Isaia 36
36
1Când Ezechia-a adunat,
Ani paisprezece ca-mpărat,
Venit-a Sanherib – cel care
Era-n Asiria mai mare –
Și a lovit, pe negândite,
Toate cetățile-ntărite,
Aflate-n Iuda. În ăst fel,
Pe toate puse mâna el.
2Acela care, așezat,
Era-n Asiria-mpărat,
La Ezechia și-a trimis
Îndată soli. De la Lachis,
Rabșache-a fost ales să fie,
Drept căpitan, peste solie.
O oaste mare îl urmase
Când către Iuda se-ndreptase.
Când la Ierusalim sosiră,
Asirienii poposiră
Lângă canalu-acela mare
Ce vine de la iazul care,
Mai sus, pe deal, este aflat,
Chiar lângă drumul îndreptat
Spre marginea ogorului
Cari este-al ‘nălbitorului.
3În fața lor, s-a-nfățișat
În grabă și i-a-ntâmpinat
Eliachim – acela care,
Pe Hilchia, părinte-l are.
Fiind de Șebna însoțit –
Și de Ioah – el a ieșit
În fața-Asirienilor,
Spre-a asculta solia lor.
Eliachim este cel care
Fusese pus drepte cel mai mare,
În casa împăratului;
Șebna e logofătul lui;
Ioah – al lui Asaf fecior –
E arhivar, sau scriitor.
4Rabșache-n față le-a ieșit
Și-n felu-acesta, le-a vorbit:
„Cel care este așezat
Peste Asiria-mpărat,
Aceste vorbe, le-a trimis,
Lui Ezechia, și a zis:
„Ce-ncredere te-a-nsuflețit,
Pe care tu te-ai bizuit?”
5Căci eu îți spun: războiul cere
Și chibzuință și putere.
Însă, toate aceste sânt
Doar vorbe goale, spuse-n vânt.
În ce ți-ai pus încrederea,
De te răscoli în contra mea?
6Dacă-n Egipt te-ai încrezut,
Află că sprijin ai avut
Trestia frântă, ce rănește
Mâna care se sprijinește
Pe ea. Căci astfel se arată
A fi, de fiecare dată,
Marele Faraon pe care
Egiptu-n fruntea sa îl are:
O trestie care l-a-mpuns
Și care palma i-a străpuns,
Celui care se-ncrede-n el.
7Tu poate că-mi vei spune-astfel:
„Noi, în al nostru Dumnezeu,
Ne-am pus încrederea, mereu.”
Dar nu-nălțimile Lui, oare –
Precum și ale Lui altare –
Tu le-ai zdrobit – după cum știm –
Aicea, la Ierusalim?
N-ai poruncit tu – tuturor –
Să nu se-nchine-n fața lor?
8Acum dar, nu sta la-ndoială,
Ci hai și fă o învoială
Cu-al meu stăpân, cu-acela care
E în Asiria mai mare.
Cai, două mii, îți vom da noi,
Și vom vedea dacă la voi –
Aici, acum – o să puteți
Da două mii de călăreți!
9Oare, cum crezi că reușești,
Ca tu să te împotrivești
În față-mi și să-ndepărtezi
Un căpitan, pe care-l vezi
Că-i cel mai mic slujbaș, pe care,
Marele împărat îl are?
În carele Egiptului –
Precum și-n călăreții lui –
Nădăjduiești, precum văd eu.
10Dar oare, dacă Dumnezeu,
Să vin aici, n-ar fi voit,
Gândești că eu aș fi venit?
Puteam, încoace, să pornesc
Și acest loc, să-l nimicesc?
Dar Dumnezeu astfel a zis,
Atuncea când El m-a trimis:
„În țara ‘ceea, năvălește,
Degrabă, și o nimicește!”
11Eliachim – acela care,
Pe Hilchia, părinte-l are –
Cu Șebna și Ioah, au spus:
„Cuvintele ce le-a adus
Solia ta, te rugăm noi,
Ca-n aramaică apoi,
Să le rostești, ca nu cumva
Să înțeleagă cineva,
Dintre cei care ne privesc
Și cari pe ziduri se găsesc.
Nu glăsui în evreiește,
Ci-n aramaică vorbește,
Căci foarte bine-o știm și noi.”
12Rabșache le-a răspuns apoi:
„Crezi, oare, că stăpânul meu
Trimisu-m-a aici, ca eu
Să vă împărtășesc solia,
Doar vouă și lui Ezechia?
S-audă aste vorbe, vreau,
Și cei care pe ziduri stau,
Ca spaimă-n ei, să pot băga,
Să își mănânce baliga
Și să-și bea udul, de îndat’!”
13Apoi, Rabșache a strigat –
În limba lor iudaică
Și nu în aramaică –
Spre toți cei care se aflau
Pe ziduri și îi ascultau:
„Cel care este așezat
Peste Asiria-mpărat
Aste cuvinte mi le-a zis,
Aici, la voi, când m-a trimis:
14„Să nu cumva să vă lăsați,
De Ezechia, înșelați!
Pentru că el nu va putea
Ca izbăvire să vă dea.
15Să nu vă facă el apoi,
În Domnul să vă-ncredeți voi,
Zicând: „Domnul ne ocrotește.
Domnul, mereu, ne izbăvește.
Cetatea nu va fi lăsată
Asirienilor, vreodată.”
16Nu-l ascultați pe Ezechia,
Ci voi să ascultați solia
Celui care e așezat
Peste Asiria-mpărat:
„Pentru voi toți, este mai bine,
Să încheiați pace, cu mine.
Supuși, dacă o să-mi fiți mie,
Mânca-veți din a voastră vie
Și din smochinul ce-l aveți.
Apă, voi veți putea să beți,
Din puțul vostru, până când –
17La voi – veni-voi, încurând,
Ca să vă mut în altă țară.
Pâine și grâu veți avea iară,
Căci câmpul ei, pâine rodește,
Iar via, mândră, se vădește.”
18Să nu cumva, să vă lăsați,
De Ezechia, înșelați,
Căci doar vă amăgește, când
O să îl auziți zicând:
„Al nostru Domn ne ocrotește!
Domnul, mereu, ne izbăvește!”
Dar dumnezei, nu aveau, oare,
În lume, și alte popoare?
Țările lor, oare-au scăpat,
De al meu mare împărat?
19Unde sunt zeii cei pe care,
Țara Hamatului îi are?
Unde-s cei ai Arpadului,
Sau ai Sefarvaimului?
Au izbăvit, Samaria,
Ăști dumnezei, din mâna mea?
20Ce dumnezei ați auzit
Că țările și-au izbăvit,
Încât – acum – să credeți voi,
Că Domnul vostru, mai apoi,
Vă va scăpa din mâna mea
Și izbăvire-o să vă dea
Ca în Ierusalim să stați,
În urmă, voi, netulburați?”
21Întreg poporul a tăcut,
Făcând așa cum le-a cerut
Chiar împăratul: „Să tăceți!
Nici un cuvânt să nu spuneți!”
22Apoi, Eliachim – cel care,
Pe Hilchia, părinte-l are –
Cu Șebna – cel ce l-a-nsoțit,
Căci logofăt era numit –
Și cu al lui Asaf fecior –
Ioah, cari fost-a scriitor –
La Ezechia au plecat
Și straiele și-au sfâșiat,
Atunci când au istorisit
Tot ce Rabșache a vorbit.
Selectat acum:
Isaia 36: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca