Evrei 2
2
1„Cu-atât mai mult – zic eu apoi –
Că trebuie-a ne ține noi,
De-aceste lucruri – negreșit –
Pe care-acum, le-am auzit,
Să nu ajungem – iubiți frați –
De ele-a fi îndepărtați.
2Dacă Cuvântul, cel vestit
Prin îngeri, e nezguduit –
Și dacă-n urmă, orișicare
Abatere și ne-ascultare,
O dreaptă plată și-au luat –
3Atunci, noi cum vom fi scăpat,
Când arătăm doar nepăsare,
Față de mântuirea care,
După ce-ntâi a fost vestită
De Domnul, e adeverită
De cei care au auzit-o,
4Iar Dumnezeu a întărit-o
Prin semne mari, nemaivăzute,
Și prin minunile făcute
Doar prin puterea Lui cea mare,
Și-apoi prin darurile care
Sunt ale Duhului Său Sfânt
Venit, din ceruri, pe pământ –
Daruri pe care le-a-mpărțit,
Așa precum El a dorit!
5Încredințați astfel, să fim
Că lumea, despre cari vorbim –
Adică lumea viitoare,
Care va fi nepieritoare –
Nu pentru îngeri e adusă
În starea de a fi supusă.
6Ba mai mult încă, cineva
Mărturisește, undeva:
„Cine e omul, ca astfel,
Aminte, să-Ți aduci de el –
Sau fiul omului – să-l vezi
Și-n urmă, să îl cercetezi?
7Pentru puțin timp – ne-ndoios –
Făcutu-l-ai Tu, mai prejos
De îngeri, l-ai încununat
Cu slavă și l-ai așezat,
Peste lucrarea mâinii Tale:
8Pe toate dar, sub ale sale
Picioare, astfel, i le-ai pus.”
Deci, dacă El i le-a supus
Pe toate, lui, a însemnat
Cum că nimic nu a lăsat,
Ca nesupus, să nu îi fie.
Totuși, acuma, să se știe
Că nu se vede lămurit,
Precum că totu-i împlinit,
Căci nu toate, precum s-a spus,
Se văd că i s-ar fi supus.
9Însă, pe Cel cari, la-nceput,
S-a arătat a fi făcut,
Pentru puțin timp – ne-ndoios –
Ca să se afle mai prejos
Decât sunt îngerii de sus –
Adică pe Hristos Iisus –
Acum ni L-a înfățișat
„Cu slavă-a fi încununat,
Și-asemenea, cu cinste mare”,
Din pricina morții, pe care,
A suferit-o El; căci Lui,
Prin harul Dumnezeului
Cel viu, din ceruri, I S-a dat
Din moarte, de a fi gustat
Pentru noi toți. Deci, negreșit,
10Într-adevăr, s-a cuvenit,
Ca tocmai Cel ce a făcut,
Prin voia Sa, la început,
Totul – și ceruri și pământ –
Și pentru care, toate sânt,
Și cari, la slavă, Își dorea,
Pe mulți din fii, ca să îi ia,
Acuma, să Își împlinească
Lucrul și să desăvârșească
Pe Căpetenia tuturor –
Pe Capul mântuirii lor.
11Cel ce sfințește și – să știți –
Că și cei care sunt sfințiți,
Dintr-unul sunt. De-aceea, Lui,
Rușine-n fața nimănui,
Nu îi va fi, de ei, și-astfel,
„Frați” îi numește-atuncea El
12Și zice: „Eu am să vestesc,
Slăvitul Tău Nume ceresc,
Fraților Mei. Lauda Ta,
Necontenit, o voi cânta,
În adunarea lor.” Apoi,
13El spune astfel, mai ‘napoi:
„Îmi pun încrederea în El”,
Iar în alt loc, spune astfel:
„Eu și copiii mei, mereu,
Cari, dați îmi sunt, de Dumnezeu!”
14Fiindcă orice copilaș
Este al sângelui părtaș –
Și-al cărnii – tot așa, și El,
Părtaș la ele-a fost astfel,
Și-atunci, prin moarte, a putut,
Ca pe cel care a avut
Putere dar, asupra morții,
Să-l nimicească, schimbând sorții.
Pe diavol, El l-a nimicit
15Și-n acest fel, i-a izbăvit,
Pe cei care, prin jocul sorții,
Supuși au fost, puterii morții.
16Căci El – în sprijin – negreșit,
Nu îngerilor le-a venit.
Ci ajutorul arătat,
Seminței lui Avram l-a dat.
17De-aceea, El a trebuit
Ca să Se fi asemuit
Fraților Săi apoi, în toate,
Pentru că numai astfel, poate –
În legăturile pe care,
Cu bunul Dumnezeu, le are –
Mereu, a fi – neîndoios –
Un preot mare și milos,
Vrednic, încredere-arătând,
Gata a face orișicând,
Pentru norod, o ispășire
Pentru orice nelegiuire –
Pentru păcatele pe care
Al omenirii neam le are.
18Fiindcă fost-a ispitit
Chiar El, în ce a suferit,
Poate să vină-n ajutor
La toți cei cari, la rândul lor,
Au să se afle strâmtoriți
Și-ajung să fie ispitiți.”
Selectat acum:
Evrei 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca