Evrei 5
5
1„Într-adevăr, preotul care
Ales este, drept preot mare,
Din mijlocul oamenilor,
E pus în slujba tuturor,
În lucrurile privitoare
La Dumnezeu. Astfel, el are
Să ducă darurile date
Și jertfele pentru păcate.
2El poate fi-ngăduitor
Cu cel care-i neștiutor –
Sau cu cel care-i rătăcit –
Pentru că și el a simțit,
De-atâtea ori, o slăbiciune
Cari, stăpânire, pe el, pune.
3Din aste pricini, negreșit,
Jertfe se-aduc, necontenit,
Atât pentru păcatul lui,
Cât și pentru-al norodului.
4Această cinste, nimenea
Nu poate, singur, să și-o ia;
O capătă când e chemat,
De Dumnezeu, cum s-a-ntâmplat
Și cu Aron. Neîndoios,
5La fel, este și cu Hristos,
Căci nu El e Acela care,
Slava de a fi Preot Mare,
Și-a dat-o singur. Negreșit,
Aceasta I s-a dăruit,
De către Tatăl Cel de Sus,
Care – când L-a chemat – I-a spus:
„Ești Fiul Meu, azi Te-am născut!”
6Apoi, în alt loc, am văzut
Că zice, fără îndoială:
„Tu ești, după o rânduială –
A lui Melhisedec – făcut
Preot, în veac, de la-nceput”.
7El este Cel ce S-a vădit
Că, pe pământ, când a trăit –
Deși aduse cereri multe
Către Acel cari, să-L asculte,
Putea mereu, cu lacrimi mari
Și-asemeni, cu strigăte tari,
Putând să fie izbăvit
De moarte, că necontenit,
Tatăl din cer L-a ascultat,
Căci în evlavie-a umblat –
8Totuși, s-asculte, a știut –
Chiar Fiu fiind – prin ce-a făcut
Și prin tot ce a suferit,
Cât timp, în lume, S-a găsit.
9Iar după ce a fost făcut
Desăvârșit, El a putut,
Ca pentru toți aceia care
Aveau să-i deie ascultare,
Să se transforme-n urzitor
Al mântuirii dată lor –
Cari veșnică s-a dovedit –
10Fiind, de Dumnezeu, numit –
„După o rânduială care
Numai Melhisedec o are” –
Drept Preot Mare. Am de spus –
11Asupra celor de mai sus –
Multe cuvinte, negreșit,
Și multe sunt de tâlcuit,
Pentru că lucrurile-acele
S-au dovedit multe și grele,
Iar în pricepere-acum, voi
V-ați arătat a fi greoi.
12Într-adevăr, doresc să știți,
Că voi, cari trebuia să fiți,
De multă vreme-nvățători,
Sunteți doar niște-ncepători
Cari au nevoie de povețe,
De cineva cari să-i învețe
Un adevăr de căpătâi,
Despre cuvintele dintâi,
Ale lui Dumnezeu, căci voi
V-ați întors, iarăși, înapoi,
Și-aveți acum, nevoie mare,
De lapte, nu de hrană tare.
13Iar cel care obișnuiește,
Cu lapte doar, de se hrănește,
A fi un prunc e dovedit
Ce nu este obișnuit
Cu un cuvânt, cu o vorbire,
Cari spune de neprihănire.
14Să știți dar voi, că hrana tare,
E numai pentru omul mare,
Cari judecă și care poate –
Deprins fiind – de a socoate,
Întotdeauna-n gândul său,
Ce este bine și ce-i rău.”
Selectat acum:
Evrei 5: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca