Isaia 34
34
1„Voi, neamuri, vă apropiați
Grabnic – acum – să ascultați!
Popoarelor, luați aminte
Și ascultați aste cuvinte!”
S-asculte și acest pământ,
Cu toți cei care, pe el, sânt!
2Căci Domnul este mâniat
Pe neamuri și S-a arătat
Plin de urgie, peste fire,
Față de-ntreaga lor oștire.
De-aceea, El le nimicește
De tot, și le măcelărește.
3Ai lor morți zac împrăștiați
Căci peste tot sunt aruncați.
Miros greu și pătrunzător
Iese din trupurile lor.
În sângele ce-a șiroit
Din trupuri, munții s-au topit.
4Iată că pier, precum un nor,
Oștirile cerurilor.
Întreg al cerului întins
E într-o carte-apoi cuprins,
Căci cerul, sul, este făcut.
A lui oștire a căzut
Cum cade frunza de pe viță,
Sau a smochinului mlădiță.
5„Sabia Mea” – a cuvântat
Domnul – „în ceruri, s-a-mbătat.
Pogoară pe-al Edomului
Pământ, lovind poporul lui,
Pe care Eu l-am socotit
Precum că este nimicit.
Sabia are să-l lovească
Și astfel o să-l pedepsească.”
6Plină de sânge-i sabia,
Pe care Domnul o avea.
Tăișul ei, ce strălucește,
Uns cu grăsime se vădește.
Grăsimile berbecilor –
Aflate pe rărunchii lor
Au uns tăișul sabiei –
Pe care sângele – de miei
Și cel de țapi – o colorează
În roșu, parcă scânteiază.
Domnul, un mare praznic, ține –
Cu jertfe și la Boțra vine
Căci în Edom, în timpu-acel,
Pornit-a marele măcel.
7Bivolii cad răpuși și-apoi –
Alături – cad tauri și boi.
Sângele curge, ca o apă,
Și-ntreaga țară o adapă
Țărâna este frământată
Și-i cu grăsimi amestecată.
8Căci este-o zi de răzbunare,
Un an al Domnului în care,
Pentru Sion, Se războiește
Și tuturor le răsplătește.
9Pâraiele Edomului
De smoală sunt; pulberea lui
E prefăcută în pucioasă,
Iar țara, focului, se lasă.
10Noapte și zi va arde el,
Iar fumul focului acel
Se va-nălța în veșnicie,
Căci pustiit are să fie
Edomul tot, din veac în veac,
Iar pentru el nu este leac.
Și nimeni, pe-ale lui poteci,
N-o să mai treacă-n veci de veci,
11Ci pelicani doar, și arici
Vor stăpâni de-acum, aici;
Corbul și bufnița cutează,
În ăst ținut de se așează,
Căci doar cumpăna nimicirii
Și cu frânghia pustiirii
Se vor întinde peste el,
Să judece locul acel.
12Nu vor mai fi fruntași aflați,
Cari să aleagă împărați,
Iar voievozii cei vestiți –
Cu toții – fi-vor nimiciți.
13În casele împărătești –
Precum și-n curțile domnești –
Vor crește tufele de spini,
Iar în cetăți, doar mărăcini,
Căci locurile de aici
Pline-au să fie de urzici
Și adăpost al struților
Vor fi, și al șacalilor.
14În aste locuri au să vie
Doar fiarele de prin pustie.
Țapii păroși, făr’ a se teme,
Unii pe alți-au să se cheme
Și-aicea se vor întâlni.
Și câini sălbatici vor veni.
Loc de odihnă va avea
Năluca nopți-apoi, și ea.
15Șarpele nopții își va face
Cuibul, căci e lăsat în pace.
Astfel, el ouăle-și clocește,
Va scoate pui și îi va crește.
Uluil își va găsi și el,
Cuib potrivit, în locu-acel.
16Cătați în cartea Domnului,
Ca să aflați cuvântul Lui!
Nimic nu are să lipsească,
Ci totul o să se-mplinească,
Căci Dumnezeu a poruncit
Lucrul acesta, negreșit.
Sălbăticiunile-au să vie
În acest loc, de prin pustie,
Căci Duhul Domnului e Cel
Ce va lucra în acest fel.
17Iar pentru ele-n acest ceas,
Domnul e Cel care a tras
La sorți și-o țară, El le-a dat.
Cu frânghia de măsurat,
A măsurat-o și-a-mpărțit-o
Și-n urmă, lor le-a dăruit-o.
Ele stăpâne au să fie
În țară, pentru veșnicie.
Selectat acum:
Isaia 34: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca