
13Oile, la Sihem. „Eu vreau” –
Lui Iosif, Iacov i-a vorbit –
„La frații tăi, să te trimit.
14De-s sănătoși – când îi găsești –
Tu să-i întrebi. Să-mi aduci vești
Și despre oi.” Iosif, pe calea
Care se-ndreaptă înspre valea
Hebronului, a apucat.
15Mergând pe câmp, s-a întâmplat,
Un călător, de-a întâlnit.
Acela, astfel, i-a vorbit:
„Pe cine cauți?” „Pe-ai mei frați.
16„Știi unde sunt?” „Da, sunt plecați.
17I-am auzit eu, când au spus:
„Hai la Dotan”. Iosif s-a dus
Și, la Dotan, i-a întâlnit.
18Ei, de departe, l-au zărit,
Căci se aflau pe-un întins șes.
„Să-l omorâm!” – s-au înțeles,
19În grabă. „Iată-l!” – ei au zis –
„Pe-acel plăsmuitor de vis.
20Veniți acum, să-l omorâm
Și într-o groapă să-l vârâm!
Vom spune că l-o fi mâncat
21Vreo fiară.” Ruben l-a scăpat,
Din mâna lor, căci el a zis:
„Nu trebuie a fi ucis!
22Sângele lui, să nu-l vărsați!
Mai bine să îl aruncați
În astă groapă, din pustie!”
Ruben avea de gând să vie,
Să-l ia din groapă mai apoi,
Spre-a-l duce-acasă, înapoi.
23Când Iosif s-a apropiat,
De haină, ei l-au dezbrăcat
24Și într-o groapă l-au zvârlit.
Norocul, însă, i-a zâmbit
Lui Iosif – groapa nu avea
Apă, ca să se-nnece-n ea.
25La masă-au stat apoi. Când, iată,
Văzură că venea o ceată,
Din Galaad. Ismaeliți
Erau cei întovărășiți
În ceată. Cămilele lor,
Cu smirnă, leac alinător,
Tămâie, erau încărcate –
Către Egipt fiind mânate.
26Iuda, fraților săi, le-a zis:
„Ce câștigam, de-am fi ucis,
Pe Iosif și i-am fi ascuns
Sângele-apoi?!” Ei n-au răspuns,
Iar el urmă: „Haideți să-l prindem,
27Ismaeliților să-l vindem!
Să nu punem mâna pe el,
Căci ne e frate. E la fel
Cu noi – este din carnea noastră.
Deci, care e părerea voastră?”
L-au ascultat, căci s-au gândit
Că Iuda, bine, a vorbit.
28Precum au zis, au și făcut:
L-au scos pe Iosif – l-au vândut,
Pe-arginți, Ismaeliților,
Care plătit-au fraților,
Douăzeci sicli, iar apoi –
Având pe Iosif în convoi –
Cămilele-au încălecat
Și spre Egipt s-au îndreptat.
Jalea lui Iacov
29Ruben, la groapă, a venit,
Dar Iosif n-a fost de găsit.
Atunci, haina și-a sfâșiat,
30Și pe-ai săi frați i-a întrebat:
„Unde-i băiatul, frate-meu?!”
Ce-am să mă fac, acuma, eu?!”
31Haina pestriță, o luară
Frații, și-un țap înjunghiară.
În sângele ce-au adunat,
Haina lui Iosif, au muiat.
32Cu ea, o slugă au trimis
La Iacov, și astfel i-au zis:
„Să-i spui: „Iată ce am găsit!
Că-i a lui Iosif, ne-am gândit.
Acum, vezi tu, dacă-i a lui.”
33Iacov, că e a fiului
Său Iosif, a recunoscut
Și-a zis omului: „Am știut
Că este a fiului meu.
O fiară l-a mâncat, cred eu.
Bucăți, cred că l-o fi făcut,
Pentru că sânge am văzut,
Pe haina ce-o purta mereu,
Pe cari i-am dăruit-o eu.”
34Hainele-apoi și-a sfâșiat,
Pe coapse, sac și-a-nfășurat
Și multă vreme a jelit
Pe fiul său, care-a pierit.
35Toți fiii – fiicele, la fel –
Au vrut să-l mângâie, dar el,
Pe toți, i-a-ndepărtat, zicând:
„Eu mă voi pogorî, plângând,
În locuința morților,
La fiul meu.” În drumul lor
36Madianiții l-au vândut
Pe Iosif. El a încăput
Pe mâinile lui Potifar.
Egiptul i-a fost țară, iar
Stăpân, un mare dregător
Și căpitan al străjilor
Lui Faraon, iar casa lui,
A fost casa stăpânului.
Selectat acum:
Geneza 37: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca