YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 7

7
Noe intră în corabie
1Domnul, lui Noe, i-a vorbit:
„Iată că timpul a sosit:
Te-mbarcă tu și casa ta.
Doar tu, în fața Mea, vei sta –
Ești singurul neprihănit,
Din neamul ce-a păcătuit.
2Din dobitoacele curate,
Șapte perechi să iei, de toate:
Câte o parte bărbătească
Și câte una femeiască.
Din cele necurate-apoi,
Doar o pereche – doi și doi –
Să iei o parte bărbătească,
Și încă una femeiască.
3Cu păsările-asemenea –
Șapte perechi, tu vei avea;
Câte o parte bărbătească
Și încă una femeiască.
Pe toate, Eu ți le dau ție,
Să le păstrezi sămânța, vie.
4Iată, doar șapte zile sânt
Și vor cădea ploi, pe pământ,
Potop. În patruzeci de zile
Și nopți, prin clipe dificile,
Terra va trece, căci dezleg
Al ploii sac și am să șterg,
Sub cerul de pe-al Meu pământ,
Toate făpturile ce sânt
Făcute din a Mea voință –
Le trec, prin ape-n neființă!”
5Noe a ascultat, tăcut.
Cum i-a spus Domnul, a făcut.
6El șase secole-a-mplinit,
Când ploaia s-a dezlănțuit.
7Pe toți ai săi, i-a adunat
Și în corabie-au intrat.
8Din dobitoacele curate,
La fel din cele necurate,
Din păsări ce plutesc în vânt,
Din târâtoare pe pământ,
9Cu Noe-n arcă au intrat
Tot câte două. S-au salvat
Câte o parte bărbătească
Și câte-o parte femeiască.
Potopul
10S-a făcut tot, cum Domnu-a spus,
Și șapte zile-n zbor s-au dus.
Al ploii stăvilar s-a frânt
Și-a curs potopul, pe pământ.
11În anu-al șasesutelea,
De viață, Noe se găsea.
Când a șaptesprezecea zi
A luni-a doua se ivi,
Ale Adâncului izvoare
S-au slobozit din stăvilare,
12Lovind făpturile umile,
Din lume, patruzeci de zile.
13Urgiei, ca să-i țină piept,
Noe cu Sem, Ham și Iafet
Și-asemenea, soațele lor,
14Precum și un măreț popor
De animale – vite, fiare
Și tot felul de târâtoare –
Urmate de-un întreg sobor
De păsări – după soiul lor –
15Iute-n corabie-au urcat.
16Făpturile care-au intrat,
Erau o parte bărbătească,
Și încă una femeiască.
Totul fiind îndeplinit,
Îndată, a pecetluit,
Chiar Domnul, ușa, iar apoi,
A slobozit valul de ploi.
17Pe-ale pământului poteci,
A fost potopul patruzeci
De zile-apoi, necontenit,
Iar apele care-au venit,
Corabia, au ridicat
Din locu-n care s-a aflat,
18Pe valurile lor plutind,
19Cu cincisprezece coți fiind,
20Mai sus, de creasta munților.
21Pierit-au, în adâncul lor,
Tot ce se mișcă pe pământ –
După al Domnului cuvânt.
Pierit-au păsări, vite, fiare,
N-a mai rămas o târâtoare,
Iar omul făcut din pământ,
În ape, și-a găsit mormânt.
22Așadar, toate au pierit
Și totul fost-a nimicit.
23Doar Noe, singur, a scăpat.
Precum și cei ce s-au aflat
În arca lui, când a-nceput
Potopul cel nemaivăzut.
24Apele au rămas stabile
O sută și cincizeci de zile,
În care nu au mai crescut
Și-asemenea, nici n-au scăzut.

Selectat acum:

Geneza 7: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te