Isaia 50
50
Robul Domnului batjocorit și ajutat
1„Așa vorbește Domnul: „Oare,
Unde e cartea cea pe care,
Spre despărțire-am întocmit-o,
Atuncea când am izgonit-o
Pe mama voastră? Spuneți voi,
La cine v-am vândut apoi,
Pentru că M-am împrumutat?
Vedeți? Din pricini de păcat,
Ați fost vânduți căci negreșit,
Pentru că ați păcătuit
Am izgonit – de bună seamă –
Pe cea care vă este mamă.
2De ce, pe nimeni n-am găsit,
Atuncea când Eu am venit?
Și pentru ce, când am strigat,
Nu Mi-a răspuns nimeni, de-ntat’?
Prea scurtă Îmi e mâna oare –
Acum – pentru răscumpărare?
Putere, oare, nu găsesc,
Spre a putea să izbăvesc?
Iată, doar cu a Mea mustrare,
Eu pot seca apa din mare;
Din râuri, pot face pustie,
Iar peștii lor, stricați, să fie,
Din lipsa apei! Eu îmbrac
3Cerul în negură și fac,
Un sac de jale, peste el.”
4„Iată că Domnul este Cel
Care, o limbă iscusită,
Mi-a dat, căci ea a fost menită
Să-nvioreze pe cel care
E doborât de întristare.
În fiecare dimineață,
Urechii Mele îi dă viață,
Atent astfel, să pot a sta –
Mereu – și să pot asculta,
Așa precum fac și cei mici,
Cari se vădesc doar ucenici.
5Urechea Mea, de Dumnezeu,
A fost deschisă și-atunci Eu
Nu M-am împotrivit apoi,
Și nici nu M-am tras înapoi,
6Ci spatele Mi-am dăruit,
La toți cei care M-au lovit;
Obrajii mei, pradă, erau,
A celor cari barba-Mi smulgeau.
Am fost scuipat și ocărât
De-aceia care M-au urât,
Căci nu fug dinaintea lor,
Să-Mi ascund fața, temător.
7Dar Dumnezeu M-a ajutat.
De-aceea, nu M-am rușinat,
Ci am făcut ca fața Mea
Să fie precum cremenea,
Pentru că Eu știut-am bine,
Că nu voi fi dat de rușine.
8Acel ce Mă îndreptățește,
Foarte aproape Se găsește.
„Atuncea, cine va putea,
Ca să vorbească-n contra Mea?
Să vină-n față și să-Mi spună
Și-apoi să mergem împreună!”
Cine Îmi e potrivnic? Cine?
Să-nainteze, înspre Mine!”
9Iată că Domnul Dumnezeu
Îmi vine-n ajutor, mereu.
De-aceea-ntreb acuma: Cine
Mă poate osândi, pe Mine?
Într-adevăr, în zdrențe – iată –
Se vor preface toți, deodată,
Ca și o haină învechită,
Ce e de molii năpădită.
10Aceia cari – de bună seamă –
De Domnul știu ca să se teamă,
Asculte glasul Robului
Venit din partea Domnului!
Cel cari în beznă-a rătăcit,
Căci de lumină-a fost lipsit,
Să vină-n fața Domnului –
Cu-ncredere-n Numele Lui –
Și să se bizuie, mereu,
Numai pe Domnul Dumnezeu!
11Voi – care faceți foc și știți,
Mereu, ca să îl întețiți,
Punând tăciuni – să căutați,
Doar în lumină să umblați –
Doar în lumina cea pe care,
Focul, făcut de voi, o are.
Din a Mea mână, vor veni
Toate și se vor împlini,
Pentru ca să ajungeți voi,
Să zaceți în dureri apoi.”
Selectat acum:
Isaia 50: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca