Isaia 42
42
Robul Domnului
1Priviți-L dar, pe Robul Meu,
Pe care-L sprijinesc mereu.
El e Alesul Meu, în care,
Sufletul Meu plăcere, are.
Din al Meu Duh, Eu am luat
Și peste El, Eu am turnat.
El va vesti neamurilor,
Venirea judecății lor.
2El n-o să strige, niciodat’,
Și nici nu-Și va fi ridicat,
Glasul, pe ulițe mergând.
3În drumul Său, atuncea când,
O trestie, o să găsească,
De-i frântă, nu o s-o zdrobească.
De-un muc ce arde, nu Se-atinge,
Pentru că El nu îl va stinge,
Ci va vesti o judecată,
Pe adevăr întemeiată.
4Nu va slăbi lucrare Sa,
Fiindcă nu Se va lăsa
Până când fi-va-nscăunată
Dreptatea pe pământ și, iată,
Nădăjduiesc în legea Lui
Ostroavele pământului.”
5Așa vorbește Domnul – care
A întocmit pământ și mare,
A făcut ceruri câte sânt,
Și le-a întins peste pământ –
Acela care a făcut
Ființele ce s-au văzut,
Acela care-a dat suflare
De viață, pentru fiecare:
6„Iată, Eu – Domnul – te-am luat,
Pentru că Tu ești Cel chemat
Și rânduit ca mântuire
S-aduci pentru întreaga fire.
De mână, am să Te iau Eu
Și am să Te păzesc mereu,
Căci Te voi pune legământ,
Pentru popor, pe-acest pământ.
Lumină ești, neamurilor,
7Să deschizi ochii orbilor,
Să-i scoți pe cei ce sunt legați
Fiind în temnițe-aruncați,
Să-i scapi pe cei ce se vădesc
Că-n întuneric locuiesc.
8Eu am vorbit! Eu, Domnul sânt.
Acesta-i Numele Meu sfânt
Și niciodată, slava Mea
Nu am să o dau altuia
Și nici a Mea cinste nu vreau
Ca idolilor să o dau.”
9„Ceea ce-ntâi a fost vestit,
Iată că s-a și împlinit.
De-aceea, vreau ca pentru voi,
Să vestesc alte lucruri noi.
Vi le voi spune dinainte,
Ca astfel să luați aminte,
Pentru că vi le-am arătat,
Până când nu s-au întâmplat.
10Pe Domnul să Îl lăudați
Și-un cântec nou să Îi cântați
Voi cari, pe mări, hălăduiți
Și cei ce-n mare locuiți!
Ostroavelor, cântați și voi,
Cu-ai voști’ locuitori apoi!”
11Pustia și, de-asemenea,
Cetățile ce sunt în ea
Să își înalțe glasul, iar!
Satele-n care stă Chedar
Să își înalțe al lor glas!
Aceia care au rămas
Locuitori ai stâncilor,
Să își înalțe glasul lor,
Săltând de mare veselie!
Să chiuie, de bucurie,
Crestele munților, mereu!
12Slavă să-I dați, lui Dumnezeu,
Iar în ostroave, vă grăbiți
Ca lauda să I-o vestiți!”
13„Ca un viteaz, înaintează
Domnul, iar râvna Îl urmează,
Căci Și-o stârnește, mai apoi,
La fel ca omul de război.
Își ‘nalță glasul, strigă tare
Și-apoi puterea Lui cea mare
Stă împotriva celor răi
Cari se vădesc vrăjmași ai Săi.”
14„De multă vreme, am tăcut” –
Domnul a zis – „și M-am ținut,
Dar am să strig, înfuriat,
Așa după cum a strigat
Femeia-n chinurile care
Sorocul nașterii le are,
Și am să gâfâi mai apoi,
Căci astfel doar, răsufla-voi.
15Îndată, am să Mă pornesc,
Dealuri și munți să pustiesc.
Usuc toată verdeața lor,
Iar apele ostroavelor,
Am să le fac pământ uscat.
16Pe orbi, pe drumul neumblat –
În urmă – îi călăuzesc,
Căci am să îi povățuiesc
Doar pe cărări necunoscute
Care de ei n-au fost bătute.
Le voi preface în lumină,
Întunecimea cea deplină,
Iar căile cele cotite
Au să le fie netezite.
Acestea am să le-mplinesc
Și nu o să îi părăsesc.
17Au să se deie înapoi,
Fiind plini de rușine-apoi,
Cei ce și-au pus nădejdea lor
În mâinile idolilor
Și care zis-au despre ei:
„Doar voi ne sunteți dumnezeii!”
18„Voi, surzilor, să auziți,
Iar voi, orbilor, să priviți!
19Cine e orb, ca robul Meu?
Un sol, iată că trimit Eu.
Cine e surd, asemeni lui?
Orb, ca și robul Domnului,
Ca prietenul lui Dumnezeu,
Cine e, oare, întreb Eu?
20Cu toate că multe-ai văzut,
Seamă de ele, n-ai ținut
Urechi deschise ai vădit,
Însă nimic n-ai auzit.
21Iată că voia Domnului
A fost, pentru dreptatea Lui,
O lege mare să vestească,
Lege care să se vădească
Deosebită, minunată,
Precum n-a mai fost niciodată.
22Totuși, poporul s-a vădit
Că e prădat și jefuit!
Toți zac, în peșteră, legați,
Sau sunt în temniță-nfundați.
Cu toți au fost lăsați să cadă,
Jefuitorilor drept pradă
Și nu mai este nimenea
Care scăpare să le dea!
Nimeni nu zice: „Dă-napoi!” –
Deci, jefuiți dar, cât vreți voi!
23Dar cine e acela care
Își va pleca urechea, oare,
La aste lucruri? Cine vrea,
La ele, seama, ca să ia
Si să asculte-n viitor?
24Pradă jefuitorilor,
Pe Iacov, cine l-a lăsat
Și pe Israel, cin’ l-a dat?
Oare nu Domnul e Acel,
Pentru că noi – față de El –
Păcate multe-am săvârșit?
Al Său popor nu a voit
Să umble-n calea Domnului
Și să păzească Legea Lui.
25De-aceea, peste Israel,
Mânia Și-a vărsat-o El
Și a trimis asupra Lui,
Asprimile războiului.
Astfel, războiul s-a aprins
Și-ntreg poporul l-a cuprins.
L-a ars apoi, dar Israel
Nu a luat seama la El.”
Selectat acum:
Isaia 42: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca