Acum, Hristos a căpătat,
O slujbă, cari s-a arătat
Că este cu atât mai mare,
Pe cât și legământul care,
De către El e mijlocit,
Este mai bun, fiind zidit
Peste făgăduințe noi,
Cari mult mai bune sunt apoi.
Dacă, cusur, n-ar fi avut
Întâiul legământ făcut,
Atunci, nu ar fi trebuit,
Cu un al doilea-nlocuit.
Căci Domnul – către Israel –
Ca o mustrare-a zis, astfel:
„Mă ascultați dar: în curând
Are să vină vremea când,
Cu casele lui Israel
Și a lui Iuda-apoi la fel,
Un legământ nou, am să-nchei,
Nu ca acel făcut cu cei
Care le-au fost părinți, când Eu,
Din al Egiptului jug greu,
I-am scos și i-am eliberat.
Pentru că nu M-au ascultat
Și nu au vrut ca să se ție
De legământul Meu, nici Mie,
Atunci, de ei, nu Mi-a păsat.
Dar, am să fac, încă odat’,
Un legământ, cu casa care,
Poporul Israel o are.
Legile Mele au să fie
În mintea lor și le voi scrie,
În inimile tuturor.
În urmă, Dumnezeul lor,
Eu am să fiu apoi, mereu,
Iar ei vor fi poporul Meu.
Nimeni nu o să-l mai învețe,
Pe-al său vecin, dându-i povețe –
Sau pe al său frate – spunând,
Necontenit, și îndemnând:
„Învață să-L cunoști, mereu,
Pe Domnul!”, căci atuncea, Eu,
Știut voi fi, de fiecare –
De la cel mic, la cel mai mare.
Nelegiuirile făcute,
În seamă, nu vor fi ținute,
Ci toate le vor fi iertate.
Astfel, de ale lor păcate
Și făr’delegi, de-atunci ‘nainte,
N-am să-Mi aduc, în veci, aminte”.
Prin faptul că ni se spunea
„Alt legământ voi încheia”,
El numai a mărturisit
Căci cel dintâi e învechit.
Iar ceea ce e vechi, din fire,
Este aproape de pieire –
Îmbătrânind, neîncetat,
De moarte, s-a apropiat.”