Iosif și frați-l îngropară
Pe Iacov, iar apoi plecară –
Cu toți cei ce i-au însoțit –
Către Egipt, cum a dorit
Stăpânul său, când i-a lăsat,
În Canaan, de au plecat.
După ce Iacov a murit,
Frații lui Iosif s-au gândit:
„Când Iosif o să-și amintească
De fapta noastră mișelească –
De felu-n care ne-am purtat –
Cu noi, ce se va fi-ntâmplat?!
De va lua ură pe noi,
Ne va întoarce înapoi,
Tot răul ce i l-am făcut,
Când, în pustie, l-am vândut.”
Atunci, la Iosif, au trimis
Oameni care astfel au zis:
„Ascultă ceea ce dorea
Iacov, pe când încă trăia:
„Mergeți la Iosif și-l rugați:
„Iartă-i, te rog, pe ai tăi frați –
Iartă păcatul săvârșit,
Răul ce ți-au pricinuit
Robii acești ai Domnului
Lui Iacov și-al familiei lui.”
Iosif a izbucnit în plâns,
Simțind că-n suflet i s-a strâns
Amărăciune. I-a chemat
Pe frați, iar ei s-au închinat,
Spunându-i: „Suntem robii tăi!”
Iosif, privind la frații săi,
Le-a zis: „Fiți fără teamă! Eu
Sunt oare-n loc de Dumnezeu?
Eu știu că voi ați încercat
Să-mi faceți rău, dar a schimbat,
Răul acela, Domnu-n bine,
Atunci când m-a trimis pe mine,
În țara Egiptenilor,
Scăpând de moarte, un popor,
Care în mare număr este.
Fiți fără teamă! De aceste,
Vechi întâmplări, eu am uitat.
De griji, acuma, ați scăpat,
Pentru că eu vă voi hrăni,
În vremea care va veni.”
Iosif, astfel, i-a mângâiat
Și-n inimi i-a îmbărbătat.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
