Isaia 22
22
1Aceasta e o prorocie,
Privind lucruri ce au să vie,
Pe lunga vremurilor cale,
Peste-a vedeniilor vale.
„Ce s-a-ntâmplat, de vă grăbiți,
Pe-acoperiș să vă suiți
2Voi, din cetatea cea frumoasă,
Zglobie și gălăgioasă?
Iată, ai tăi morți n-au să piară
Uciși de sabie, afară,
Și nici în luptă, înfruntând
Vrăjmași-n iureș atacând.
3Ci căpeteniile tale
Fug împreună. A lor cale
E, însă, de arcași tăiată.
Locuitorii tăi, deodată,
Se pomenesc prinși de război
Și robi ajung a fi apoi,
Deși încearcă fiecare
Să fugă către larga zare.
4De-aceea zic: „Nu vă uitați
La mine, ci să mă lăsați
Să plâng amar. Nu stăruiți
Mângâietori ai mei să fiți,
Pentru necazul cel pe care
Sărmanul meu popor îl are!
5Căci este-o zi de-nvălmășire
Și de necaz și de zdrobire,
Trimisă de Cel cari, mereu,
E al oștirii Dumnezeu,
Peste-a vedeniilor vale.
Cad toate zidurile tale,
Iar țipătul durerii crunte
Urcă din vale, către munte.
6Elamul poartă tolbe-n spate,
Cari cu săgeți sunt încărcate,
Iar luptători și călăreți
Înaintează îndrăzneți.
Chirul, apoi, se pregătește
Și grabnic scutu-și dezvelește.
7Văile cele minunate
De care-acum sunt înțesate,
Iar călăreții adunați,
Pentru bătaie-s înșirați
Și-s gata de război, în vale,
Chiar lângă stâlpii porții tale.
8Silite-s șanțurile care,
În Iuda, sunt de apărare;
În astă zi sunt cercetate
Și armăturile aflate
În casa ‘ceea minunată
Cari, „a pădurii”, e chemată.
9Voi, la spărturile aflate
Astăzi, la David în cetate –
Cari multe se vădesc – priviți
Și căutați ca să opriți
Apele iazului de jos.
Veți număra, neîndoios,
10În urmă, casele pe care
Ierusalimu-n el le are,
Să știți pe cari să le stricați,
Pietre, din ele, să luați,
Pe care să le folosiți
Ca zidul să îl întăriți.
11Sunt două ziduri, unde voi –
Chiar între ele – vreți apoi,
Să faceți o cămară mare,
Să puteți strânge apa care
E-n iazul vechi. Dar nu voiți,
Cu nici un chip, ca să priviți
Către Cel care a făcut
Totul, așa precum a vrut,
Către Cel care-a pregătit
Lucrul acest și l-a-mplinit.
12Și totuși, Cel care, mereu,
E al oștirii Dumnezeu,
Iată că-n acea zi vă cheamă
Să plângeți și – de bună seamă –
Cu pumni-n piept să vă loviți,
Încinși numai în saci să fiți
Și capul ras să îl aveți.
13Dar iată-n schimb, voi ce faceți:
E – peste tot – doar veselie
Și strigăte de bucurie!
În orice loc, se taie oi
Și se înjunghie mulți boi.
Ospețe mari, oamenii țin.
Carne mănâncă și beau vin,
Spunându-și unul altuia:
„Hai să mâncăm cât vom putea
Și să bem vin – cât mai trăim –
Pentru că mâine-o să murim!”
14Însă, Cel care, tot mereu,
E al oștirii Dumnezeu,
Mie mi S-a descoperit
Și-n felu-acesta mi-a vorbit:
„Află că nu va fi iertată
Nelegiuirea arătată,
Până când nu o să muriți.
De-aceea, fi-veți înghițiți
De locuința morților” –
A zis Domnul oștirilor.
Împotriva lui Șebna
15Așa a spus cel cari, mereu,
E al oștirii Dumnezeu:
„Du-te pân’ la curteanu-acel –
La Șebna. Dregător e el,
În casele împărătești.
16În felu-acesta să-i vorbești:
„Spune-mi, ce ai aici, la tine?
Să îmi mai spui și pentru cine,
Acest mormânt, tu l-ai făcut?”
Sus – pe-nălțime – am văzut
Că un mormânt și-a pregătit
Și-o locuință și-a scobit
17În stâncă. Însă, Domnul are,
Cu o aruncătură tare,
Să te azvârle, de îndat’,
Din acest loc. Vei fi luat
Și ca un ghem vei fi-nvârtit.
18Asemeni unei mingi, zvârlit
Tu ai să fii, pe un pământ
Întins, care-ți va fi mormânt.
Carele tale minunate,
Acolo fi-vor adunate.
Tu ești ocara cea pe care
Casa stăpânului o are!
19De-aceea, tu nu vei mai sta
Peste dregătoria ta,
Ci te va smulge, negreșit,
Domnul și fi-vei izgonit.
20„Află că-n ziua ‘ceea, Eu
Îl voi chema pe robul Meu,
Pe Eliachim – acela care,
Pe Hilchia, părinte-l are –
21Pentru că iată ce-am să fac:
Cu tunica ta îl îmbrac;
Am să-l încing cu brâul tău
Și am să pun, în brațul său,
Puterea pe care-o aveai
Când dregător tu te aflai.
Precum un tată va fi el,
Pentru Ierusalim. La fel,
Și pentru Iuda va fi tată.
22Pe al său umăr, așezată
Are a fi cheia pe care
Casa lui David doar o are.
Atuncea când el va deschide,
Nimeni nu va putea închide.
Apoi, când el o să închidă,
Nimenea n-o să mai deschidă.
23Am să-l împlânt ca pe-un drug mare
Care e pus într-un loc tare.
Un jilț de slavă o să fie,
La al său tată-n seminție.
24Pe el, o să se sprijinească
Întreaga slavă pământească
A caselor celor pe care,
În lume, tatăl său le are,
Precum și-odraslele acele
Care-s alese, cât și cele
Cari de ocară s-au vădit.
Pe el, se vor fi sprijinit
Sculele cele mici rămase,
Atât lighene, cât și vase.”
25În ziua ‘ceea, drugul care
Era-mplântat într-un loc tare,
Are să fie-ndepărtat,
Căci va fi scos și-apoi, tăiat.
Drugul acela va cădea
Și-atunci povara ce ședea
Asupra lui, va fi zdrobită.
Ea o să fie nimicită
De către Cel care, mereu,
E al oștirii Dumnezeu.
Lucrul acest va fi-mplinit,
Pentru că Domnul a vorbit.”
Selectat acum:
Isaia 22: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Isaia 22
22
1Aceasta e o prorocie,
Privind lucruri ce au să vie,
Pe lunga vremurilor cale,
Peste-a vedeniilor vale.
„Ce s-a-ntâmplat, de vă grăbiți,
Pe-acoperiș să vă suiți
2Voi, din cetatea cea frumoasă,
Zglobie și gălăgioasă?
Iată, ai tăi morți n-au să piară
Uciși de sabie, afară,
Și nici în luptă, înfruntând
Vrăjmași-n iureș atacând.
3Ci căpeteniile tale
Fug împreună. A lor cale
E, însă, de arcași tăiată.
Locuitorii tăi, deodată,
Se pomenesc prinși de război
Și robi ajung a fi apoi,
Deși încearcă fiecare
Să fugă către larga zare.
4De-aceea zic: „Nu vă uitați
La mine, ci să mă lăsați
Să plâng amar. Nu stăruiți
Mângâietori ai mei să fiți,
Pentru necazul cel pe care
Sărmanul meu popor îl are!
5Căci este-o zi de-nvălmășire
Și de necaz și de zdrobire,
Trimisă de Cel cari, mereu,
E al oștirii Dumnezeu,
Peste-a vedeniilor vale.
Cad toate zidurile tale,
Iar țipătul durerii crunte
Urcă din vale, către munte.
6Elamul poartă tolbe-n spate,
Cari cu săgeți sunt încărcate,
Iar luptători și călăreți
Înaintează îndrăzneți.
Chirul, apoi, se pregătește
Și grabnic scutu-și dezvelește.
7Văile cele minunate
De care-acum sunt înțesate,
Iar călăreții adunați,
Pentru bătaie-s înșirați
Și-s gata de război, în vale,
Chiar lângă stâlpii porții tale.
8Silite-s șanțurile care,
În Iuda, sunt de apărare;
În astă zi sunt cercetate
Și armăturile aflate
În casa ‘ceea minunată
Cari, „a pădurii”, e chemată.
9Voi, la spărturile aflate
Astăzi, la David în cetate –
Cari multe se vădesc – priviți
Și căutați ca să opriți
Apele iazului de jos.
Veți număra, neîndoios,
10În urmă, casele pe care
Ierusalimu-n el le are,
Să știți pe cari să le stricați,
Pietre, din ele, să luați,
Pe care să le folosiți
Ca zidul să îl întăriți.
11Sunt două ziduri, unde voi –
Chiar între ele – vreți apoi,
Să faceți o cămară mare,
Să puteți strânge apa care
E-n iazul vechi. Dar nu voiți,
Cu nici un chip, ca să priviți
Către Cel care a făcut
Totul, așa precum a vrut,
Către Cel care-a pregătit
Lucrul acest și l-a-mplinit.
12Și totuși, Cel care, mereu,
E al oștirii Dumnezeu,
Iată că-n acea zi vă cheamă
Să plângeți și – de bună seamă –
Cu pumni-n piept să vă loviți,
Încinși numai în saci să fiți
Și capul ras să îl aveți.
13Dar iată-n schimb, voi ce faceți:
E – peste tot – doar veselie
Și strigăte de bucurie!
În orice loc, se taie oi
Și se înjunghie mulți boi.
Ospețe mari, oamenii țin.
Carne mănâncă și beau vin,
Spunându-și unul altuia:
„Hai să mâncăm cât vom putea
Și să bem vin – cât mai trăim –
Pentru că mâine-o să murim!”
14Însă, Cel care, tot mereu,
E al oștirii Dumnezeu,
Mie mi S-a descoperit
Și-n felu-acesta mi-a vorbit:
„Află că nu va fi iertată
Nelegiuirea arătată,
Până când nu o să muriți.
De-aceea, fi-veți înghițiți
De locuința morților” –
A zis Domnul oștirilor.
Împotriva lui Șebna
15Așa a spus cel cari, mereu,
E al oștirii Dumnezeu:
„Du-te pân’ la curteanu-acel –
La Șebna. Dregător e el,
În casele împărătești.
16În felu-acesta să-i vorbești:
„Spune-mi, ce ai aici, la tine?
Să îmi mai spui și pentru cine,
Acest mormânt, tu l-ai făcut?”
Sus – pe-nălțime – am văzut
Că un mormânt și-a pregătit
Și-o locuință și-a scobit
17În stâncă. Însă, Domnul are,
Cu o aruncătură tare,
Să te azvârle, de îndat’,
Din acest loc. Vei fi luat
Și ca un ghem vei fi-nvârtit.
18Asemeni unei mingi, zvârlit
Tu ai să fii, pe un pământ
Întins, care-ți va fi mormânt.
Carele tale minunate,
Acolo fi-vor adunate.
Tu ești ocara cea pe care
Casa stăpânului o are!
19De-aceea, tu nu vei mai sta
Peste dregătoria ta,
Ci te va smulge, negreșit,
Domnul și fi-vei izgonit.
20„Află că-n ziua ‘ceea, Eu
Îl voi chema pe robul Meu,
Pe Eliachim – acela care,
Pe Hilchia, părinte-l are –
21Pentru că iată ce-am să fac:
Cu tunica ta îl îmbrac;
Am să-l încing cu brâul tău
Și am să pun, în brațul său,
Puterea pe care-o aveai
Când dregător tu te aflai.
Precum un tată va fi el,
Pentru Ierusalim. La fel,
Și pentru Iuda va fi tată.
22Pe al său umăr, așezată
Are a fi cheia pe care
Casa lui David doar o are.
Atuncea când el va deschide,
Nimeni nu va putea închide.
Apoi, când el o să închidă,
Nimenea n-o să mai deschidă.
23Am să-l împlânt ca pe-un drug mare
Care e pus într-un loc tare.
Un jilț de slavă o să fie,
La al său tată-n seminție.
24Pe el, o să se sprijinească
Întreaga slavă pământească
A caselor celor pe care,
În lume, tatăl său le are,
Precum și-odraslele acele
Care-s alese, cât și cele
Cari de ocară s-au vădit.
Pe el, se vor fi sprijinit
Sculele cele mici rămase,
Atât lighene, cât și vase.”
25În ziua ‘ceea, drugul care
Era-mplântat într-un loc tare,
Are să fie-ndepărtat,
Căci va fi scos și-apoi, tăiat.
Drugul acela va cădea
Și-atunci povara ce ședea
Asupra lui, va fi zdrobită.
Ea o să fie nimicită
De către Cel care, mereu,
E al oștirii Dumnezeu.
Lucrul acest va fi-mplinit,
Pentru că Domnul a vorbit.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca