Osea 13
13
1„Atunci când Efraim vorbea,
Groază în Israel stârnea.
Însă cum a păcătuit
Cu Bal, îndată a murit.
2Acuma, ei se dovedesc
Într-una că păcătuiesc.
Chipuri au ei, de ei lucrate,
Cari în argint au fost turnate.
Sunt născociți idoli-acei
Și sunt, de meșteri, făcuți ei.
Acestora, ei le vorbesc
Și jertfind oameni se vădesc.
În fața lor se-nchină ei
Și-apoi sărută-acei viței!
3De-aceea, fi-va a lor viață,
Ca norul cel de dimineață,
Ca roua care e zvântată,
Ca pleava cea de vânt purtată,
Ca fumul care a ieșit
Din horn și-apoi s-a risipit.
4Dar de la Egipteni, mereu,
Eu îți sunt Domn și Dumnezeu,
De-atunci de când, din a lor țară,
De Mine ai fost scos afară.
Nu este, în afara Mea,
Nimeni să poată ca să dea
Vreo mântuire, tuturor,
Căci Eu, doar, sunt Mântuitor.
5Pe tine, Eu te-am cunoscut
Când în pustie ai șezut.
Erai într-un pământ uscat.
6Dar de pășune când ai dat
Și când sătul tu te-ai simțit,
În inimă tu te-ai mândrit
Și-apoi de Mine ai uitat.
7Atunci, în leu M-am preschimbat.
Ca un pardos, Eu le pândesc
Pașii, pe drum când se găsesc.
8Ca o ursoaică necăjită,
Care de pui a fost lipsită,
Asupra lor cad, pe furiș,
Și-al inimilor înveliș
Îl sfâșii. Îi înghit de-ndat’,
Precum un leu înfuriat,
Iar fiarele din câmp i-atacă,
Până bucăți au să îi facă.
9Israele, tu să ai știre,
Precum că stă a ta pieire,
În faptul că te-ai arătat
În contra Mea, neîncetat.
Ești împotriva Celui care
Poate să-ți dea ajutorare.
10Unde e împăratul tău,
Să vină-n ceasu-acesta rău
Ca, în cetăți, să-ți dea scăpare?
Unde îți sunt aceia care,
Judecători i-ai rânduit
Și despre care ai vorbit:
„Un împărat și domn să-mi dai!”?
11Un împărat, iată că ai,
Căci ți l-a dat a Mea mânie,
Însă ți-l ia a Mea urgie!
12Strânsă-i nelegiuirea care
Neamul lui Efraim o are.
De-asemenea, al lui păcat
E strâns, acuma, și păstrat.
13Iată că-i vin dureri pe care
Doar ceasul nașterii le are.
E un copil cari – negreșit –
De-nțelepciune e lipsit,
Și se vădește-n acest fel,
Că nu poate să nască el
Așa precum e nimerit,
La timpu-anume sorocit.
14Din locuința morților,
Răscumpăr Eu, acest popor,
Căci de la moarte, Eu doresc,
În acest fel, să-l izbăvesc.
Moarte, unde se află, oare,
Ciuma acea necruțătoare
Ce-aduce spaima tuturor?
Tu, locuință-a morților,
Unde îți este nimicirea
Ce îngrozește toată firea?
Căința este nepătrunsă,
De ai Mei ochi fiind ascunsă!
15Oricât e Efraim de tare
Și-oricât de roditor el pare
În mijlocul fraților lui,
Tot vântul răsăritului,
Asupra sa, are să vie,
Căci stârnit fi-va din pustie,
De către Domnul. Acel vânt
Va trece peste-al său pământ.
Izvoarele, îi va usca;
Fântânile, îi va seca.
Apoi, vasele-acelea care
Sunt mai de preț și el le are
Ținute bine-n visterie,
De jaf ajunge-vor să fie.
16Samaria e pedepsită,
Pentru că fost-a răzvrătită
În contra Celui cari, mereu,
Fusese al ei Dumnezeu.
Pe cei care se află-n ea,
O să îi taie sabia.
Nici pruncii nu vor fi scutiți,
Ci ei, atunci, vor fi zdrobiți.
Femeile însărcinate,
Atuncea, nu vor fi cruțate,
Căci spintecat, pântecul lor
Va fi, de fierul armelor.”
Selectat acum:
Osea 13: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca