YouVersion
Pictograma căutare

Osea 4

4
Nelegiuirea lui Israel și Iuda. Mustrări și făgăduințe
1„Voi toți, cei care vă aflați,
În Israel, să ascultați
Cuvântul Domnului căci, iată,
El o să facă judecată
Locuitorilor pe care,
Pe-al ei cuprins, țara îi are,
Căci adevăr nu se găsește,
Pentru că nu sălășluiește
Nici îndurarea-n țara lor
Și pentru că acest popor
N-are știință și nici teamă
De Dumnezeu, de bună seamă.
2Strâmb numai, jură fiecare
Și minte cu nerușinare,
Omoară și năpăstuiește,
Căci nici o teamă nu vădește.
3Țara are să se jelească.
Oamenii ei au să tânjească,
Cu fiarele pământului
Și păsările cerului.
Chiar peștii mări-aflate-n țară,
În vremea ‘ceea, au să piară.
4Dar să nu certe nimenea,
Pe altul și de-asemenea
Nimeni să nu fi cutezat,
Pe altul de a-l fi mustrat,
Pentru că-ntregul tău popor
Este asemenea celor
Care – precum se dovedesc –
Cu preoții doar, se sfădesc.
5Ai să te poticnești, pe loc,
Ziua, și-apoi al tău proroc
O să pățească tot la fel,
Căci se va poticni și el,
Noaptea. Au să se repezească,
Pe mama ta, s-o nimicească.
6Piere-a poporului ființă,
Căci lipsă e, de cunoștință.
De cunoștință, ai uitat,
De-aceea fi-vei lepădat,
Iar preot, nu ai să-Mi mai fii.
Pentru că n-ai vrut să te ții
De Legile lui Dumnezeu,
Pe-ai tăi copii, îi uit și Eu!
7Cu cât mai mult s-au înmulțit,
Cu-atât ei au păcătuit.
De-aceea, iată ce-am să fac:
Slava-n ocară le-o prefac.
8Ei se hrănesc din jertfe date
Pentru-ale neamului păcate.
Lacomi se-arată, peste fire,
Pentru a lui nelegiuire.
9Dar și soarta preotului
Va fi ca a poporului.
Pedeapsă va fi căpătat
Așa după cum a umblat.
Am să îi dau răsplată dreaptă,
După cum cere a lui faptă.
10Au să mănânce, ne-ncetat,
Dar nu se vor fi săturat.
Cu toate că au să curvească,
Totuși, nu au să se-nmulțească,
Pentru că ei au părăsit
Ceea ce Domnu-a poruncit.
11Curvia-ntâi și-apoi la fel,
Mustul – alăturea de el
Având tăria vinului –
Răpesc mințile omului.
12Cel care e popor al Meu,
Un lemn, întreabă, tot mereu,
Iar un toiag se dovedește
Precum că-i cel ce-i prorocește,
Pentru că duhul de curvire
Îl duce-acum în rătăcire
Și e necredincios, mereu,
Celui ce-i este Dumnezeu.
13Jertfe aduce-acest popor,
Pe vârfurile munților.
Pe dealuri ‘nalte, sub stejari,
Plopi, terebinți, sunt locuri cari
La ars tămâie folosesc,
Căci umbră bună dăruiesc.
Fiicele voastre, iar apoi
Nurorile ce sunt cu voi,
A fi prea curve, se vădesc.
14Nu pot ca să le pedepsesc
Pe fiice și nurori, căci voi
Sunteți cei cari se duc apoi,
Deoparte, jertfe aducând,
Alături desfrânate-având,
Care în templu se găsesc.
Oameni-aceștia se vădesc
Lipsiți de minte. A lor fire
Îi duce doar către pieire.
15Dacă curvește Israel,
Iuda să nu facă la fel.
Iuda măcar, mereu, să cate,
Nevinovat să se arate.
Către Ghigal, să nu plecați,
La Bet-Aven să nu urcați,
Nici nu jurați, zicând – mereu –
„Viu este Domnul Dumnezeu!”
16Iată că-ntregul Israel
Dă din picioare-acum, la fel
Ca o mânzată dovedită
Precum că este ne-mblânzită.
Și pe pășuni întinse, el,
Păscut să fie, ca un miel,
De către Domnul Dumnezeu!
17Iată că Efraim, mereu,
De idoli s-a lipit și-i place.
De-aceea-ți zic: lasă-l în pace!
18Să bea, abia au încetat
Și la curvie s-au dedat.
Aceia cari îi cârmuiesc,
Lacomi a fi, se dovedesc.
Într-adevăr, precum văd bine,
Lacomi sunt ei, după rușine!
19Strânși fi-vor de aripi de vânt,
Căci de rușine dați ei sânt,
Cu-altarele cele pe care
Întregul lor popor le are!”

Selectat acum:

Osea 4: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te