Evrei 13
13
1„Mereu, în dragostea frățească,
Aș vrea ca să se stăruiască.
2De-asemenea, dragii mei frați,
De-a primi oaspeți, nu uitați;
Căci mulți cari, oaspeți, au primit,
Pe îngeri chiar, i-au găzduit,
În casa lor, fără să știe
Cine le-a fost în ospeție.
3Vă-ndemn apoi, să nu-i uitați
Pe cei ce sunt întemnițați,
Ca și cum v-ați afla chiar voi,
În lanțurile lor; apoi,
Nici pe cei care-s chinuiți,
Căci toți, un trup, alcătuiți.
4Căsătoria – să se știe –
Mereu, în cinste, să se ție,
Iar patul să fie curat,
Ferindu-l de a fi spurcat.
Căci Dumnezeu, și pe curvari
Și-asemeni și pe preacurvari,
Are ca să-i aducă-odată,
La a Sa dreaptă judecată.
5Banii, nicicând, să nu-i iubiți,
Ci vreau ca să vă mulțumiți
Cu ce aveți, căci El a zis –
Iar în Scripturi se află scris –
Că „Nicicând, n-am să te las Eu,
Ci te voi însoți, mereu.
În nici un chip, nu șovăiesc,
Și n-am ca să te părăsesc”.
6Plini de încredere apoi,
Putem să spunem, astfel, noi:
„Domnul e ajutorul meu
Și nu mă tem, căci El, mereu,
Mă ocrotește și-mi dă pace.
Ce va putea omul, a-mi face?”
7Să v-amintiți, necontenit,
De toți cei care v-au vestit
Cuvântul de la Dumnezeu.
Băgați de seamă, tot mereu,
La felu-n care-au viețuit,
Precum și la al lor sfârșit.
Dați-vă dar, toată silința,
Pentru a le urma credința!
8Și ieri și astăzi – ne-ndoios –
Același e Iisus Hristos
Și tot la fel, are să fie
Și-acum, dar și în veșnicie!
9De-nvățături străine – voi –
Să nu fiți amăgiți apoi.
Căci este bine, întărită
De-a vă fi inima, zidită
Prin har numai, la fiecare
Și nicidecum, prin vreo mâncare.
Mâncările nu le-au slujit,
Deloc, celor ce le-au păzit.
10Dragii mei frați, știți că, la noi,
E un altar; mai știți apoi,
Că mulți, acolo, se găsesc
Și doar pentru altar slujesc,
Însă n-au nici un drept în dar,
Spre a mânca, de la altar.
11Într-adevăr, un dobitoc
Are să fie ars în foc,
După ce e înjunghiat
Și sângele i s-a luat,
De către preotul cel mare,
Care apoi, să-l ducă are,
În Locul cel „prea sfânt” chemat,
Drept ispășire de păcat.
Trupul de dobitoc jertfit,
„Din tabără, e – negreșit –
Afară scos și ars în foc
Va fi, într-un anume loc”.
12Și cu Iisus a fost la fel.
Cu al Său sânge, a vrut El,
Norodul, ca să îl sfințească,
Și a ieșit să pătimească,
În urmă, dincolo de poartă,
Spre a schimba a lumii soartă.
13La fel să facem dar, și noi:
Din tabără ieșind apoi,
Să fim alături Domnului
Și să răbdăm ocara Lui.
14N-avem cetate stătătoare,
Aici, ci una viitoare,
Noi căutăm ca să găsim.
15Lui Dumnezeu, să-I dăruim –
Prin El – o jertfă, fiecare,
Spre lauda Lui, jertfă care
E rod al buzelor celor
Care, mereu, în drumul lor –
În orice loc ei se găsesc –
Al Său Nume-l mărturisesc.
16De binefaceri, nu uitați,
Ci darnici să vă arătați,
Căci aste jertfe sunt, mereu,
Plăcute, pentru Dumnezeu.
17De-ai voști’ mai mari, să ascultați:
Supunere să le-arătați,
Căci priveghează peste voi,
La sufletele voastre apoi,
Ca unii cari – fără-ndoială –
De ele, da-vor socoteală.
În acest fel, să vă purtați,
Cu-aceștia dar, dragii mei frați,
Căci vreau ca lucrul lor să fie
Făcut, mereu, cu bucurie,
Fără suspine, căci apoi,
Nici un folos n-ați avea voi.
18Și pentru noi, să vă rugați,
Căci noi suntem încredințați
Cum că un cuget bun avem
Și-astfel, în orice loc suntem –
În toate lucrurile – bine,
Ne vom purta, cu orișicine.
19Cu stăruință, vă rog eu,
Să faceți rugăciuni, mereu,
Să pot ajunge înapoi,
Să fiu, cât mai curând, cu voi.
20Iată dar, care-i gândul meu:
Vreau ca al păcii Dumnezeu,
Care, prin sângele vărsat
Atuncea când a încheiat,
Cu noi, un veșnic legământ,
L-a scos afară din mormânt
Pe Domnul nost’, Hristos Iisus –
Acela care a fost pus
Să fie marele Păstor
Al turmei și al oilor –
21Să facă, în orice, să fiți,
Neîncetat, desăvârșiți,
Ca să-mpliniți, astfel, apoi,
Dorința Lui, având în voi
Doar ceea ce, neîndoios,
Plăcut Îi este lui Hristos.
Slavă să aibă El, din plin,
În vecii vecilor! Amin.
22Vă rog dar, fraților, pe voi,
Ca bine să primiți apoi,
Cuvintele ce vi le-am zis,
Care, foarte pe scurt, le-am scris.
23Să știți, de-asemeni, dragii mei,
Că fratelui nost’ – Timotei –
Acuma, drumul, i s-a dat,
Și este, deci, eliberat.
De va veni, curând, la voi,
Îl însoțesc și eu apoi,
Pentru că, tare mult, doresc,
Din nou, ca să vă întâlnesc.
24Să spuneți „sănătate” voi,
Mai marilor voștri apoi,
Precum și sfinților pe care
Biserica voastră îi are.
De-asemenea, cei care sânt
Pe al Italiei pământ,
Trimit la fiecare frate –
Prin mine-acuma – sănătate.
25Harul fie cu voi, din plin,
În vecii vecilor! Amin.”
Selectat acum:
Evrei 13: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Evrei 13
13
1„Mereu, în dragostea frățească,
Aș vrea ca să se stăruiască.
2De-asemenea, dragii mei frați,
De-a primi oaspeți, nu uitați;
Căci mulți cari, oaspeți, au primit,
Pe îngeri chiar, i-au găzduit,
În casa lor, fără să știe
Cine le-a fost în ospeție.
3Vă-ndemn apoi, să nu-i uitați
Pe cei ce sunt întemnițați,
Ca și cum v-ați afla chiar voi,
În lanțurile lor; apoi,
Nici pe cei care-s chinuiți,
Căci toți, un trup, alcătuiți.
4Căsătoria – să se știe –
Mereu, în cinste, să se ție,
Iar patul să fie curat,
Ferindu-l de a fi spurcat.
Căci Dumnezeu, și pe curvari
Și-asemeni și pe preacurvari,
Are ca să-i aducă-odată,
La a Sa dreaptă judecată.
5Banii, nicicând, să nu-i iubiți,
Ci vreau ca să vă mulțumiți
Cu ce aveți, căci El a zis –
Iar în Scripturi se află scris –
Că „Nicicând, n-am să te las Eu,
Ci te voi însoți, mereu.
În nici un chip, nu șovăiesc,
Și n-am ca să te părăsesc”.
6Plini de încredere apoi,
Putem să spunem, astfel, noi:
„Domnul e ajutorul meu
Și nu mă tem, căci El, mereu,
Mă ocrotește și-mi dă pace.
Ce va putea omul, a-mi face?”
7Să v-amintiți, necontenit,
De toți cei care v-au vestit
Cuvântul de la Dumnezeu.
Băgați de seamă, tot mereu,
La felu-n care-au viețuit,
Precum și la al lor sfârșit.
Dați-vă dar, toată silința,
Pentru a le urma credința!
8Și ieri și astăzi – ne-ndoios –
Același e Iisus Hristos
Și tot la fel, are să fie
Și-acum, dar și în veșnicie!
9De-nvățături străine – voi –
Să nu fiți amăgiți apoi.
Căci este bine, întărită
De-a vă fi inima, zidită
Prin har numai, la fiecare
Și nicidecum, prin vreo mâncare.
Mâncările nu le-au slujit,
Deloc, celor ce le-au păzit.
10Dragii mei frați, știți că, la noi,
E un altar; mai știți apoi,
Că mulți, acolo, se găsesc
Și doar pentru altar slujesc,
Însă n-au nici un drept în dar,
Spre a mânca, de la altar.
11Într-adevăr, un dobitoc
Are să fie ars în foc,
După ce e înjunghiat
Și sângele i s-a luat,
De către preotul cel mare,
Care apoi, să-l ducă are,
În Locul cel „prea sfânt” chemat,
Drept ispășire de păcat.
Trupul de dobitoc jertfit,
„Din tabără, e – negreșit –
Afară scos și ars în foc
Va fi, într-un anume loc”.
12Și cu Iisus a fost la fel.
Cu al Său sânge, a vrut El,
Norodul, ca să îl sfințească,
Și a ieșit să pătimească,
În urmă, dincolo de poartă,
Spre a schimba a lumii soartă.
13La fel să facem dar, și noi:
Din tabără ieșind apoi,
Să fim alături Domnului
Și să răbdăm ocara Lui.
14N-avem cetate stătătoare,
Aici, ci una viitoare,
Noi căutăm ca să găsim.
15Lui Dumnezeu, să-I dăruim –
Prin El – o jertfă, fiecare,
Spre lauda Lui, jertfă care
E rod al buzelor celor
Care, mereu, în drumul lor –
În orice loc ei se găsesc –
Al Său Nume-l mărturisesc.
16De binefaceri, nu uitați,
Ci darnici să vă arătați,
Căci aste jertfe sunt, mereu,
Plăcute, pentru Dumnezeu.
17De-ai voști’ mai mari, să ascultați:
Supunere să le-arătați,
Căci priveghează peste voi,
La sufletele voastre apoi,
Ca unii cari – fără-ndoială –
De ele, da-vor socoteală.
În acest fel, să vă purtați,
Cu-aceștia dar, dragii mei frați,
Căci vreau ca lucrul lor să fie
Făcut, mereu, cu bucurie,
Fără suspine, căci apoi,
Nici un folos n-ați avea voi.
18Și pentru noi, să vă rugați,
Căci noi suntem încredințați
Cum că un cuget bun avem
Și-astfel, în orice loc suntem –
În toate lucrurile – bine,
Ne vom purta, cu orișicine.
19Cu stăruință, vă rog eu,
Să faceți rugăciuni, mereu,
Să pot ajunge înapoi,
Să fiu, cât mai curând, cu voi.
20Iată dar, care-i gândul meu:
Vreau ca al păcii Dumnezeu,
Care, prin sângele vărsat
Atuncea când a încheiat,
Cu noi, un veșnic legământ,
L-a scos afară din mormânt
Pe Domnul nost’, Hristos Iisus –
Acela care a fost pus
Să fie marele Păstor
Al turmei și al oilor –
21Să facă, în orice, să fiți,
Neîncetat, desăvârșiți,
Ca să-mpliniți, astfel, apoi,
Dorința Lui, având în voi
Doar ceea ce, neîndoios,
Plăcut Îi este lui Hristos.
Slavă să aibă El, din plin,
În vecii vecilor! Amin.
22Vă rog dar, fraților, pe voi,
Ca bine să primiți apoi,
Cuvintele ce vi le-am zis,
Care, foarte pe scurt, le-am scris.
23Să știți, de-asemeni, dragii mei,
Că fratelui nost’ – Timotei –
Acuma, drumul, i s-a dat,
Și este, deci, eliberat.
De va veni, curând, la voi,
Îl însoțesc și eu apoi,
Pentru că, tare mult, doresc,
Din nou, ca să vă întâlnesc.
24Să spuneți „sănătate” voi,
Mai marilor voștri apoi,
Precum și sfinților pe care
Biserica voastră îi are.
De-asemenea, cei care sânt
Pe al Italiei pământ,
Trimit la fiecare frate –
Prin mine-acuma – sănătate.
25Harul fie cu voi, din plin,
În vecii vecilor! Amin.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca