Isaia 38
38
Boala și însănătoșirea lui Ezechia
1O boală gravă l-a lovit
Pe Ezechia și-a simțit
Că nu poate să se mai scoale
Din pat, iar moartea-i dă târcoale.
Atunci, prorocul Domnului
Grăbitu-s-a spre patul lui.
Proroc era Isaia, care –
Părinte – pe Amoț, îl are.
La Ezechia a intrat
Și-n acest fel a cuvântat:
„Ascultă ceea ce a zis
Domnul, atunci când m-a trimis:
„Așază-ți casa-n rânduială,
Căci vei muri, fără-ndoială.”
2Când auzit-a Ezechia –
Cu fața albă, ca hârtia –
Către perete s-a sucit
Și-o rugăciune a rostit:
3„Doamne, să-Ți amintești de mine,
Căci eu am stat, mereu, cu Tine.
Eu am pășit pe a Ta cale,
Umblând ‘naintea feței Tale.
Credincioșie-am arătat,
Iar cugetul mi-a fost curat.
Neîncetat – cum ai văzut –
Doar lucruri bune am făcut!”
Când rugăciunea și-a sfârșit,
Să plângă-amarnic, s-a pornit.
4Atunci, cuvântul Domnului,
A zis către prorocul Lui:
5„La Ezechia, să te duci,
Căci vreau, al Meu cuvânt să-i duci.
Întoarce-te acum, la el
Și-apoi îi spune-n acest fel:
„Așa vorbește Dumnezeu,
Cel al lui David: „Iată, Eu
Am auzit cum te-ai rugat
Și am văzut că ai vărsat
Lacrimi amare-n fața Mea.
Dar sănătos tu vei putea
Iarăși să fii. Găsesc cu cale
Să lungesc anii vieții tale.
Tocmai de-aceea, iată, vreau,
Alți cincisprezece să-ți mai dau.
6Pe toți cei care locuiesc
Aici, am să îi izbăvesc,
Din mâna-Asirienilor.
Scap și cetate și popor.”
7Iată dar, semnul ce-a fost dat
De Domnul, pentru împărat,
Ca să cunoască, negreșit,
Că totul fi-va împlinit
După cuvântul spus prin mine,
De către Domnul, pentru tine:
8Pe-al lui Ahab cadran solar,
Domnul va face, așadar,
Cu zece trepte mai apoi,
Să treacă umbra înapoi.”
Atuncea, soarele, de-ndat’,
A făcut umbra de s-a dat –
Pe-al lui Ahab cadran solar –
Cu zece trepte-n urmă dar.
9Când Ezechia a văzut
Că sănătos iar s-a făcut,
Alcătuit-a o cântare,
Spre slava Domnului Cel Mare:
10„Iată dar, ceea ce gândeam:
„În anii cei mai buni eram,
Ai vieții, când simțit-am eu
Că se sfârșește drumul meu
Și trebuie să mă pogor
În locuința morților!
Sunt pedepsit și-n acest ceas
Pierdut-am anii ce-au rămas
Din viața ce fusese-a mea.
11Ziceam că „Nu voi mai vedea
Pe Domnul meu, pe-acest pământ,
Pe care numai cei vii sânt.
Pe nici un om, nu voi putea,
De-acuma, de a-l mai vedea
În locuința morților,
În care am să mă pogor!
12Iar locuința mi-e luată,
Căci de la mine e mutată,
Precum coliba cea pe care,
La stână, un păstor o are.
Îmi simt al vieții fir tăiat,
De parcă m-a îndepărtat
Un țesător, din pânza lui.
Pân’ la apusul soarelui,
Ai să-mi pui capăt – știu prea bine –
Și vei sfârși, astfel, cu mine.
13Până în zori, am tot strigat;
Precum un leu, m-a atacat
Și a zdrobit oasele mele,
De n-a rămas nimic din ele!
Scăpare – pentru mine – nu-i.
Pân’ la apusul soarelui,
Ai să-mi pui capăt – știu prea bine –
Și vei sfârși, astfel, cu mine.
14Ca rândunica, ciripeam;
Ca un cocor, eu croncăneam;
Ca porumbița întristată,
Gemeam, cu fața îndreptată
Spre cer, iar ochi-mi pironiți
Spre înălțimi, păreau topiți.
„Sunt încercat de necaz greu!
Ajută-mă, o, Domn al meu!”
15Ce aș putea ca să mai spun?
Domnul este atât de bun,
Încât atunci când am strigat,
Răspuns-a și m-a ascultat.
De-acuma, voi umbla smerit,
Atât cât mai am de trăit,
Căci întristat fusesem eu.
16O, Doamne, Dumnezeul meu,
Iată că omul – ne-ndoios –
De viață este bucuros
Numai prin marea-Ți îndurare.
Prin ea, mai am și eu suflare
Căci sănătate Tu mi-ai dat
Și viață mi-ai adăugat.
17Chiar suferința ce-o-nduram,
Spre mântuire o aveam.
Tu o plăcere ai găsit,
Să îmi scoți sufletul trudit,
Din neagra groapă-a putrezirii,
Să zboare peste-ntinsul firii
Căci înapoia Ta, de-ndat’,
Păcatul mi l-ai aruncat!
18Nu locuința morților
Este al Tău lăudător
Și nu moartea este cea care
Mărire-Ți dă, fără-ncetare,
Iar cei ce-n groapă se găsesc,
Nicicând nu mai nădăjduiesc,
La marea Ta credincioșie.
19Numai cel viu are să vie,
Ca să Te laude, mereu,
Așa precum fac, astăzi, eu.
Tatăl face de cunoscut,
Copiilor ce i-a avut,
Credincioșia arătată
De către Tine, Doamne. Iată
20Că Dumnezeu m-a mântuit!
De-aceea, cât voi fi trăit,
Din instrumente voi cânta
Și-n Casa Domnului voi sta.”
21Isaia – către slujitor –
A zis, cu glas poruncitor:
„Du-te, și-o turtă de smochine,
Degrabă, s-o aduci la mine,
Căci turta ce va fi adusă,
Pe umflătură fi-va pusă,
Iar Ezechia – negreșit –
Va fi, atunci, tămăduit.”
22Dar Ezechia l-a-ntrebat:
„Ce semn are să-mi fie dat
Mie, din partea Domnului,
Că pot să merg la Casa Lui?”
Selectat acum:
Isaia 38: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca