Geneza 50
50
Îngroparea lui Iacov
1Plângând, Iosif s-a aruncat,
Pe Iacov, și l-a sărutat,
Udând cu lacrimile lui,
Fața-mpietrită-a tatălui.
2Doctori, apoi, el a chemat.
Aceștia l-au îmbălsămat,
Pe tatăl său – pe Israel.
3Au mai trecut, în acest fel –
Cu-mbălsămatul – patruzeci
De zile. Încă șaptezeci,
Au fost numărul zilelor
De plâns, al Egiptenilor.
Apoi, când fost-a isprăvit
4Timpul ce este stabilit,
Fiind drept zilele de jale,
Iosif găsi atunci cu cale,
De-a spune slujitorilor
Stăpânului său: „Domnilor,
De trecere îmi arătați,
Pe Faraon să-l înștiințați,
Ducând acest cuvânt al meu:
5„‘Naintea morții – tatăl meu –
M-a pus ca să îi jur, zicând:
„Simt că muri-voi, în curând.
Pe-al Canaanului pământ,
Este aflat al meu mormânt.
Acolo du-mă – te rog eu –
Și pune-mă-n mormântul meu.”
Iată, acuma eu voiesc
Să plec și să îndeplinesc
Dorința tatălui. Apoi,
Mă voi întoarce înapoi.”
6Oameni-au mers și au transmis,
Lui Faraon, ceea ce-a zis
Iosif, iar el a cuvântat:
„Du-te și fă cum ai jurat
Tatălui tău. Îngroapă-l dar,
În Canaan, și vino iar.”
7Iosif, atuncea, s-a suit
În Canaan. L-au însoțit
Slujbașii Faraonului,
Cu toți bătrânii casei lui.
Cu ei, odată, au venit
Bătrânii țării. S-au suit,
8Cu toți, din a lui Iosif casă,
În Canaan. Partea rămasă
În țară – deci în urmă-le –
Au fost pruncii și turmele.
9Cu Iosif, călăreți și care
Mergeau. Alaiul era mare.
10Când au ajuns în Canaan,
Trecând dincolo de Iordan –
În câmpul lui „Atad” chemat –
Pe loc, convoiu-acel a stat,
Iar Iosif a orânduit,
În cinstea celui ce-a murit,
Un bocet, care a ținut
O săptămână, ne-ntrerupt.
11Locuitorii Canaaniți
Care, atunci, erau găsiți
În țarină, întâmplător,
„În rândul Egiptenilor,
E mare bocet” – au gândit,
Iar locu-acela l-au numit
„Abel-Mițraim” – pe limba lor,
E „Jalea Egiptenilor”.
12Astfel, fiii au împlinit
Ceea ce Iacov a dorit.
13L-au dus dincolo de Iordan,
În țara lui, în Canaan.
L-au îngropat în locu-acela,
În care-i peștera Macpela –
În locul ce-a fost cumpărat,
Pentru-a servi de-nmormântat,
Evreilor – de Avraam,
De la cei din al lui Het neam.
Locul acel de-nmormântat,
Cu Mamre este-nvecinat.
14Iosif și frați-l îngropară
Pe Iacov, iar apoi plecară –
Cu toți cei ce i-au însoțit –
Către Egipt, cum a dorit
Stăpânul său, când i-a lăsat,
În Canaan, de au plecat.
Bunătatea lui Iosif
15După ce Iacov a murit,
Frații lui Iosif s-au gândit:
„Când Iosif o să-și amintească
De fapta noastră mișelească –
De felu-n care ne-am purtat –
Cu noi, ce se va fi-ntâmplat?!
De va lua ură pe noi,
Ne va întoarce înapoi,
Tot răul ce i l-am făcut,
Când, în pustie, l-am vândut.”
16Atunci, la Iosif, au trimis
Oameni care astfel au zis:
„Ascultă ceea ce dorea
Iacov, pe când încă trăia:
17„Mergeți la Iosif și-l rugați:
„Iartă-i, te rog, pe ai tăi frați –
Iartă păcatul săvârșit,
Răul ce ți-au pricinuit
Robii acești ai Domnului
Lui Iacov și-al familiei lui.”
Iosif a izbucnit în plâns,
Simțind că-n suflet i s-a strâns
18Amărăciune. I-a chemat
Pe frați, iar ei s-au închinat,
Spunându-i: „Suntem robii tăi!”
19Iosif, privind la frații săi,
Le-a zis: „Fiți fără teamă! Eu
Sunt oare-n loc de Dumnezeu?
20Eu știu că voi ați încercat
Să-mi faceți rău, dar a schimbat,
Răul acela, Domnu-n bine,
Atunci când m-a trimis pe mine,
În țara Egiptenilor,
Scăpând de moarte, un popor,
Care în mare număr este.
21Fiți fără teamă! De aceste,
Vechi întâmplări, eu am uitat.
De griji, acuma, ați scăpat,
Pentru că eu vă voi hrăni,
În vremea care va veni.”
Iosif, astfel, i-a mângâiat
Și-n inimi i-a îmbărbătat.
Moartea lui Iosif
22Iosif, cu toată casa lui,
A stat, în a Egiptului
Țară și-acolo-a locuit,
Până când moartea i-a venit.
O sută zece ani avuse,
Când pragul morții, îl trecuse.
23Copiii cari i s-au născut
Lui Efraim, el i-a văzut
Pân’ la al treilea neam. Manase
Avu un fiu, ce se chemase
Machir. Acesta a avut
Și el copii. Ei s-au născut
Pe brațele bunicului.
24Iosif le-a spus fraților lui:
„Eu am să mor, dar Dumnezeu
O să vă cerceteze. Eu
Știu că se va-ngrijii de voi
Și va aduce înapoi,
Pe toți acei cari sunt ai voștri,
În țara părinților noștri,
Dată de Domnul lui Avram,
Isac și Iacov. Iată, am
25O rugăminte-acum, la voi:
Când vă va duce înapoi
Domnul, vă rog să nu uitați,
Ca oasele-mi să le luați
De-aici. Jurați-mi!” I-au jurat,
Iar el – cu sufletu-mpăcat –
26A închis ochii și-a murit.
Pe astă lume-a viețuit,
O sută zece ani. Chemară
Doctori, care-i îmbălsămară
Trupul, iar frații l-au luat
Și-ntr-un sicriu l-au așezat
Pe Iosif – pe fratele lor –
În țara Egiptenilor.
Selectat acum:
Geneza 50: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca