Evrei 7
7
1„Melhisedec, e-adevărat,
Că în Salem, e împărat
Și-apoi, preot este, mereu,
Al Prea ‘Naltului Dumnezeu.
El e cel cari, l-a-ntâmpinat
Pe-Avram, pe când s-a înturnat
De la măcelul săvârșit,
Când pe-mpărați i-a biruit.
Atunci, Melhisedec acel,
L-a binecuvântat pe el
2Și, zeciuială, negreșit,
Avram, apoi, i-a dăruit.
După însemnătatea care
Numele său, în el, o are,
La început s-a arătat
Un lucru clar: că „Împărat”
El este „al neprihănirii”
Peste întreg cuprinsul firii;
A doua oară, se arată
Că, „Împărat” e, totodată,
Și „al Salemului”; astfel,
E, „Împărat al păcii”, el.
3Melhisedec – de bună seamă –
Nu are tată și nici mamă;
Spiță de neam, el n-a avut,
Zilele lui n-au început,
Și-asemenea, n-au nici sfârșit.
El, astfel, e asemuit
Cu Fiul de la Dumnezeu,
Cari preot e, prin vremi, mereu.
4Vedeți dar, bine, fiecare,
Cât a putut a fi de mare,
Dacă și-Avram – fără-ndoială –
A trebuit ca, zeciuială,
Să îi plătească lui apoi,
Din toată prada de război.
5Așa după cum bine știți,
Și cei ce-s preoți, din Leviți,
Poruncă au – se înțelege –
Ca zeciuială, după Lege,
Să ia mereu, de la popor –
Adică de la frații lor –
Chiar dacă și ei, bunăoară,
Tot din Avram, știm, că coboară.
6Iar el, cel care nu era
De-al lor, căci nu se cobora
Din neamul lor – fără-ndoială –
Ajunse dar, ca zeciuială,
De la Avram, să fi luat
Și-apoi, l-a binecuvântat
Pe cel care-a avut putința
De a primi făgăduința.
7Primește binecuvântare
Cel mic doar, de la cel mai mare –
Lucrul acesta-i cunoscut,
De către toți, de la-nceput.
8Aici, cel care, zeciuială,
Primește – fără îndoială –
Este un simplu muritor.
Însă acolo – fraților –
E cineva, de care știu
Precum că este, veșnic, viu.
9Mai mult, chiar Levi, deci cel care
Ia zeciuieli, la fiecare,
Ajuns-a de s-a pomenit
Că, zeciuială, a plătit
Și el, chiar prin Avram, mereu,
Dacă pot spune așa, eu;
10Căci în Avram, el s-a aflat,
Atunci, când l-a întâmpinat
Melhisedec, pe al său tată.
11Dacă putea fi căpătată
Desăvârșirea tuturor,
Prin preoții Leviți – căci lor
Li s-a adus Legea pe care,
Acum, al nost’ popor o are –
De ce dar, să se mai ridice
Un alt preot, de cari se zice
Că-i preot – fără îndoială –
„După o altă rânduială,
A lui Melhisedec anume”,
Nu după cea cari, astă lume,
A noastră, o cunoaște bine
Și care de Aron se ține?
12Se cere astfel, totodată –
Când preoția e schimbată –
A se mai face o schimbare,
Care, în Lege, va apare.
13Într-adevăr, să știți căci Cel
De care se vorbește-astfel,
Din altă seminție vine
Și după cum cunoaștem bine,
Nimeni, din seminția Lui,
Nu a slujit, altarului.
14Este un lucru dovedit,
Că Domnul nostru a ieșit
Din a lui Iuda seminție,
Iar Moise – despre preoție –
În ceea ce ăst neam privește,
Nimic nu ne mărturisește.
15Ăst fapt, se înțelege bine,
Atuncea când vedem că vine –
După o rânduială care
Numai Melhisedec o are –
Un alt preot, ca să slujească,
16Nu după legea pământească,
Ci după cea a vieții care,
În veci, este nepieritoare.
17Căci iată ce mărturisește,
Atunci când, despre El, vorbește
Scriptura, fără îndoială:
„Tu ești, după o rânduială,
A lui Melhisedec, făcut
Preot în veac, de la-nceput”.
18Astfel, întâi e desființată
Porunca, mai ‘nainte, dată,
Din pricini de zădărnicie
Și neputință – căci se știe
19Cum că nimic n-a reușit
Prin Lege-a fi desăvârșit –
Și-apoi, avea ca să se pună,
În locu-i, o nădejde bună,
Prin care, noi, acum, putem,
De Tatăl, să ne-apropiem.
20Iar după cum este știut,
Lucrul acest nu s-a făcut
Fără a fi un jurământ.
21Dacă Leviții preoți sânt,
Pentru al nost’ popor, în lume –
Fără un jurământ anume –
La fel, nu poate a fi spus
Apoi, despre Hristos Iisus,
Pentru că El e preot sfânt
Pe baza unui jurământ
A Celui care-a cuvântat
Și-a zis că „Domnul a jurat –
Iar Domnului nu-I pare rău,
Nicicând, de jurământul Său –
Precum că Tu, fără-ndoială,
Ești preot – printr-o rânduială
A lui Melhisedec – făcut,
A fi în veci, de la-nceput”.
22Prin faptu-acesta, negreșit,
Chezaș, El este dovedit,
Al unui legământ nou care
Cu mult mai bun, acum, apare.
23Mai mult, acolo se găseau
Mulți preoți, căci ei nu puteau
A fi pe veci în slujbă-aflați,
Fiind de moarte-mpiedicați.
24Dar El rămâne, pe vecie
Și astfel, are-o preoție
Pe cari nu trebuie s-o dea
Apoi, nicicând, la nimenea.
25De-aceea și poate, mereu,
Pe cei care, de Dumnezeu,
Se-apropie, ca, negreșit,
Apoi, în chip desăvârșit,
Să-i mântuiască, căci trăiește
De-a pururea și mijlocește
Pentru cei care sunt ai Lui,
Mereu, în fața Tatălui.
26Un Mare Preot, pentru noi,
A trebuit, fiind apoi,
Sfânt, fără pată, dovedit
Nevinovat și despărțit
De păcătoși, cu-adevărat,
Mai sus de ceruri, înălțat,
27Cari nu putea avea nevoi,
Ca și ceilalți preoți apoi –
Adică nu are de dat
Jertfe, pentru al Său păcat,
Și nici pentru acele care,
Norodul Său, acum, le are –
Căci lucru-acesta l-a făcut
O dată doar, la început,
Când chiar pe Sine, El S-a dat,
Drept jertfă, pentru-al nost’ păcat.
28Legea va pune preoți mari,
Pe niște simpli oameni cari
Supuși sunt slăbiciunilor,
Asemeni semenilor lor.
Doar jurământul cel făcut
După ce Legea-a apărut,
Pune pe Fiu preot să fie,
Desăvârșit, în veșnicie.”
Selectat acum:
Evrei 7: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca