Dar acum el a obținut un serviciu nespus mai bun, prin aceea că este de asemenea mijlocitorul unui legământ mai bun, care a fost întemeiat pe promisiuni mai bune. Căci dacă acel prim legământ ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat loc pentru al doilea. Căci, găsind vină în ei, el spune: Iată, vin zilele, spune Domnul, când voi face un legământ nou cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda; Nu conform legământului pe care l-am făcut cu părinții lor în ziua când i-am luat de mână pentru a-i conduce afară din țara Egiptului, pentru că ei nu au rămas neclintiți în legământul meu, nici eu nu m-am uitat la ei, spune Domnul. Fiindcă acesta este legământul pe care îl voi face cu casa lui Israel după acele zile, spune Domnul; voi pune legile mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; și le voi fi Dumnezeu și ei îmi vor fi popor; Și nu vor învăța fiecare pe aproapele său și fiecare pe fratele său, spunând: Cunoaște pe Domnul, pentru că toți mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare. Pentru că voi fi milos față de nedreptatea lor și păcatele lor și nelegiuirile lor; nicidecum nu mi le voi mai aminti. În aceea că el spune: Un nou legământ, el l-a învechit pe primul. Acum ceea ce putrezește și îmbătrânește este gata să dispară.
Citește Evrei 8
Partajează
Compară toate versiunile: Evrei 8:6-13
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri