YouVersion
Pictograma căutare

Exodul 1

1
POPORUL ISRAEL ÎN EGIPT
Înmulțirea israeliților în Egipt
1Iată numele fiilor,
Cari pe Israel – tatăl lor –
În al său drum, l-au însoțit,
Când în Egipt s-a stabilit.
Familiile i-au urmat,
Iar ei, cu Iacov, au intrat
În țara Egiptenilor.
Iată acum, numele lor:
2Ruben și Simeon plecară;
Levi și Iuda îi urmară,
3Și Isahar; au fost urmați
În drumul lor, de ceilalți frați:
De Zabulon și Beniamin;
4Dan și Neftali, apoi, vin.
Gad și Așer au încheiat
Șirul celor care-au plecat,
Cu Iacov. Astfel, s-a găsit
5Că sufletele ce-au ieșit
Din coapsele lui Iacov, toate,
Sunt șaptezeci, de se socoate.
În acel timp îndepărtat,
Iosif era-n Egipt plecat.
6În urmă, Iosif a murit.
Apoi, și frații i-au pierit,
Și tot leatul oamenilor,
Care erau de vârsta lor.
7Ai lui Israel fii sporiră
În număr și se înmulțiră
Atât de mult, de au umplut
Al Egiptenilor ținut.
Suferințele israeliților
8Peste Egipt, s-a ridicat –
În urmă – un nou împărat.
El nu știa ce a făcut
Iosif, căci nu l-a cunoscut.
9Astfel, mânat de un gând rău,
A zis, către poporul său:
„Priviți dar, la acest popor –
Acela al copiilor
Lui Israel! S-au înmulțit,
Încât acum, au devenit
Mai mulți, în număr, iar apoi,
Se dovedesc mai tari ca noi.
10Veniți ca să ne arătăm
Dibaci, și să nu-i mai lăsăm
Să se întindă și să crească,
Căci s-ar putea să se unească –
În caz că fi-va un război –
Cu-ai noști’ dușmani, iar mai apoi,
Au să ne bată și, afară
Putea-vor a ieși, din țară.”
11Au pus ispravnici, peste ei,
Cari trebuiau, ca pe Evrei,
Să-i asuprească, ne-ncetat,
Prin muncile ce li s-au dat.
În acest fel, s-au construit
Cetățile ce s-au numit
Pitom și Ramses, cetăți care
Slujeau atuncea, drept hambare,
Pentru Egipt. Oricum făceau,
12Și-oricât de tare-i asupreau,
Poporul tot s-a înmulțit,
Până-n-tratât că s-a scârbit
Egiptul, de neamul acel.
13Atunci, fiii lui Israel,
De Egipteni, au fost aduși
Într-o robie aspră – puși
14La tot ce-a fost mai greu în țară,
Ca să le facă viața-amară.
Astfel, ei, lutul, îl scoteau
Și cărămizi apoi, făceau,
Iar muncile ogoarelor
Erau tot pe umerii lor.
În toate câte i-au silit
Să facă, ei au dovedit
Cum că de milă, sunt lipsiți,
Față de cei ce-s asupriți.
15Atuncea, cel încoronat
Peste Egipt ca împărat,
Pe moașele lui Israel,
În grabă, le-a chemat la el.
Șifra și Pua se chemau
Femeile care erau
Moașe, pe-atunci, în Israel.
16Când ele au venit la el,
În felu-acesta le-a vorbit:
„Când veți avea de împlinit
Slujba de moașe, ce-o aveți,
Și, pe femei, voi le vedeți
Că nasc feciori, să-i omorâți!
Vă poruncesc dar: orișicâți
Băieți urmează să se nască,
Să nu-i lăsați, voi, să trăiască!
Pe fete însă, le lăsați
În viață! Înțelesu-m-ați?!”
17Dar moașele nu au făcut
Așa precum le-a fost cerut
De împărat, căci tot mereu,
Teamă aveau de Dumnezeu.
De-aceea-n viață au lăsat
Pe-oricine, chiar de-a fost băiat.
18Atunci, ele au fost chemate,
La împărat, și întrebate:
„De ce, voi ați nesocotit,
Ceea ce eu v-am poruncit,
Și i-ați lăsat ca să trăiască,
Pe cei de parte bărbătească?”
19Dar moașele, la un ison,
I-au dat răspuns, lui Faraon:
„Femeile Evreilor,
Nu-s ale Egiptenilor.
Sunt tari și pot să zămislească,
Mai înainte să sosească
Moașa. Așa este mereu.”
20Acelor moașe, Dumnezeu,
Când a văzut cum s-au purtat,
Le-a făcut bine. Ne-ncetat,
Poporu-n număr a sporit,
21Iar Dumnezeu a dăruit
Moașelor, case. În ăst fel,
Plată primit-au, de la El,
Pentru că Domnul a văzut,
Că – de El – ele s-au temut.
22Dar Faraon s-a mâniat
Și-astă poruncă, el a dat,
Poporului său: „Să luați
Și-apoi, în râu să-l aruncați
Pe orice prunc ce-o să se nască,
Dacă-i de parte bărbătească.
Pe fete-n schimb, să le lăsați –
Pe ele doar, să le cruțați.”

Selectat acum:

Exodul 1: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te