Isaia 24
24
Iuda pustiit
1Iată că Domnul pustiește
Țara – acum – și risipește
Locuitorii locului.
2Cum s-a-ntâmplat preotului,
O să se-ntâmple tuturor
Celor care sunt din popor.
Stăpânul va avea și el,
A slugii soartă, iar – la fel –
Stăpâna va păți – și ea –
Precum slujnica ce-o avea.
De-asemenea, cumpărătorul
Va fi la fel ca vânzătorul,
Iar cel care-mprumut a dat,
Ca și cel cari s-a-mprumutat,
Căci cel ce dă va fi la fel
Ca și cel ce-i dator la el.
3Întreaga țară-i pustiită –
De tot – și este părăsită,
Pentru că Domnul a dorit
Lucrul acesta, negreșit.
4Întreaga țară e mâhnită
Și de puteri este sleită.
Locuitorii ei tânjesc.
Fără putere se vădesc
Toți dregătorii ei cei cari,
Peste popor, sunt puși mai mari.
5Toate s-au întâmplat deodată,
Pentru că țara e spurcată
De cei care o locuiesc.
Oameni-aceștia nu păzesc
Legile care au fost date.
Poruncile au fost călcate,
Iar legământul – pus să fie
Un legământ pentru vecie –
L-au rupt. De el, nu le-a păsat
Ci în picioare l-au călcat.
6Tocmai de-aceea, țara lor
Supusă e blestemelor,
Iar ei – acum – sunt pedepsiți,
Căci s-au vădit nelegiuiți.
Un număr mic, doar, va putea
În țară a mai rămânea,
Dintre cei care – astăzi – sânt
Locuitori pe-al ei pământ.
7Trist șade mustul – părăsit –
Iar viile s-au veștejit.
Acei care s-au arătat
Veseli, suspină ne-ncetat.
8Tace glasul timpanelor.
Sfârșită-i desfătarea lor.
Gălăgioasa veselie
S-a stins. A harfei bucurie
A încetat, de-asemenea.
9Nu se mai cântă când se bea
Vinul cel bun. Aceia cari
Băut-au doar băuturi tari,
Nu le mai beau, căci li se pare –
Acum – că ele sunt amare.
10Cetățile sunt dărâmate,
Iar casele sunt încuiate.
Pustii sunt casele acele,
Căci nimeni nu mai intră-n ele.
11Afară se-aud glasuri care
Cer vin. Nu-i nici o desfătare
12În țară, numai pustiirea
S-a-ntins și stăpânește firea.
E pustiire în cetate,
Iar porțile sunt dărâmate.
13În țară este ca atunci
Când scuturat este, în lunci,
Măslinul, sau precum se știe
Că este la cules, în vie,
Când mai rămân ciorchini uitați
Cari pe mlădițe sunt lăsați.
Babilonul nimicit și Ierusalimul ridicat
14Cei care au să mai rămâie
Vor chiui de bucurie,
Iar de pe țărmul mării – iată –
Are să fie lăudată
Doar măreția Domnului.
15„Să proslăviți Numele Lui,
Acolo unde se vădește
Cum că lumina strălucește!
Aduceți laude, mereu,
Pentru al nostru Dumnezeu!
Ostroavele aflate-n mare
Să caute, fără-ncetare,
Să-L preamărească pe Acel
Cari îi e Domn, lui Israel!”
16Din marginile de pământ,
Aud cum vine acest cânt:
„Slavă celui neprihănit!”
Dar eu îmi spun, necontenit:
„O, vai de mine! Sunt pierdut!”
Jefuitorii au căzut
Asupra prăzi-nverșunați
Și jefuiesc netulburați.
17Groaza și groapa se-nsoțesc
Cu lațul și-apoi îl lovesc
Pe cel ce-n țară locuiește!
18Cel cari, de groază, se ferește,
Fugind să se adăpostească,
În groapă o să nimerească.
Cel cari, din groapă, se ridică,
Drept pradă lațului îi pică,
Iar stăvilarele închise,
Care sunt sus, vor fi deschise
Și clătinat are să fie
Pământu-ntreg, din temelie!
19Pământul este sfărâmat:
Se rupe și este crăpat.
20Se clatină din temelie
Ca și un om prins de beție.
Colibă tremurând în vânt,
Pare acest întreg pământ.
Cade; păcatul îl apasă;
Să se ridice, nu-l mai lasă.
21În ziua ‘ceea, Domnul are
Să pedepsească oastea care
Se află sus, iar pe pământ,
Pe-aceia cari împărați sânt.
22Aceștia vor fi strânși apoi,
Vor fi luați prinși de război
Și au să fie-ntemnițați
În gherle, unde-or fi lăsați
Mai multe zile-nlănțuiți,
‘Nainte de-a fi pedepsiți.
23Luna va fi acoperită,
Căci de rușine-i învelită,
Iar soarele, în răsărit
De groază fi-va-nvăluit.
Atunci, Domnul oștirilor
Are a fi cârmuitor
Pe muntele Sionului,
În a Ierusalimului
Cetate. Ca un împărat,
În strălucire-nveșmântat
Și-n toată slava Domnului,
Va sta cu cei bătrâni ai Lui.
Selectat acum:
Isaia 24: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca